Multă vreme am scris, am zis și am fost convinsă că majoritatea dintre noi avem diverse probleme și nu știm cum să le rezolvăm pentru că nu am fost învățați despre emoții. Să le identificăm, să le acceptăm, să le gestionăm… și tot ceea ce mai presupune inteligența emoțională.
Astăzi, însă, am avut parte de o altă perspectivă venită din partea unui om genial: Gabor Mate. El afirmă că nu aceasta este problema. Și argumentează astfel: pe coplilul mic, pe bebeluș, nu îl învață nimeni să exprime o emoție, adică să exprime ceea ce simte.
Deci, adevărata cauză pentru care majoritatea dintre noi avem diverse probleme și nu știm cum să le rezolvăm este, de fapt, aceasta: nu mai știm sau nu ne mai permitem să ne dăm voie să ne exprimăm emoțiile.
Și da, uneori, în anumite contexte (sociale) nu ar fi indicat să o facem. Dar atât de mult ne-am obișnuit să ne cenzurăm, să reprimăm, să ne mascăm în fel și chip trăirile, încât nu o mai facem nici cu noi înșine. Și atunci viața noastră devine o continuă piesă de teatru sau un film, iar noi niște redutabili actori premianti la Oscar.
Da, avem nevoie să învățăm să ne recunoaștem emoțiile, să ni le acceptăm, să ni le gestionăm și tot ce mai înseamnă inteligența emoțională, însă toate acestea sunt complet inutile dacă nu ne dăm voie să ne exprimăm.
Din expriența mea profesională și personală, văd tot mai mulți oameni cărora da, le este mult mai simplu să își exprime emoțiile neplăcute (termenul de „emoții negative” este unul nepotrivit conform teoriilor actuale) decât pe cele neplăcute. De parcă ar fi aproape interzis să ne simțim bine. De parcă viața/serviciul/relațiile în mod natural trebuie să fie ceva greu, urât, cu zbatere, cu durere, cu stres, cu oboseală. Că dacă nu sunt așa, atunci ești în afara normei sociale.
Uite, am exemplu chiar pe soțul meu, care reușește de multe ori ca în situații complicate de servici să își păstreze calmul. Știți ce i se spune? Că este neimplicat, că nu-i pasă. Adică dacă nu te agiți, nu țipi, nu te enervezi, nu faci zgomot… înseamnă că nu îți pasă??? Doamne, oameni dragi, de unde ați mai scos-o și pe asta???
Realitatea este fix pe dos. Pentru a putea face față cu brio unei situații complicate, ai nevoie de calm. Calmul este cel care te ajută să înțelegi situația și să găsești cele mai bune soluții, nu agitația, nervii, stresul, țipatul la unul și la altul.
Revenind la ideea de la care am pornit, spuneam că eu una constat că oamenii se descurcă mult mai bine la a exprima emoțiile neplacute decât pe cele plăcute, ca și cum ar fi ceva interzis, rău să te bucuri, să te entuziasmezi, să zâmbești sau să râzi cu gura până la urechi. Deși, culmea, pare că asta este, de fapt, lucrul după care toți tânjim. Pe de o parte îi invidiem, pe de alta îi blamăm pe cei care sunt calmi, relaxați, care se bucură de viață. Și sunt atât de puțini aceștia!
Nu îți dau sfaturi și nici sugestii măcar, ci doar îți lansez o invitație. Sau o provocare. Ia dă-ți tu voie ca pentru o zi să exprimi toate emoțiile pe care le ai. Hai să fie o zi de weekend, că la serviciu sigur nu o vei face.
Vrei să râzi, râzi din toată inima. Vrei să plângi, plângi din toată inima. Fii autentic tu cu tine în trăirea emoției tale. Fii prezent, simte-o, nu o mai trăi ca și când ai în față un aparat foto sau video, adică nu mai poza, nu te mai preface.
Dă-ți voie să îți amintești cum e acea trăire, acea emoție. Ca atunci când erai copil.
