In viata ta se intampla lucruri. Unele asteptate, altele care te surprind. Si daca pentru cele care te surprind nu prea ai cum sa fii „preventiv”, ci doar „reactiv”, pentru cele asteptate sta cu totul altfel treaba. Te pregatesti, analizezi, strangi resurse, evaluezi, anticipezi, actionezi si… ai asteptari. Mai mari sau mai mici, mai putine sau mai multe, mai realiste sau mai putin realiste… dar oricum, tot asteptari se numesc. Doar ca… nu prea iti fac bine, de fapt 🙁
Asteptarile sunt doar proiectiile propriilor tale nevoi de a fi indeplinite de catre ceva din exteriorul tau, fie ca sunt situatii, conjuncturi, oameni. Iar realitatea spune clar ca nu poti controla decat ceea ce tine numai de tine insuti si atat!
Cel mai des, recunoaste, ai asteptari de la ceilalti. Adica le dai lor atat puterea, cat si responsabilitatea, sa raspunda nevoilor tale. Cand o fac asa cum te astepti, este bine. Cand nu o fac… aici este „buba” 🙁 ! Fiindca ajungi invariabil sa spui, cu voce tare sau doar in mintea ta, „M-ai dezamagit!”.
Firesc, orice relatie a ta are la baza una sau mai multe nevoi ale tale. Constientizate sau nu. Si atuni cand relatia sau persoana (cealalta) nu iti mai satisfice nevoia sau nevoile pentru care ai intrat in relatie, ajungi sa te simti tradat, dezamagit si te doare. Pentru ca asteptarile tale despre nevoile de indeplinit de catre celalalt nu s-au concretizat.
Cand ajungi sa spui „M-ai dezamagit!”, acesta este momentul in care ai nevoie sa intelegi: asteptarile tale nu sunt despre celalalt sau despre ceilalti. Sunt despre tine insuti. Atat. Si cat timp nu intelegi si nu accepti asta, vei fi permanent dezamagit.
Iar aceasta dezamagire, iarasi, nu este despre celalalt. Adica nu exista “M-ai dezamagit!”, ci exista doar “Sunt dezamagit”. De cine??? Ei, aici este marea lectie: de TINE. Atat. Doar de tine “ai voie” sa fii dezamagit. Chiar si atunci cand totul a fost contractual, agreat, semnat si parafat.
Nu poti, oricate argumente ai gasi, sa ai pretentii asupra celorlalti. Indiferent de context, relatie sau situatie. Orice pretentie/asteptare contine o limitare la liberul arbitru al celuilalt. Asa cum tu nu esti dator nimanui pe lumea aceasta pentru nimic, nici ceilalti nu iti sunt datori tie cu nimic.
Ca esti unora sau altora recunoscator, ca iti manifesti multumirea, iubirea etc… este cu totul altceva. Dar indiferent ce ai face, nu ai dreptul sa pretinzi nimic nimanui. Si nici ceilalti tie. Evident, nu vorbesc aici de datorii financiare sau lucruri extrem de concrete. Ma refer doar la acele asteptari care implica vointa celuilalt.
„Ma astept sa ma aprecize seful”, „Ma astept sa imi mareasca salariul”, „Ma astept sa aduca flori”, „Ma astept sa ma sarute dimineata”, „Ma astept sa se imbrace elegant”, „Ma astept sa imi spuna ca sunt asa-si-pe-dincolo”, „Ma astept sa ma ajute”… si cate si mai cate!
Pentru fiecare dintre ele poti sa gasesti argumente o mie. Degeaba. Eu am un singur contraargument: liberul-arbitru. Pe care nu ai voie sa-l incalci. Cand ai asteptari, asta faci: il incalci. Si mai faci ceva: iti dai o sansa maaaaare la dezamagire.
Si mai e ceva de-a dreptul haios. Hai sa te intreb asa: ai spus macar persoanei respective despre asteptarea ta? Ei, evident ca nu! Pai unde mai este surpriza? – poate ca mi-ai raspunde. Stii ce inseamna asta? Ca o asteptare contine in ea si o confirmare. Asteptarea, in sine, este propria ta nevoie de confirmare.
Uite, hai sa luam exemplu de mai sus: „Ma astept sa ma aprecize seful”. Ce inseamna asta pentru tine? Ca daca te apreciaza, inseamna ca iti confirma valoarea. TU ai nevoie de aceasta confirmare. Pentru ca TU nu esti sigur de valoarea ta. Daca ai fi sigur, nu ai mai avea nevoie de nici o confirmare.
Sau, inca un exemplu de mai sus: „Ma astept sa aduca flori”. Ce ascunde? Confirmarea ca stie ca iti plac florile, ce flori iti plac, ca si-a amintit de tine, ca vrea sa te surprinda placut etc. De fapt, toate acestea inseamna doar confirmarea ca tu contezi pentru persoana respectiva. Adica nevoia ta de a conta pentru altcineva. De ce ai vrea asta? Pentru ca sa iti oferi, prin cealalta persoana, valoare. Pe care daca ai sti ca o ai, nu ai avea nevoie de nici o confirmare.
„Ma astept sa ma ajute” – asta imi place foarte mult. Mai ales daca este vorba despre un prieten. E foarte des intalnita. E ca o regula si scrisa si nescrisa, ca in proverbul acela: „Prietenii se ajuta la nevoie”. Ca si cand, daca nu te ajuta, din motive absolut obiective, nu iti este prieten si gata! Il tai de pe lista! Deci, printr-o astfel de asteptare nu faci nimic altceva decat sa pui un criteriu foarte „clar” intre cine iti este sau nu prieten. Dar hai sa te intreb asa: si ce faci daca te ajuta un om total necunoscut? Cineva pe care nu l-ai mai vazut niciodata si care nu te cunoaste? Il pui in secunda doi pe lista de prieteni? Nu, despre persoana respectiva spui doar ca „are caracter” sau „este bun, atruist” sau mai-stiu-eu-ce-altceva. Deci, vezi, nu esti consecvent si corect. Aplica regula in toate situatiile. Dar… uite ca nu se prea potriveste. Deci: gresit.
Si atunci concluzionez: NU, nu exista “M-ai dezamagit”. Este doar o delegare de responsabilitate. Sau o fuga. Sau o scuza. Nimeni nu dezamageste pe nimeni. Fiecare ia si isi asuma propriile decizii. Si este responsabil DOAR de propriile decizii.
Si inchei intrebandu-te: mai vrei sa iti dai sanse la dezamagire???
