Cât de mult te lași influențat de ceea ce spun ceilalți că eș ti? Hai, încearcă un procent. 20%? 50%? 70%? Stai liniștit, nu îți fie teamă să recunoști procentul adevărat. Pentru că toți o facem, chiar dacă puțini o și conștientizăm sau recunoaștem.
De ce o facem? Pentru că așa am fost învățați. Încă de foarte mici. Să ne pese de ce spun alții despre noi. Pentru că mama și tata ne erau singurele repere. Și ei ne spuneau despre noi: ești minunat, ești bun, ești deștept sau ești fricos, ești mic, ești nesimțit, ești obraznic etc. Și le auzeam și le integram și pe unele și pe altele. Și le credeam. Aveau valoare de adevăr incontestabil în copilărie.
Iar asta ne-a creat diverse convingeri despre noi înșine. Despre cine suntem. Și despre cum suntem. Iar din acest motiv, atunci când auzim pe cineva spunând “ești”, mintea se duce către acel “ești” din copilărie și are tendința să asocieze cu acel adevăr incontestabil.
În cursurile mele de ledership, comunicare, inteligență emoțională vorbesc mereu despre tendința noastră de a pune extrem de ușor etichete. Cineva se comportă într-un fel și noi punem eticheta: “ești așa”. Deși, comportamentul respectiv poate că este strict contextual.
La fel și cu noi înșine. Auzim mereu de la ceilalți cum că suntem într-un fel sau altul. Iar fiecare dintre noi are un sistem de filtrare. Adică, pe unii îi credem, pe alții nu. Indiferent că ne spun lucruri pozitive sau negative despre noi. Și chiar dacă pe unii nu îi credem, asta nu înseamnă că nu are impact asupra noastră. Pentru că vine EGO-ul și se răzvrătește: cum își permite să spună asta despre mine?
“Ești” este un verb de ființare. Are un impact major pentru că noi, oricare dintre noi, vrem să știm cine suntem, cum suntem, ce suntem și căutăm permanent validări despre ceea ce credem sau nu că suntem. Ne place să ni se spună că suntem buni, minunați, apreciați, iubiți și ne displace contrariul.
Psihologia spune că impactul lui “ești” este cu atât mai mare cu cât tu ești mai nesigur de tine. Dacă știi că te afectează ceea ce spun alții despre tine, poți alege una sau mai multe soluții:
1. Autocunoaștere: acest “ești…” nu ar mai avea nici o relevanță pentru tine dacă ai ști cu siguranță cine și cum ești. Dacă eu ți-aș spune acum “ești o moluscă”, te-ar umfla râsul. Pentru că tu știi că ești o ființă umană. Nu ai nici o îndoială. Este un adevăr incontestabil.
Deci, atunci când știi despre tine cine și cum ești, nu te mai afectează ceea ce spun alții.
Asta nu înseamnă să trăiești într-o bulă a ta și să nu mai bagi în seamă părerea nimănui, ci înseamnă să ai criterii logice foarte bine definite despre ce și cât crezi din ceea ce spun ceilalți.
2. Fixarea limitelor personale: tu fixezi întotdeauna aceste limite. Iar ele includ și pe cine și ce crezi, cât dai voie altora să aibă putere asupra ta. Pentru că atunci când tu crezi ce spune cineva despre tine sau chiar dacă nu crezi, are totusi un impact emoțional asupra ta, tu nu faci altceva decât să dai putere acelei persoane. Să dai din puterea ta. Te-ai gândit vreodată la asta?
Oamenii își iau de multe ori puterea de la sine de a-și manifesta părerile. Și este firesc. Ne place să spunem despre ce gândim. Adică, ceilalți pot să spună orice le trece prin minte sau prin suflet. Dar TU decizi ce și cât crezi. Tu fixezi limitele. Tu alegi să dai sau nu putere persoanei respective asupra ta.
Deci, analizează cu atenție cui dai putere și câtă putere dai.
3. Autoconștientizare: cât de mult folosești și tu acest “ești…”? Pentru că, vezi tu, Universul ăsta funcționează ca un bumerang. Adică dacă tu faci într-un fel, ți se va răspunde similar. Dacă tu ai tendința de a pune etichete, ceilalți vor face la fel cu tine. Ia fă-ți o scurtă analiză: ai tendința de a spune “ești așa și pe dincolo” sau nu?
Ei, în situația aceasta tot ce ai de făcut este să începi să reduci tu folosirea lui “ești”. Schimbarea întotdeauna începe din noi și cu noi. Lasă etichetele. Nu-ți folosesc la nimic. Și nu îți mai lua tu puterea să judeci pe ceilalți despre cum sunt. Pentru că îți faci și ție rău, nu doar lor. Iar asta nu înseamnă să nu ai păreri, dar nu le pune cu eticheta “ești”. Cel mult, poți vorbi contextual: “în situația X te-ai comportat așa”. Nu “ești așa”.
4. Self-coaching: descoperă despre tine de ce anume te impactează emoțional ceea ce spun ceilalți despre tine. Există o lege universală care spune că tot ceea ce ne deranjează la ceilalți, avem și noi. Doar că manifestăm diferit. Adică, mai mult sau mai puțin ori în altă arie din viața noastră.
Dacă, de exemplu, te deranjează persoanele care manifestă lipsă de bun simț (și în gând spui “ești nesimțit”), conștientizează faptul că și tu manifești această lipsă de bun simț. Poate nu o faci cu ceilalți sau poate nu o faci la serviciu ori în societate, dar poate o faci acasă (că, deh, cu oamenii apropiați îți permiți) sau chiar tu cu tine însuți (adică nu te respecți tu pe tine). Sau poate o faci în aria financiară, în sensul că nu ai respect față de bani. Sau în aria sănătății: nu dai atenție stării tale de sănătate. Sau în oricare din cele 7 arii: social, familie, carieră, financiar, sănătate, mental și spiritual.
Întrebările de self-coaching pe care să ți le adresezi tu ție sunt:
– Ce emoții îmi stârnește acest comportament?
– Ce impact are asupra vieții mele acest comportament?
– Ce învăț din faptul că această persoană are acest comportament?
– Unde manifest și eu acest comportament?
– Cum voi beneficia având opusul acestui comportament? Cum vor beneficia celilalți?
– Ce sunt dispus să fac pentru a avea opusul?
5. Când vorbești, pune în loc de “ești” orice alt verb: te comporți, faci, zici etc. În funcție de ce anume se potrivește. Și vei vedea curând că lucrurile se vor schimba. Pentru că oamenii nu se vor mai simți atacați, judecați, etichetați, reduși la un “ești”.
6. Când auzi “ești”, gândește! Adică nu lăsa emoția să te cuprindă. Folosește-ți logica. Noi, toți, avem tendința de a proiecta asupra celorlalți ceea ce nu ne place la noi. Așa că atunci când cineva spune un “ești”, este despre el, nu despre tine. Sau nu întru-totul despre tine. Dar dacă are impact asupra ta, amintește-ți de punctul 4 de mai sus.
Dumnezeu a spus “Eu Sunt Cel ce Sunt”. Punct. Fără vreun atribut de un fel sau altul. Și noi suntem la fel. Asemeni Lui. Suntem ceea ce suntem. Doar mintea și EGO-ul tot încearcă să limiteze ceea ce suntem. Caută etichete, atribute, validări, confirmări, argumente etc. Dar infinitatea și complexitatea a ceea ce suntem, mintea nu poate concepe.
Toți suntem frumoși și minunați în profunzimea noastră. Știi când ajungem să credem că nu mai suntem? Când ne limităm la natura pur umană. La EGO și la minte și la trup. Și lăsăm deoparte natura divină a spiritului nostru.
Uită-te mai profund în tine. Dă-ți de treabă ție cu tine. Cunoaște-te, analizează-te, vindecă-ți traumele și privește cu bucurie în tine.
Ești Cel ce Ești.
