Totul a inceput simplu. Extrem de simplu. A inceput firesc, cu intrebarea: „Si eu ca ma fac cand voi fi mare?” … dar nu spusa la 5 sau 10 sau 20 de ani, ci cu mult mai tarziu, dupa o cariera construita pas cu pas, cu daruire, atentie si efort. Cariera cu multe reusite, dar parca traita doar partial.
Cand Mara (fiica mea) a aparut in viata mea, am inteles ce inseamna o traire completa. Si mi-am dorit-o si in alte roluri ale mele. Si atunci a aparut firesc intrebarea aceea. Pentru ca stiam ca mai este loc de ceva. Imi placea ce faceam, dar erau bariere. Ca asa este firesc atunci cand sunt proceduri, regulamente, strategii. Si nu am nimic impotriva lor, din contra. Stiu ca sunt necesare. Dar mai stiu si ca … poti alege. Cand incepi sa intelegi ca locul tau nu este acolo, da, poti alege. De fapt, corect ar fi sa spun ca trebuie sa iti asumi aceasta alegere.
Nu-mi era foarte clar ce urmeaza. Stiam doar ca si profesional este posibila acea traire completa. Evident, de cu totul alt fel. Dar stiam ca exista. Si am inceput sa o caut, cautandu-ma, de fapt, pe mine. Si-am inteles. Mi-am spus: „Am strans cu grija multe … in cei peste 18 ani de munca, dar mai ales in ultimii 10. Si daca am strans, acum vreau sa dau”. Nu ca pana atunci n-as fi dat, dar parca o facusem doar partial, nu asa, ca o daruire completa – ca o traire completa.
Punct si de la capat. „O voi face exact, dar exact asa cum vreau”. Si s-au nascut deodata atatea idei! Multe, ale mele, asternute deja pe hartie. Si puse in practica. Altele, venite. De la oameni cu minte si suflet. De la oameni completi. Pentru ca si eu incepeam sa fiu completa. Sa traiesc si sa simt asa. Pentru ca intelesesem: vreau sa daruiesc. Sa daruiesc bine, sa daruiesc zambet, sa daruiesc tot ceea ce altii vor sa primeasca. Ca asa e firesc sa daruiesti.
Si oamenii nu se mai opreau sa vina ei catre mine. Oameni frumosi – oameni completi. Care doar daruiesc si primesc. Evident, mai erau si altii. Dar mi-am zis: „Ei si ce? Ei doar nu stiu inca sa primeasca. Daca va veni momentul in viata lor, vor afla”.
Si ce inseamna toata aceasta metafora lunga? Inseamna, de fapt, o menire. A mea. Menire careia un om tare drag mie i-a spus simplu, asa: touching people’s lives. Eu o spusesem in mai multe cuvinte, dar esenta cam asta este: vreau (si pot) sa fiu o resursa pentru toti cei care vor (isi doresc) sa aiba o viata minunata.
Nu a fost nici simplu si nici usor. Dar astazi este. Pentru ca am aflat care-mi este menirea. Aceea care-mi ofera trairea completa. Si tot ce am povestit pana aici nu este nici confesiune si nici vreo lauda aberanta. Este doar o experienta. Completa. Asa cum sunt toate atunci cand stii si simti real … „Ce vrei sa te faci cand esti mare deja”.
Si fiindca stiu ce inseamna si cat de puternica este aceasta descoperire … si cata bucurie poate aduce, nu ma poot opri sa te intreb si pe tine. Nu pentru a iti cere eu socoteala. Nici gand. Ci doar pentru ca asta este un prim dar pe care vreau sa ti-l fac. Da, nu este un dar ambalat frumos si simplu de descoperit. Stiu asta. Dar, crede-ma, este un dar din suflet catre suflet. Deci …
Care-ti este menirea? Care-ti este scopul in viata? Nu ma refer aici la lista de TO DO de azi sau de maine si nici la pozitia pe care vei avansa. Ma refer la ceea ce iti ofera trairea completa. Poate fi acum doar un hobby sau … inca o necunoscuta. Dar nu-ti accepta propria scuza cum ca lucrurile poate se vor schimba. Nu. Este doar decizia ta.
