“TE IUBESC … CAT UN CAMP DE FLORI!” (I)

maci

Mara. Fiica mea de 4 ani si jumatate. Ii place sa deseneze. Fluturasi, ingerasi, curcubee. Si multe altele. Desenam impreuna. Si pictam. Si contrar asteptarilor … invat. Da, in fiecare zi invat de la ea. De la ea si de la alte suflete deschise. Si nu mi-e teama de nici o prejudecata sa recunosc. Invat BUCURIA. Bucuria din joaca, bucuria din joc, bucuria din zambet, bucuria din a spune “TE IUBESC” si din a auzi “TE IUBESC … CAT UN CAMP DE FLORI!”

Am intrebat-o intr-o zi ce inseamna pentru ea IUBIREA. “Iubirea inseamna FLORI, mami!” … si apoi, intr-o alta zi n-am mai auzit “Te iubesc pana la cer!” sau “Te iubesc pana la stele!”, ci am auzit “Te iubesc cat un camp de flori!” … Si din ziua aceea am inteles cat de simplu poate fi “explicata” iubirea. Toate acele flori, toti acei fluturasi, curcubee sau ingerasi … i-am simtit acolo: adanc in fiinta mea.

Asa e iubirea. Am imaginea clara. Femeia si mama din campul de flori. Cu talpile goale. Si undeva, campul de flori se uneste cu marea si cerul. Este acolo o stanca. Iarba si flori. Si marea de jur imprejur. Desculta, cu parul in vant … rochia simpla … si Mara de mana. Si doua coronite de flori. Fluturasi. Si poate chiar curcubee.

Ne intoarcem la desenat. Fluturasi, ingerasi, curcubee. Apoi, printese, ponei. Joaca cu ea. Si somnic. O girafa de plus stransa in brate. Joaca se opreste aici. Nu si jocul. Jocul abia incepe. Tot cu fluturasi. “Te iubesc cat un camp de flori!” inca imi rasuna-n ureche.

Dintotdeauna am stiu ca iubirea nu e deloc complicata. Indiferent ca este pentru un copil sau pentru un adult. E-atata de simpla! Joaca si joc. Si bucurie in toate. Nimic nefiresc, nimic peiorativ, nimic exagerat. Doar suflete deschise. Joaca de-a printesele, de-a poneii, de-a v-ati ascunselea. Sau orice joaca. Si apoi joc.

Jocul cu suflete deschise. Jocul cu codite impletite. Jocul cu talpile goale. Jocul cu mainile pline de aluat. Sau jocul din cada cu spuma. Jocul in care este si adevar si provocare. Este adevarul din acele suflete deschise. Este adevarul din a darui. Complet, total, intreg. Ca si cand ai darui ceva neinceput inca. Este adevarul simtit cu bucurie. Si adevarul acesta este o provocare. Pentru ca trebuie sa treci dincolo de prejudecati, preconceptii, temeri ascunse … si orice limitari. Altfel … sunt doar jumatati de adevar.

Nu exista jumatati de iubire. Pentru ca nu exista jumatati de adevar. Atunci cand doar pe jumatate este adevar … logica spune ca restul este minciuna. Doar cuvinte. Real, autentic, nu exista jumatati de iubire. Uite, inca o paralela: cand un pahar este pe jumatate plin, inseamna ca este si pe jumatate gol. Chiar daca vezi doar jumatatea plina, realitatea, adevarul autentic spune ca exista si o jumatate goala. Nu o poti nega. O poti, in schimb, umple.

In iubire … hmm … nu e asa. Nu poti vorbi de iubire acolo unde doar jumatate de suflet este deschis sau doar unul dintre cele doua suflete iubeste deschis. Cum ar suna … “Te iubesc cat jumatate de camp de flori!”??? Cum ar fi un fluturas desenat pe jumatate? Cum ar fi un curcubeu doar cu jumatate dintre culori? Si cum ar fi un ingeras fara aripi?

Nu exista jumatati de iubire. Si copiii simt asta. Pentru ca sufletul lor este deschis. Cred in minuni. Si cred in povesti adevarate. Si mi-e sufletul deschis. Si nu iubesc pe jumatate.

7 thoughts on ““TE IUBESC … CAT UN CAMP DE FLORI!” (I)

  1. Se simte in aceste randuri. Simplitatea. Emotia. Frumusetea. Firescul unui suflet viu. Am presentimentul ca unora, citind, le-a adus lacrimi in ochi. Cum ar putea randuri vorbind despre bucurie sa starneasca lacrimi? In doar doua posibile feluri. Daca bucuria e traita. Sau daca bucuria vie lipseste. Da. Iubirea poarta chiar in natura ei simplitatea. Fluturasi. Ingerasi. Curcubee. Ei bine, da. Unde nu exista toate culorile, nu exista curcubeu cu adevarat. E doar un gard spoit si i se spune uneori curcubeu, desi de fapt e bine stiut ca nimeni nu crede asta. Jocul cu suflete deschise. De ce deschise? Simplu. Un singur motiv poate avea un suflet ca sa fie cu adevarat deschis. E plin. Poarta in sine un adevar intreg. Nu jumatati de adevar. Aici e intreg rostul jocului adevar provocare, care nu e altceva decat viata insasi. Adevarul si provocarea sa fie una. Iubirea sa fie una. Nici o jumatate goala nu stinge setea. E anotimpul unei mari sarbatori. Cea mai mare. Pentru ca Invierea inseamna prezenta, inseamna adevar, fiinta si viata innoite. O jumatate de Inviere inseamna captivitatea intr-o Vinere mare a tacerii, a singuratatii, a neimplinirii. Timpul acesta pascal ne invata, ne descopera un adevar intreg : rostul e atunci cand dincolo de Vinerea mare a lipsei se intampla concret, real, autentic Duminica Invierii. Atunci o poveste si un miracol devin adevar intreg. Doar atunci se intampla cu adevarat, real, intreg, ca in povestea Loredanei. In fiecare zi, intorci o fila de calendar, pe care ramane intiparita o stare: iti multumesc. Iti multumesc pentru ca esti aici. Iti multumesc pentru tot…

    1. Iti multumesc si eu pentru impartasirea gandurilor tale pline de emotie! Si da, lacrimile pot sa fie si de bucurie. Si cat de minunat ar fi sa le retinem doar pe acestea …
      Jumatatea goala a paharului de care vorbesti, da … nu stinge setea, dar: o poti umple. Mai devreme sau mai tarziu. Mai mult sau mai putin. Fara a nega ca ea exista. Dimpotriva, acceptandu-i existenta si avand rabdare. Nu o rabdare letargica, ci o rabdare necesara pentru ca lucrurile sa se intample in firescul lor.
      Cat despre Inviere … eu cred ca ea poate fi traita si simtita oriunde, oricand si oricum … adanc in suflet. Pentru ca doar acolo este singurul adevar.
      Iti multumesc inca o data si … un camp de flori sa iti fie sufletul!

      1. Justa valoare a lucrurilor. Rostul profund, dar firesc in egala masura al vietii. Libertatea pe care doar adevarul intreg ti-o da. Pentru ca Invierea sa existe, a fost nevoie de mai mult decat de spirit. Nici macar Duhul Sfant nu a fost de ajuns. A fost nevoie de Intrupare. De prezenta. De viu. De Om. Ca sa ce? Ca sa se ajunga la Mantuire. Poate ca de undeva din profunzimea de dincolo de firea umana a acestui Adevar, vine si expresia celor putini dar care mai exista, pe care ii vedem uneori cu privirea transfigurata de lumina simpla si curata a bucuriei, spunandu-si “trup si suflet, al tau”. Nu doar suflet. Fiinta si suflet. Intreg. Nu. Nu e polemica. Cum Dumnezeu s-ar putea polemiza pe marginea unei povesti adevarate despre un camp cu flori? Eventual, s-ar putea poleniza. Daca e viu. Daca fiecare floare exista. Daca adierea le poarta parfumul si albinute harnicute culeg nectarul dulce al fiecarei flori, cu petale udate de roua diminetii. In mijlocul unui astfel de camp plin cu flori… da! Iti vine stand asa, desculta, in iarba, sa deschizi larg bratele sufletului si sa cuprinzi Viata! Sa strigi cu privirea “iti multumesc!”… Adevarul niciodata nu polemizeaza. Dar sigur “polenizeaza”. Da rod. Da rost.

  2. Constient de toata imperfectiunea unei fiinte muritoare care nu le stie pe toate, dar simte, spun fara ezitare: perfect adevarat! Nu exista jumatati de masura intr-o iubire adevarata! Exista grija, tandrete, pasiune, sete, liniste, bucurie… Perfecta, iubirea, odata cu completam, impreuna, viu, rost… Da, libera, intreaga, reala, fireasca, adevarata, iubirea poarta in sine acest unic ecou: TE IUBESC CAT UN CAMP CU FLORI !!!

  3. Simply want to say your article is as amazing. The clarity in your
    post is just spectacular and i can assume you are an expert on this subject.
    Fine with your permission allow me to grab your
    feed to keep updated with forthcoming post.

    Thanks a million and please carry on the rewarding work.

  4. Howdy! Someone in my Facebook group shared this website with us so I came to look it over.
    I’m definitely loving the information. I’m book-marking and
    will be tweeting this to my followers! Fantastic blog and
    fantastic style and design.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *