Cum să iei liftul spre vârful piramidei

Care piramidă? Piramida lui Maslow.

Păi s-o luăm cu începutul. Fie că te conectezi la TV – programele de știri, facebook, linkedin, instagram sau orice alt mijloc de informare, fie că te conectezi chiar la viața ta actuală, în care îți lipsește agitația orașului, job-ul plin de deadline-uri presante, șeful nemulțumit, colegii competitivi, ori copiii care zumzăie prin casă și trag de tine cu o energie ce stă săexplodeze după săptămâni de neinteracțiune… deci, fie că e una, fie că e alta… tot de jos o iei. Piramida, mă refer.

Adică de la nivelul 0 = nevoile fiziologice: aer, apă, hrană, somn, sex. Într-o oarecare măsură, astea sunt destul de ușor de satisfăcut, deci poți relativ ușor să apeși butonul liftului către 1.

Adică, următoarea scară a piramidei, nivelul 2 = nevoile de securitate: siguranță, sănătate, resurse. Aici deja liftul începe să scârțâie și deja pare că se blochează. Sau chiar se blochează.

Siguranță? Care siguranță? Sănătate? Care sănătate? Resurse? Care resurse? – cam aceasta este prima tendință de a reacționa, conform creierului reptilian și al ego-ului nesățios.

Dar în loc să așteptăm să deblocheze cineva liftul, hai să îl deblocăm noi.

Siguranță. Este. Pentru că viața se trăiește acum și aici. Iar acum și aici, în chiar acest moment, ești în siguranță. Ai un acoperiș deasupra capului, ai ce mânca și ce bea, nu explodează bombe pe lângă tine. Ce va fi peste o oră sau mâine? Nu știi.

Dar numai din starea de siguranță din fix acest moment poți căuta soluții. Conștient, prezent și rațional. Nu tremurând de frică și cu creierul inundat de adrenalină și cortizol (hormonii fricii). Edison nu a inventat becul din frică sau pe o stare de frică. Einstein nu si-a făcut descoperirile din frică sau pe o stare de frică. Nici Vuia, nici Brâncuși, nici Mozart, nici nimeni altcineva dintre oamenii geniali nu a făcut nimic din toate acelea din frică sau pe o stare de frică.

Deci, acceptă: ești în siguranță. Acum și aici. Și abia din starea aceasta de acceptare, poți găsi soluții pentru a-ți păstra, ție și oamenilor dragi, siguranța.

Sănătate. Da, este preocuparea la nivel mondial acum. Acum și aici – cum este sănătatea ta? Dacă este bună, foarte bine. Conștientizează asta. Dacă nu este tocmai bună, vezi ce poți face. Important este să nu te blochezi în frică și în scenarii horrror pe care creierul tău reptilian și ego-ul tău ți le poate induce. Gândește. Rațional.

Resurse. Pe cele de la nivelul anterior al piramidei sunt convinsă că le ai. Altfel, nu ai fi ajuns aici. Hai la cele mai elaborate: familie, job, casă. Pune-te pe analiză rațională și la rece: cum este fiecare și ce ține de tine să fie mai bine. Dacă nu ține de tine, atunci ce rost are să îți faci griji și temeri? Cu ce te ajută? E ca și cum ți-ai face griji că afară plouă. Nu ține de tine să oprești ploaia. Tot ce ține de tine este să îți iei umbrela.

Nu ține de tine ce vor face părinții tăi bătrâni și bolnavi. Dar ține de tine să-i informezi (încă a mia oară, poate) să stea în casă. Și mai ține de tine să stai și tu în casă.

Nu ține de tine criza financiară actuală sau faptul că poate ești deja cu salariul redus, ori în șomaj tehnic, ori chiar dat afară. Dar ține de tine să faci tot ceea ce poți ca să îți faci treaba cât mai bine dacă încă mai lucrezi, să îți păstrezi speranța dacă ești în șomaj tehnic (poate chiar să vii cu soluții) sau să cauți ceva din care poți să faci bani dacă deja nu mai ai job. Uite, chiar ieri o prietenă dragă postase pe facebook despre o cunoștință care a rămas fără job și apela la noi toți dacă o putem ajuta să își găsească ceva de muncă. Ăsta este un exemplu. Dă sfoară în țară și nu dispera.

În privința casei, negociază și renegociază. Ratele sau chiria. Fă tot ce poți și ține de tine.

OK… deci apasăm butonul liftului? Hai!

Ajungem la 3. Ce găsim aici? Nivelul 3 = nevoia de apartenență. Omul este o ființă socială, indubitabil. Doar marii maeștri iluminați pot trăi într-o izolare completă. Ups! Am spus izolare? Îți sună cunoscut?

Da, suntem cu toții în izolare. Însă cel mai mult au de suferit cei care sunt la propriu singuri. Adică nu au nici o prezență fizică între cei patru pereți ai casei în care sunt izolați.

Restul, dimpotrivă. La ei, problema nu este izolarea, ci poate faptul că sunt izolați cu aceleași persoane o perioadă foarte lungă.

Însă, indiferent de toate aceste cazuri speciale, soluția este aceeași: comunicarea. Comunicarea cu familia, prietenii, colegii, vecinii sau chiar și comunicarea în online.

La propriu vorbind, cred ca procentul de persoane care chiar nu au absolut nici o persoană cu care să comunice, este extrem de redus. Și nu am să vin aici cu soluții adresate acestora pentru că am convingerea că ei nu au nici acces la acest material. Însă, am să mă adresez vouă, cei care știți că există astfel de persoane, deoarece soluția este la voi: căuta-ți-i și comunicați cu ei, în măsura în care este posibil.

În regulă. Am lămurit lucrurile și pentru etajul 3. Să apăsăm butonul. 4. Nivelul 4 = nevoia de stimă. Ehe… aici e deja poveste luuungă. Lungă nu doar acum, ci lungă de dinaintea acestei perioade de izolare pe care o traversăm acum.

Pe larg, nevoia de stimă înseamnă: stimă de sine, încredere în sine, realizare de sine, respect de sine și din partea celorlalți.

Dragilor, recunosc că eu lucrez cu mine de peste 10 ani la acest capitol și oricâte tehnici și abordări am aplicat, tot mai sunt momente în care cad în gol de la acest etaj 4. da, recunosc. Și nu mi-e jenă să o fac. Însă. Chiar dacă am aceste momente de cădere, reușesc acum cu mult mai repede să conștientizez și să lucrez iar cu mine.

De ce se întâmplă asta? De ce durează atât de mult să ajungem la echilibru și armonie în ceea ce privește stima de sine? Păi din cauza educației. A noastră, ca societate. Adică, am fost cu toții educați prin comparații și raportându-ne la ceilalți. Modelul nostru a fost în afară. Iar afară, diversitatea este enormă. Adică, este ca și cum ai compara un fir de pai cu fiecare alt fir de pai din această lume. Imposibil!

Pe tema aceasta a nevoii de stimă de sine, există milioane de pagini scrise de sute de specialisti de-a lungul istoriei. Fiecare, cu abordarea lui. Deci, teorie există. Problema nu este aceasta, ci punerea ei în practică. Adică lucrul cu tine, de care îți spuneam și eu mai devreme. Lucru care trebuie să fie continuu, susținut, constant, coerent.

O carte pe care simt să ți-o sugerez este „Cei șase stâlpi ai încrederii în sine” a lui Nathaniel Branden.

Și, evident, nu mă pot abține să nu îți sugerez și cartea mea – „Jurnal de fericire” în care găsești multe exerciții de coaching – le poți aplica pe orice aspect care ține de stima de sine, încrederea în sine, realizarea de sine.

Găsește-ți resursele și lucrează constant cu tine. Consolidează-ți permanent stima de sine și încredere în tine. Și nu te mai raporta la nimeni din exterior. Creează-ți tu propriul model – cine vreau eu să fiu?

Deci, aici sigur mai este de lucru, dar nu este cazul sa te blochezi aici. Adică, hai să apăsăm pentru ultima dată butonul liftului și să urcăm la ultimul nivel: 5!

Nivelul 5 = nevoia de autorealizare! Pe care eu simt să o definesc așa: înțelegerea și acceptarea sensului vieții, în general, dar și a sensului vieții tale, în particular. Pentru că atunci când înțelegi și accepți atât sensul vieții în general, dar și sensul vieții tale, ei, bine, atunci ești în adevărată armonie tu cu tine și cu tot ceea ce există în afara ta.

Și aici este o muncă de ani de zile. Și am să îți împărtășesc perspectiva mea, așa cum am învățat încă din timpul școlii de coaching, dar precum o simțeam dintotdeauna și continui să o cred: eu consider că sensul sau scopul fiecărei ființe umane este acela de a învăța să se iubească pe sine și să-i iubească pe ceilalți așa cum Dumnezeu iubește orice ființă.

Adică, pe scurt, sensul vieții este învățarea iubirii necondiționate față de sine și de ceilalți.

Apoi, sensul vieții tale. Tot lucrând cu mine am aflat care este. Printre tehnicile de coaching pe care le-am învățat este una anume care se numește chiar așa: Spiritual Life Purpose. Atunci când am făcut școala și mi-am definit scopul vieții mele, studiam în limba engleză, iar pentru cunoscători am să pun exact în felul în care am scris atunci: touching people’s lives. Într-o traducere aproximativă cu simțirea mea de atunci, ar suna așa: a-i spijini pe ceilalți să-și vadă și să-și facă viața minunată.

Am auzit de nenumărate ori de la oamenii cu care am lucrat, fie în coaching, fie în training, fie chiar și în interviurile de recrutare, ceva de genul „nu știu exact ce vreau” sau „nu știu care sunt pasiunile mele, talentele mele” sau, la propriu „nu știu care îmi este scopul”.

Nu este simplu, dar este posibil. Nu știu, sinceră să fiu, ce alte metode există pentru a te ajuta să îți găsești și să îți definești scopul vieții, dar știu că tehnica de care ți-am povestit funcționează.

Caută. Asta îți sugerez. Pentru că doar așa, lămurindu-ți tu ție care este scopul vieții tale, vei avea o destinație concretă. O destinație la care ajungi în fiecare zi cu aceeași bucurie, fericire și împlinire, de fiecare dată.

Uite, chiar acum când scriu și îți împărtășesc toate acestea, eu sunt la destinație și sunt plină de o fericire pură. Când vorbesc. Când lucrez cu oamenii. Când mă folosesc de tot ce știu și pot pentru ca să ajut pe cineva să zâmbească sau să creadă, să spere. Când învăț ceva nou și util în ceea ce fac. Sau, pur și simplu, când exprim ceva. În mine sau în afara mea. Mie însămi sau oricui altcuiva. Așa se creează autorealizarea și sentimentul de împlinire personală.

Da, suntem la ultimul nivel. Dar nu putem sta aici. Pentru că liftul acesta nu este manevrat doar de noi. Sunt și alții la butoane. Câți? Exact atâția cât noi le permitem să fie.

În esență, doar tu ai acces la butoanele liftului tău. Adică, tu decizi ce faci cu nevoile tale. Doar că uneori delegăm altora responsabilitatea aceasta. Uneori din slăbiciune și neincredere, alteori din comoditate, alteori din nevoia de victimizare etc.

Nevoile tale sunt doar ale tale. Și numai tu decizi ce faci cu ele.

Și chiar dacă acum pare că ne este limitat accesul al butoane, având în vedere situația de pandemie și izolarea forțată, criza economico-financiară și orice altă variabilă a momentului, atunci când alegi să preiei, la propriu, controlul butoanelor, se poate! Tocmai ți-am explicat cum. Decizia este la tine.

Te îmbrățișez și te aștept! La 5, acolo mă găsești. Poți să te oprești puțin și la 4, că și acolo sunt cu cartea mea – „Jurnal de fericire”.

Călătorie minunată îți doresc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *