De ce tot atragem bărbații nepotriviți? Exercițiu în 5 pași.

Când experienţele din copilărie sunt deosebit de dureroase, suntem adesea forţaţi inconştient să recreăm situaţii similare toată viaţa, din impulsul de a le putea stăpani.” – Robin Norwood, ”Femei care iubesc prea mult”.

Luni și luni de zile, prietena mea dragă a insistat să citesc cartea asta. Mai ales atunci când eram – și mă vedea și ea – captivă într-o relație profund transformatoare, doar că transformarea nu era în bine. Cunoscându-ne bine și pe mine și pe el, vedea altfel decât vedeam eu prin lentilele mele de ”femeie care iubește prea mult”.

Știi când am fost capabilă să încep să citesc cartea? Abia după ce nu a mai fost relația respectivă, iar eu am început să îmi învăț lecția. Până atunci am refuzat. Nu pentru că nu aș fi avut încredere, ci pentru că eram conștientă, undeva, în mine, că nu este în regulă ceea ce trăiesc, dar încăpățânarea, tiparul deja împământenit în mine și nevoia disperată de iubire mă făceau să mă încrâncenez.

Am încercat la un moment dat să citesc, dar am renunțat imediat. Că durea. Nu îmi plăcea adevărul crud. Preferam să mă mint încă. Pentru că, de fapt, nu eram pregătită. Nu îmi învățasem lecția. Trebuia să ajung singură la capătul puterilor, confirmându-mi, astfel, că nu merit iubirea.

Și am ajuns și la capătul puterilor. Și am tăiat în carne vie, oricât de dureros a fost. Apoi, am făcut liniște și claritate în mine. Am respirat și am stat. Eu cu mine. Până când am redevenit eu. Eu, cea de dinainte de relația profund transformatoare. Și am pus mâna pe carte. Relaxată, calmă, detașată. Trecută prin experiența asta, cartea îmi revela tot ce trăisem. Și tot timpul am fost conștientă de ce trăiesc.

De ce tot atragem bărbații nepotriviți?

Această nepotrivire vine din necunoașterea și neacceptarea a cine suntem noi, ca femei, astăzi. E ca și cum tu, femeia de azi de 25, 30, 40 de ani vrei să îmbraci rochița de la 5 ani. Nici o șansă, evident. Pentru că nu mai ești din nici un punct de vedere copila de la 5 ani.

Copila de 5 ani a fost într-un fel (sau mai multe) dezamăgită, supărată, furioasă, tristă, neimportantă sau mai-știu-eu-cum în relaționarea cu persoanele de referință din viața ei. Pot fi părinți, bunici, tutori. Unul sau mai mulți au făcut, zis ori s-au comportat într-un fel pe care ea nu-l înțelegea. Și asta s-a așezat undeva în subconștient și a rămas acolo, conducând-o în majoritatea deciziilor personale.

Nevoile de siguranță, afecțiune, apreciere, respect sunt foarte importante pentru un copil. Indiferent că este băiat sau fată. Iar dacă aceaste nevoi nu sunt satisfăcute, copilul suferă. Suferă și căută toată viața să și le satisfacă.

Adică noi, adulții, dacă nu ne vindecăm rănile din copilărie, vom continua să acționăm conduși de copiii răniți din noi. De aici vine nepotrivirea.

Bărbatul ales nu e potrivit pentru tine, adulta, pentru că l-a ales copila rănită din tine.

Fără să vrem și fără să știm, atragem și recreăm relația cu tata sau cu mama. Sau cu persoanele care ne-au crescut și au avut rol de părinți. Știu asta demult. Nu e ceva nou. Dar știi cum este când ceva trebuie vindecat? Până când nu conștientizezi și până nu ai curajul să privești adevărul dureros în față, nu ai cum să vindeci. Ori eu exact asta făceam, ca-ntr-un cerc vicios. Eram conștientă de lecția care îmi era dată să o învăț, dar totuși mă împotriveam ei. Și prietena mea dragă îmi tot repeta asta…

Când nu ți-e bine într-o relație, nu este adultul din tine. Ci este doar copilul care încă suferă. Și caută. Tot ceea ce i-a lipsit. Caută prin adult și experiențele lui, vindecarea.

Caută să își confirme că merită iubirea/aprecierea/respectul, că iubirea este frumoasă, nu dureroasă, că nu trebuie să fie altfel decât este pentru a fi iubit sau apreciat. Pentru că asta a simți în relația cu tata sau cu mama. Asta i-a lipsit și l-a durut. A lăsat o suferință în el. Suferință pentru care vine și momentul vindecării. Mai devreme sau mai târziu.

Până acum am tot atras bărbați nepotriviți pentru că eu încă încercam să umplu golul din sufletul meu de copil. Am fost un copil iubit și chiar răsfățat. Am crescut într-o atmosferă armonioasă alături de părinții mei. Doar că aveam (și încă am) o suprasensibilitate înnăscută, fiind și Pește ca zodie. Și percepeam totul prin această suprasensibilitate.

Este greu să satisfaci un om cu o sensibilitate foarte mare. Și este și mai greu cu un copil care nici măcar nu înțelege pentru că nu are încă o gândire logică și o experiență de viață din care să fi tras anumite principii, convingeri, învățături. Și cu asta s-au confruntat părinții mei. Orice făceau, eu tot nemulțumită eram pentru că voiam să fie totul precum perfecțiunea din suprasensibilitatea mea.

Copila de atunci nu înțelegea toate acestea. Dar că ele au rămas în subconștient așa cum au fost trăite la acel moment. Și oricâtă logică încerca adulta din mine să pună acolo, copila tot nu înțelegea. Și se simțea neacceptată și neimportantă. Și atrăgea relații care să-i confirme că așa și este: neimportantă și neacceptată. I se arăta prin indiferență, prin critici, prin impuneri și așteptări pe care ceilalți le tot aveau de la ea.

Așa a fost în viața mea în toate ariile. Adică, nu doar în relațiile intime, ci și în cele profesionale. Așa am ajuns să iau decizia de a ieși din rolul de angajat. Deși ar fi fost și alte soluții, dar am simțit că asta mi se potriește mie.

Și în relațiile intime a fost la fel. Condusă fiind de nevoile mele de afecțiune, apreciere și respect, atrăgeam bărbați care să îmi confirme vechile convingeri limitative conform cărora ”nu sunt suficient de bună/nu sunt importantă/nu merit să fiu iubită”. Și de fiecare dată când finalizam o relație, mai vindecam câte ceva. Dar nu era complet. Abia acum este aproape completă. Și spun asta pentru că am întrerupt tiparul. Nu am mai atras acel tip de bărbat  Dimpotrivă.

Așa îți dai seama când ai reușit să ștergi un tipar sau să vindeci o traumă: nu mai atragi oameni și situații în care să reapară acea suferință.

Unii mai spun că totuși este posibil să mai apară astfel de situații sau oameni, fiind ca un fel de ”test”: ia să vedem, chiar ai învățat lecția? Eu, una, nu cred în asta. Nu cred că Universul sau Dumnezeu se plictisesc și dau teste oamenilor. Eu o văd altfel: în astfel de situații înseamnă că nu este în întregime lecția învățată. A mai rămas ceva și atunci îți creezi contextul ca să înveți complet. Așa am experimentat și eu. După fiecare relație mai învățam câte ceva, dar nu era totul complet vindecat.

Nu atragem bărbați nepotriviți pentru că ar fi ei într-un fel sau altul ori pentru că nu ne pricepem la oameni.

Îi atragem pe aceia care ne arată ce mai este de vindecat în noi.

Și ar fi normal să le fim recunoscătoare lor că au apărut în viața noastră. Eu am făcut și exercițiul acesta cu recunoștința față de toți bărbații din viața mea și articolul îl găsești aici: http://vladareanu.ro/2016/03/07/fiecare-barbat-din-viata-m-a-invatat-ceva/ .

Fată dragă, femeie dragă, lasă văicărelile, frustrările, tristețea, dezamăgirile și tot bablastul emoțional care îți fură zâmbetul și fericirea din ochi. Detașează-te, rupe-te puțin de tine, privește-te asemeni unui observator și vezi care îți sunt lecțiile. Care îți sunt suferințele din sufletul de copilă. Adu acolo alinare și vei vindeca adulta din tine. Apoi, vei atrage iubirea. Zâmbetul fericit. Bucuria. De tine și de viață.

Nu pot să te mint spunându-ți că este simplu. Durează ceva și este pe alocuri dureros. Ca atunci când ai un furuncul. El coace și coace, doare și te deranjează. Dar nu-l poți vindeca decât înfruntând durerea și scoțând puroiul de acolo. Pentru ca apoi să-ți fie din nou bine.

Și îți mai spun un adevăr: s-ar putea să nu poți face asta de una singură. Ai nevoie de prieteni aproape, care să te susțină. Ai nevoie poate și de un specialist în domeniu. Eu sunt aici, cu drag și cu iubire, dacă vrei să te sprijin. Și, mai ales, ai nevoie de Dumnezeu. Dumnezeu care să știi că te iubește necondiționat. Pentru că așa meriți să fii iubită. Nu doar de El, ci și de oameni.

Soluțiile concrete

1.Reflecteză asupra relațiilor tale: care au fost acele sentimente negative care s-au tot repetat? Cum te-ai simțit în majoritatea dintre ele? Neapreciată, neiubită, neimportantă, insuficient de bună, trădată, dezamăgită, dominată, agresată, constrânsă, abandonată/părăsită, dependentă (de el sau de relație, în sine), nedreptățită? Sau cum altfel? Nu le alege pe toate, ci alege sentimentul cel mai dominant sau cel mai dureros.

2. Reflectează asupra copilăriei tale și întreabă-te când anume, ca și copilă, ai simțit similar și cu cine. Acolo este rădăcina problemei. Acea fetiță atrage astfel de bărbați, dorind să își reconfirme iar și iar că nu este așa. 

3. Acum fă apel la imaginația ta și recreează o scenă din copilărie când fetița se simțea în acel fel. Și tu, adulta, du-te la ea, spune-i că ești ea devenită adultă și explică-i. Ajut-o să înțeleagă de ce trăiește aceste sentimente. Oferă-i iubire infinită. Alin-o. Exercițiul este mai lung și mai complex și ai nevoie de un specialist EFT ca să-l finalizezi. Dar eu am să îți dau și o altă soluție. 

4. După ce ai alinat-o și i-ai explicat fetiței, revin-o în prezent, la adulta de astăzi și conștientizează că nu mai ești copila de atunci. Astăzi ești o femeie adultă, cu experiență de viață, care știe și poate o mulțime de lucruri, care nu depinde de nimeni și de nimic, care are liber arbitru și poate alege în orice secundă pe cine lasă sau nu să o rănească, ori dacă are de ce să lase pe cineva să o rănească. Conștientizează-ți puterea interioară de a fi cine, ce și cum vrei tu să fii, independentă de oricine altcineva. Că nu datorezi nimănui nimic și nimeni nu îți datorează nimic. Că ești și poți fi cât vrei tu de liberă și fericită. 

5. Apoi, transformă toate aceste „declarații” în acțiuni concrete, întrebându-te cum ai putea să te comporți zilnic în acest fel? Fă-ți un plan de acțiuni și începe să te omporți conform lui. Iar de fiecare dată când simți altfel, când ai tendința să revii la comportamentul anterior, cel de copilă rănită, amintește-ți și repetă-ți că ești adulta matură, cu experiență de viață, liberă și independentă, care nu este datoare nimănui cu nimic și căreia nimeni nu îi este dator cu nimic.

O să doară pentru că nu mai ai scuze, nu mai ai pe cine da vina, nu mai ai cum să te victimizezi. Dar abia aici începe asumarea și responsabilizarea autentică. A ta. De femeie adultă. Pentru tot ceea ce ești și pentru viața ta. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *