De Crăciun spuneam că simt într-un fel anume acest Crăciun. Un altfel decât am simțit până acum. Adică, un Crăciun despre Iertare, Liniște și Iubire. Exact în ordinea aceasta.
Majoritatea dintre noi, le vrem invers. Vrem Iubire, crezând că ea ne va aduce Liniște, pentru ca, având Iubire și Liniște în suflete, va veni și puterea de a Ierta. Și facem asta pentru că ne raportăm la exterior și nu la interior. Aceasta este logica minții. Ori, când vorbim despre iubire, liniște și iertare, care sunt emoții, lucrurile funcționează după „logica” inimii, nu a minții. Iar raportarea se face din interior către exterior.
Mai întâi, ai nevoie de Iertare. Iertare pe care să o simți tu cu tine, tu față de tine. Această Iertare, autentică, fără autocritică, autoculpabilizare, prejudecăți și convingeri limitative, îți va aduce Liniște. Liniștea că oricum ar fi, totul este în armonia divinului, a lui Dumnezeu, cu îngăduința Lui. Că orice vei decide și orice vei face, va fi spre Binele Tău Suprem, chiar dacă acum nu vezi încă acest Bine. Că nu există greșeală, ci doar experiențe din care să înveți și să evoluezi. Apoi, când te ierți și simți liniște în tine, în tot ce ești, abia atunci poți să începi să te iubești. Pentru că nu poți să iubești atunci când ai ne-iertare, critici și învinovățiri. Atâta vreme cât judeci, nu ai cum să iubești. Doar ți se pare că o faci.
Una dintre prietenele mele dragi, de suflet, tocmai îmi povestea zilele trecute cât de liniștită se simte de când s-a conectat cu ea însăși și trăiește sentimentul de a fi bine ea cu ea, indiferent ce și cum se întâmplă lucrurile în viața ei. Și i-am spus, cu lacimi de fericire în ochi, că o înțeleg și mă bucur enorm pentru ea! Și „culmea” este că lucurile deja au început să se așeze atât de frumos în viața ei! Aici am zâmbit a recunoștință. Pentru că exact despre ast a fost anul meu. Anul care tocmai se încheie.
Nefiind un om al contrastelor, încâ mă mai gândesc cât adevăr există în zicerea aceea că doar după ce cazi, poți să te și ridici. Dar viața mi-o tot arată.
Am căzut de multe ori și tot de atâtea m-am și ridicat. Dar niciodată atât de jos ca la finalul anului trecut, când logica minții a anulat întru-totul „logica” inimii… până într-acolo încât mi-am refuzat viața. Și totuși, inima și viața au fost mai puternice. Pentru că doar ele au legătura cu Dumnezeu. Dar m-au lăsat să experiementez ceea ce spunea logica minții. Așa a fost acest început de an. Agonie. Nu ca exagerare, nu ca metaforă, ci la propriu. Pentru ca apoi, după ce m-am ridicat, să îmi fie extaz. Iarăși, nu ca exagerare, nu ca metaforă, ci la propriu.
Dar un lucru îmi este mai clar ca niciodată: că totul începe și este posibil doar cu iertare. Iertare de sine și apoi, iertarea celorlalți. M-am iertat că am vrut și nu am vrut, că am făcut și nu am făcut, că am simțit și nu am simțit, că am zis și nu am zis, că am fost și nu am fost. Unele sau altele. Mai am câteva de iertat, nu te mint. Dar nu mai e agonie. Agonia minții orbite de ego. Ego – care judecă, critică și învinovățește. Ego – căruia îi mulțumesc că mă ține vigilentă, dar pe care îl invit să asiste la faptul că mă descurc, fac față și acept. Totul, cu iertare, liniște și iubire.
Vine un an 4. În numerologie, 4 înseamnă muncă. Iar munca nu trebuie să fie ceva neapărat greu sau neplăcut, cum am învățat, încă din copilărie, majoritatea dintre noi. Munca poate fi plăcută și ușoară. Pune-ți asta ca intenție. De fapt, tot numerologii ne spun că venind un an 4, ar fi indicat să ne punem 4 dorințe. Sau 20. Las 4, ale mele, aici și continui în intimitate cu lista până la 20:
1. Iertare – continuă
2. Liniște – profundă
3. Iubire – autentică
4. Dumnezeu – în mine, în tot și în toate.
Nu mi le doresc doar pentru mine, ci și pentru tine. Și pentru oricine. Așa să fie și așa este!
Iartă-te și dă-ți voie să fii omul minunat care ești!
