Author: loredana

Astăzi am să-mi permit o aroganță 🙂 . Aroganța de a trece peste liberul tău arbitru. Și de a-mi dori ceva pentru tine. Nu doar de a-mi dori, ci de a mă ruga lui Dumnezeu și Îngerilor. Să-ți dea. Ei, oricum, îți dau asta necondiționat. Dar eu îi rog să-ți dea asta ție pentru tine … Continue reading Sunt IUBIRE. Esti IUBIRE. FII CEEA CE EȘTI. →

Ador să gătesc. Evident, nu pentru mine. Când sunt doar eu cu mine, nu am poftă nici să mănânc, deci să gătesc – nici vorbă! Ador mai ales să fac bunătățuri la zile deosebite. Așa, cum este Crăciunul. Deci, cozonaceală și motiv de bucurie, ziceam eu cu vreo săptămână înainte. Doar că fix în ziua … Continue reading Dumnezeu îți dă întotdeauna puterea (sau despre cum mi-am petrecut Crăciunul ăsta) →

Era să ne certăm. Ei, ceartă de-ndrăgostiți…! Că așa e când e pasiune multă și încă nu-l știi prin toate ungherele de suflet și de minte pe celălalt. Și când încă te mai bântuie fantomele trecutului în care ba nu te-ai simțit iubită, ba n-ai simțit că exiști așa cum ai fi vrut pentru vreun … Continue reading Cum am trecut din EGO în iubire. →

„Tu ești apă. Iei forma vasului în care ești pusă. Te conectezi la celălalt, îi preiei starea și devii ca el. Dacă el e nesigur, devii nesigură. Dacă el este nesigur, tu intri în rolul de salvator.” Când viața este despre putere și nu despre iubire, apar cele trei roluri dintr-o relație de doi: agresor, … Continue reading N-am nevoie să demonstrez. Nimănui. Nimic. Doar să fiu. Și tu la fel. →

În viață totul vine exact la momentul potrivit. Nici mai devreme, nici mai târziu. Ci exact atunci când ești pregătit sa vină. De felul meu, sunt o persoană foarte activă. Și de cele mai multe ori, am auzit spunându-mi-se că „de ce mă grăbesc așa?”. Și de fiecare dată răspunsul meu era „că așa sunt … Continue reading Cum m-a durut că am vrut EU!!! Acum!!! →

Nu-mi amintesc să fi fost un copil foarte fricos. Aveam, evident, FRICILE mele. Și știu, de exemplu, că mai erau nopți în care, probabil speriată de ceva, îmi puneam pătura în cap și adormeam așa. Aveam sentimentul că dacă mă acopăr toată cu pătura devin brusc invizibilă sau de neatins 🙂 . Ce-mi amintesc însă, … Continue reading Cum am învățat FRICA. Și singura soluție autentică de a elimina frica. →

Știi momentele acelea în care te simți cumplit de singură? Când parcă n-ai chef nici de prietene, n-ai chef nici de un film, n-ai chef decât să stai și să citești texte siropoase și cu care să rezonezi scoțându-ți batista și sufland un chil de muci? Scuze că sunt așa directă, dar cam ăsta e … Continue reading Nu mă interesează să mă placi. Mă interesează să mă plac eu, chiar și când nu mă placi tu. →

Te-ai simțit vreodată ca un trofeu? Eu m-am simțit. De multe ori. În multe dintre relațiile mele. Iar în una dintre aceste relații am rămas mult timp… mințindu-mă 🙁 . Știi, când lupți să câstigi un trofeu, te bucuri de el o vreme, apoi îl pui undeva și doar îl mai ștergi din când în … Continue reading Umpleam șifoniere… cu sufletul tot mai gol… →

Toată copilăria mea am fost comparată. Nu o spun nici peiorativ, nici acuzator, nici în vreun alt fel. O spun așa cum este: o realitate în sine. O realitate din care eu asta am învățat: să mă compar. Cu ceilalți. În sine, comparația este bună. Dar numai atunci când te compari tu însăți/însuți cu cea … Continue reading Am fost cine credeau ei că sunt. Sau ce vroiau ei să fiu. →

Am, în curând, 40 de ani. Și am spus de multe ori „Te iubesc!”, dar n-am iubit niciodată. Un bărbat. Știu. Sună șocant. Și pentru mine a fost șocant să recunosc. Și greu. Acum nu mai este. Pentru că simt că n-am pierdut nimic. Și nu e o ipocrizie sau minciună ceea ce spun acum. … Continue reading Am spus de multe ori „Te iubesc!”, dar nu am iubit niciodată. →