Am spus de multe ori „Te iubesc!”, dar nu am iubit niciodată.

iubirea matura

Am, în curând, 40 de ani. Și am spus de multe ori „Te iubesc!”, dar n-am iubit niciodată. Un bărbat.

Știu. Sună șocant. Și pentru mine a fost șocant să recunosc. Și greu. Acum nu mai este. Pentru că simt că n-am pierdut nimic. Și nu e o ipocrizie sau minciună ceea ce spun acum. Este doar o realitate și atât. De care, chiar dacă mi-ar părea rău… nu mai contează. E trecut și gata.

Abia acum, când știu ce-nseamnă să mă iubesc pe mine, spun sincer că doar mi s-a părut. Dar n-am iubit niciodată. Un bărbat.

Am alergat după iubire și am crezut că e iubire. Nu era. Era doar fugă. De singurătate. De fapt… de mine – cea pe care eu nu o iubeam.

Habar nu am ce-nseamnă să iubești. Un bărbat. În viața reală. Concretă.

Știu doar cum este cu iubirea necondiționată. A mea, ca mamă. Mara este singura pe care dintotdeauna am iubit-o și-o iubesc.

Eu cred că atunci când iubești cu-adevărat nu judeci. Nu critici. Nu blamezi. Doar iubești și atât.

Din mine nu pun decât o literă sau două pe lista de persoane pe care le iubesc. Pentru că abia acum învăț asta. Să mă iubesc pe mine.

Dar nu am cum să pun, clar, numele niciunui bărbat. Că așa simt. Autentic si adevărat.

Citeam chiar în seara asta ce scriam celui pe care credeam că-l iubesc acum câteva luni. Ce sentimente! Ce emoții! Ce frumos! Ce fluturași! Iubire??? Hehe, nici gând! Doar o poveste. Cu început și final.

Am, în curând, 40 de ani și am spus de multe ori „Te iubesc!”, dar n-am iubit niciodată un bărbat. Nu că n-am vrut sau n-am putut. Ci doar pentru că nu știam să mă iubesc pe mine. Mă căutam în iubirea lor. Sau în ceea ce credeam că e iubirea mea pentru câte un „el”. Mă căutam, de fapt, pe mine. 

Și nu îmi pare rău de absolut nici o „iubire”. Fiecare, în felul ei, m-a construit. Cine sunt astăzi este și pentru că am ales să primesc în viața mea acele experiențe.

Puse cap la cap… ce-ar însemna toate „iubirile” mele? Păi, puse cap la cap…

…am râs, probabil, luni întregi – pe bune sau doar ca să se simtă el bine

…am plâns râuri multe (asta e de bine – eliminare de toxine 🙂 )

…am simțit mii de fluturași…, dar știu că e posibil să-i simți și la a 580-a întâlnire

…am scris sute de versuri și poezii – le veți citi curând

…am scris chiar și o carte 🙂

…am sărutat de sute de miliarde de ori

…am învățat să gătesc zeci de feluri de mâncare – pentru el sau pentru noi

…am strâns in brațe și am simțit îmbrațisări de toate felurile: tandre, calde, pasionale, reci… 🙁

…am probat sute de haine (cu sau fără el)

…am jucat orice rol mi-a venit în minte și am simțit că vreau să-l joc (mă refer aici la joacă, nu la teatru – gen alintată, răsfățată, copilă, felină… ehe, și multe altele 🙂 )

…am pregătit cafele și mese și băi și valize și surprize… cu tot felul de stări – uneori cu bucurie, alteori cu frustrare, ori cu teamă, cu iubire, cu tristețe, cu nerăbdare, zâmbind, plângând, râzând, tremurând, cântând, îngândurată, apatică, iubită sau neiubită…

…am facut dragoste cum am vrut și cum nu am vrut, când am vrut și când nu am vrut, unde am vrut și unde nu am vrut (aici este vorba despre nenumăratele compromisuri… 🙁 )

…am învățat despre el, am învățat pentru el, am învățat cu el sau fără el

…am văzut zeci de locuri noi și am revăzut zeci de locuri știute

…am evoluat, am stagnat si am involuat, în diverse aspecte, pentru un timp mai lung sau mai scurt

…am fost uneori eu, alteori am fost cine voia el să fiu.

Și probabil că dacă aș sta să scriu încă vreo câteva zile sau luni, lista ar continua mult și bine. Dar simt să mă opresc aici. La ultima fraza: „am fost uneori eu, alteori am fost cine voia el să fiu”. Pentru că, de fapt, asta este cea mai mare și mai frumoasă lecție a vieții mele, cu toate „iubirile” trăite până acum: când iubești cu adevărat, esti tu. Autentic. Necenzurat. Neșlefuit. Netrecut prin nu-știu-câte filtre și controale. Ești așa cum ești. Ești gol și nu îți este nici teamă și nici rușine de goliciunea ta. Și te dăruiești pe tine în toată goliciunea ta.

Și dacă stau bine să mă gândesc, am făcut asta. De fiecare dată când am „iubit”, m-am dăruit pe mine așa cum sunt. În toată goliciunea mea. Cu sufletul întreg deschis.

Doar că nu a fost niciodată „iubire”. Adică iubirea aceea care știu eu că poate fi. Iubirea pe care o simt față de Mara. Și pe care simt că încep să o simt față de mine însămi. Iubirea fără judecată, fără control, fără EGO. Iubirea în care tu ești tu și el este el și vă este pur și simplu bine împreună.

Iubirea aceasta nu înseamnă viața în roz. Nu înseamnă că nu ne mai certăm sau că toul merge de la sine lin și fără griji. Iubirea aceasta înseamna, așa cum este și rolul de mamă, un „job cu normă întreagă”. Cu responsabilități și drepturi. Cu clauze contractuale și repercursiuni de nerespectare. Adică „muncești” în fiecare clipă pentru acea iubire. Și tu și el, în egală măsură. Prezenți in viața vostră. A voastră individuală și a voastră împreună. Dar amândoi către aceeași direcție: împlinire. Fericire. Bine. Din ce în ce mai bine.

Am, în curând, 40 de ani. Am spus de multe ori „Te iubesc!”, dar n-am iubit niciodată un bărbat. Pentru că niciodată nu am fost și nu am simțit și nu am gândit și nu am făcut tot ceea ce am scris în paragraful de mai sus.

Și nu mi-e nici rușine și nici teamă să recunosc. Și nu mă simt nici vinovată și nici în vreun alt fel. Asta sunt și asta mi-a fost viața până acum. Și nimeni în afară de Dumnezeu nu are dreptul să mă judece. Nici măcar eu însămi.

Am, în curând, 40 de ani și vreau și simt și știu că voi spune cândva „Te iubesc!”-ul acela. Pentru că am început să mă iubesc. Să fiu sinceră cu mine. Să știu cine sunt și ce vreau. Fără frici, fără compromisuri, fără așteptări.

3 thoughts on “Am spus de multe ori „Te iubesc!”, dar nu am iubit niciodată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *