Au trecut câțiva ani de când am scris articolul acesta. Și l-am păstrat. Pentru că și astăzi rezonez puternic cu ceea ce spuneam atunci. Dar nu asta este relevant. Ci faptul că astăzi, acum, mai mult decat oricând, știu ce înseamnă „ACASĂ”.
Și nu mă refer neapărat la o casă, la o locuință, ci la o stare. „A fi acasă” înseamnă a fi TU ÎNSUȚI și a te simți MINUNAT. Iar acest “minunat” înseamnă a simți BUCURIE, a simți IUBIRE, a simți ZÂMBET, a simți ÎMPLINIRE, a simți CĂLDURĂ și LINIȘTE… și poate încă multe altele. A le simți TU în TINE, a-ți da voie să le PRIMEȘTI și a le OFERI NECONDIȚIONAT.
Și chiar dacă acum, peste ani, am dat conotații noi acestui „acasă”, o mare parte din ce spuneam încă păstrez. Și redau mai jos ce scriam cu ani în urmă. Începeam chiar așa:
Astăzi vreau să povestim despre “acasă”. Despre ce înseamnă „acasă”. Fără să imaginez scenarii.
Eu privesc orice mini-vacanță ca pe o perioadă în care pot să dau și minții mele vacanță, să mă rup de tot și să mă reconectez la acea parte din Univers care mie îmi dă liniște profundă, bucurie, inspirație, iubire. Și mini-vacanța nu înseamnă doar astfel de zile libere de sărbători, ci înseamnă fiecare week-end sau mai înseamnă cel puțin 15 – 20 de minute zilnic (o dată sau chiar de mai multe ori în aceeași zi) în care mă las în voia mea, sunt doar eu cu mine și mă simt „acasă”.
Încearcă asta, dacă nu ai făcut-o deja. Pentru că în astfel de momente/perioade, „restul” are timp să se „așeze”, să se creeze acele legături încă nevăzute de tine, în goana ta nebună prin viață și timp și spațiu, prin concret și prin realitatea aproximativă a tuturor. Este ca și cu cozonacii: au nevoie de pauză pentru a crește. Lași aluatul într-un fel, te apuci de altele, iar după o oră îl găsești pufos, de câteva ori mai mare și numai bun de pus la copt.
Așa este și în viață, cu tine. Strângi tot felul de “ingrediente”, pe care încerci să le tot pui în tine în dorința de a “crește” precum cozonacii. Numai că nu întotdeauna “îți ies cozonacii”. Cozonacii au nevoie de anumite ingrediente, puse într-o anumită ordine, fiecare la o anumită temperatură, ceva muncă (la frământat) și apoi…pauză. Adică liniște și căldură. Cam așa și cu tine. Tot pui ingrediente (experiențe, cursuri, cărți, discuții… și câte și mai câte!), însă uiți să lași aluatul să crească. Adică să-i dai pauză, liniște și căldură pentru ca totul să se așeze unde și cum trebuie.
Ești permanent în contact cu lumea din jurul tău, dar uiți să fii în contact doar cu TINE și să lași cele adunate din jurul TĂU (utile și ele, desigur), să se așeze, să se armonizeze în tine. Tot pui, și pui, și pui. Ca-ntr-un coș de cumpărături în care te trezești că ai de plată o sumă cu mult mai mare decât cea anticipată pentru că ai tot pus de pe raft și aia, și aia, și aia… deși poate că nu aveai neaparat nevoie. Ci doar dintr-o inconștientă pulsiune de a aduna, de a avea.
În plan personal … “A FI” a început să fie din ce în ce mai similar cu “a avea”. Adică aduni fără a lăsa să și fie. Să capete sens și forma, ceea ce aduni. Și coșul, da, este plin, dar câtă valoare adăugată, adevărată are???
Revenind „acasă”: adună, da, adună tot ceea ce crezi că-ți este de folos: experiențe, oameni, trăiri, sentimente, emoții, zâmbete, lacrimi, cărți, cuvinte, melodii, succese, eșecuri… și orice altceva mai vrei. Dar apoi rupe-te. Rupe-te de ele și lasă-le să fie, să își găseasca locul, să se armonizeze în tine. Pentru că TU, cu fiecare dintre ele, bune sau rele, ai crescut. Sau poate te-ai descoperit. Sunt parte din tine. Nu le analiza la infinit. Fă-o o dată doar și apoi nu te mai gândi la ele.
SIMTE-le, doar. Dă-ți pauză. Dă minții tale vacanță. FII fără să găndești că ești. FII SIMȚIND și FII ÎN TINE. Vino „ACASĂ”.
