Delfini. Albastru-turquoise. Muzica fado. (jurnal de viitoare calatorie)

Mi-am inceput calatoria de astazi. Mai intai prin mail-uri si alte actualizari necesare. Apoi, pe facebook. Imi place sa citesc gandurile de dimineata ale oamenilor. E asa, ca un fel de calatorie in care fiecare isi impartaseste asteptarile, isi spune starea…

Si in dimineata asta mi-a atras atentia filmuletul share-uit de cineva, care spunea ca este incredibil de frumos. Am dat play. Si am gasit… emotie <3! Multa si frumoasa. Calda, tandra, plina de iubire.

Delfini. Cat de fascinanti sunt! Daca este sa mai pun ceva pe “bucket list”-ul meu, pun inotatul cu delfinii. Sigur am sa o fac candva.

Si o pisicuta. Cu delfinii. Ca orice pisica, dornica oricand si oricat de alintaturi 🙂 Nu-mi sunt foarte dragi pisicile. Mi-au fost candva, dar mi-a cam trecut. Sunt asa, ca lamentarile emotionale ale femeilor la sindrom premenstrual 🙂 🙂 🙂

Dar. In filmulet am simtit daruire. Am simtit iubire. Am simtit aproape o caldura materna in felul in care delfinii mangaie pe crestet pisicuta.

Si mi-a venit un gand. Sunt “peste”. Zodie de apa. Iubesc apa. Iubesc marea. Mai ales Mediterana. Dar nu am pus pana acum niciodata piciorul intr-un ocean. Asa ca am dat o cautare pe google. Despre parcuri acvatice care sa redea viata din oceane.

Si am gasit Oceanarium. In statiunea balneoclimaterica Lisabona :). Am dat cautare imagini. Si mi s-a umplut desktopul de un albastru-turquoise incredibil. Ador culoarea asta! Imi inspira atata liniste profunda si… hmm, ce dragut! Chiar acum cand scriu din bucataria unde imi beau cafeaua, se aud pescarusii. O fi vreun semn 🙂 ?

Sa revin. La albastrul-turquoise. De fapt, n-as reveni la albastrul-turquoise. Pentru ca n-as pleca niciodata, daca asta ar fi posibil. Reformulez gandul anterior: de pus pe bucket list.

Dupa multe scroll-uri pe poze, dau sa caut si pareri. Peste tot, acelasi copy-paste:

“Oceanarium din Lisabona este unul dintre cele mai mari aquariumuri din lume. Proiectat de arhitectul american Peter Chermeyeff, Oceanarium a fost consturit chiar pe raul Tejo iar pentru a ajunge la el trebuie traversata o pasarela pietonala.

Oceanarium Lisabona este o experienta in adancurile oceanului fara toate riscurile pe care le-ar implica o astfel de aventura. Aici se gasesc peste 25000 de pesti, pasari si mamifere marine. Exista un acvariu central urias care este cat patru bazine de dimensiune olimpica la un loc. Turistii se pot uita in acest acvariu de la mai multe niveluri si pot admira de aproape o gama variata de animale marine, inclusiv diferite specii de rechini.

Oceanarium din Lisabona este deosebit in primul rand datorita designului si abia apoi din cauza dimensiunilor sale de invidiat. Este primul aquarium care a inclus habitate oceanice intr-un singur mediu controlat in care au fost recreate ecosisteme oceanice impresionante. Acvariul Antarctica contine pinguini in timp ce acvariul Pacific are vidre si alte animale care se joaca in bazine printre roci.

Toate aceste acvarii sunt separate de acvariul principal prin pereti invizibili, dand senzatia ca toate animalele inoata si traiesc in acelasi spatiu. In Oceanarium exista dotari de ultima generatie si ecrane care explica dezvoltarea vietii oceanice.”

Gasesc si cateva impresii personale. Chiar si Serban Huidu a postat pe blogul lui despre calatoria in Lisabona. Si recomanda famiilor cu copii sa mearga la Oceanarium.

Recunosc, deja statiunea balneoclimaterica Lisabona 🙂 mi-a trezit interesul. Hai sa vedem ce mai e de vazut aici. Turnul Belem, Manastirea Sf. Ieronim, Cartierul Alfama, Cartierul Baixa… si ne-a-pa-rat: Bairro Alto!!! Asta pentru ca acolo poti asculta live muzica fado.

Ador muzica fado! Uneori chiar rivalizeaza in preferintele mele cu tangoul argentinian si valsul vienez. Dar… e timp pentru toate. Si toate la timpul lor :).

Si uite-ma cum am ajuns, in nici o ora, de la un filmulet dragut de pe facebook la a scrie clar si indubitabil pe bucket list-ul meu de calatorii: LI-SA-BO-NA.

Nimic nu este intamplator. Daca vrei sa vezi, daca vrei sa auzi, daca vrei sa simti, daca ai convingerea ca Universul este intr-o permanenta comunicare cu tine… du-te acolo unde inima iti tresalta si sufletul iti canta. Nu azi. Nu maine. Candva. Cand va fi momentul cel mai potrivit pentru tine <3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *