Egoism este atunci când îți pasă doar de tine și ai pretenția și așteptarea ca ceilalți să facă pentru tine, chiar dacă își încalcă drepturile sau demnitatea. Egoistul își are resursa în ceilalți, nu în sine.
Iubirea de sine este atunci când îți pasă de tine, dar fără a avea așteptări sau pretentii de la ceilalți și fără a le încălca drepturile și demnitatea. Iubirea de sine își are resursa doar în propria persoană.
Altruismul este atunci când tu dai din prea-plinul tău altora. Oferi, fără pretenții sau așteptări. Tu ești resursa.
Oamenii care se iubesc pe sine și cei altruiști nu fac sacrificii sau compromisuri. Este non-sens.
Sacrificiu este atunci când tu oferi din ceea ce nici tu nu ai. Dai altora, golindu-te pe tine. Adică încălcându-ți drepturile și demnitatea.
Compromisul este atunci când dai condiționat. Când oferi ceva în schimbul a altceva. Nu din prea-plinul tău, ci ca un troc.
Cum ajungi să te iubești sau să fii altruist?
Conștientizând și acceptând că:
1. Ești responsabil doar pentru tine și viața ta.
Mulți dintre noi ne asumăm, în mod fals, tot felul de responsabilități care nu sunt ale noastre. Și o facem din lipsă de încredere în sine și dintr-o stimă de sine scăzută. Adică, asumându-ți muuuulte responsabilități, te simți mai important și mai valoros. A impresia că dacă ai primit acele responsabilități, înseamnă că ești capabil. Majoritatea celor care fac asta, se și plâng de prea multe de făcut, dar nu își dau seama că, de fapt, chiar ei înșiși fac să primească sau să transforme responsabilitățile altora în ale lor.
2. Nimeni nu îți este dator cu nimic și nici tu nu ești dator nimănui cu nimic.
Cu toții avem multe si diverse așteptări și pretenții de la ceilalți. Că așa am fost educați. Și ne place, chiar, pentru că în felul acesta putem găsi și ”vinovați” pentru tot felul de lucruri care nu ne merg bine sau nu ne ies.
În realitate, însă, nu este deloc așa. Nimeni nu îți este dator cu nimic. Fie că vorbim despre mamă/tată, soț/soție, copil, prieteni sau oricine altcineva. Ascultă bine: nimeni nu îți este dator cu nimic. Cu cât vei continua să ai pretenții și așteptări, cu atât nu vei face altceva decât să le dai lor puterea asupra ta. Puterea de a decide starea și emoțiile tale. Adică, vei fi ca o frunză-n vânt. Dacă ei răspund pozitiv așteptărilor tale, tu te simți bine. Dacă nu răspund așteptărilor tale, tu ești frustrat, dezamăgit, supărat, furios etc. Te-ai gândit vreodată la asta?
La fel, ceilalți au tot felul de așteptări și pretenții de la tine. Și fiecare, în felul lui, are sentimentul că este îndreptățit să aibă acele așteptări (cum și tu consideri la fel). Iar realitatea este iarăși alta, așa cum am spus și mai sus. Deci, ascultă iarăși bine: nu ești dator nimănui cu nimic. Fie că vorbim despre mamă/tată, soț/soție, copil, prieteni sau oricine altcineva.
Asta nu înseamnă să fii nepăsător față de tot și de toate, față de oameni și sentimentele lor sau nevoile lor. Una este să îți pese și cu totul altceva este să te simți dator. Când îți pasă, ești în iubire. Când te simți dator, ești în EGO.
Este ca în următoarea paralelă: una este să primești în dar o bijuterie și altceva este să îți cumperi o bijuterie. Darul vine din apreciere și iubire (nu mă refer la darurile convenționale!). Atunci când cumperi, este o datorie.
A te simți dator este ca o impunere sau o auto-impunere. Care îți aduce și sentimentul de vină.
Deci, când ai așteptări, îți dai ocazia de a fi frustrat, dezamăgit, furios… iar când te consideri dator să îndeplinești așteptările celorlalți, îți dai ocazia să te simți vinovat, iresponsabil, neatent, frustrat, furios chiar.
Știu, din proprie experiență, că nu este nici simplu și nici ușor să renunți la ideea de așteptări. Dar știu că este posibil. Tot din proprie experiență.
Renunță. Este doar înspre binele tău. Ca să începi să îți dai voie să te iubești. Sănătos.
3. Ești liber atunci când nu depinzi de ceilalți… să îți dea, să îți facă…
Asta are mare legătură cu tot ce am spus mai sus. Dar încă ceva în plus: ideea de victimizare. De multe ori alegem să depindem de ceilalți pentru a ne simți, pe de o parte importanți, iar pe de altă parte victime. Ne simțim importanți atunci când ceilalți fac câte ceva pentru noi și ne simțim devalorizați când nu fac. Și pentru ce?? Merită, oare, să ne luăm un astfel de reper pentru propria valoare? Să ne tot ghidăm după acțiunile altora în a ne da nouă înșine valoare?
Când nu depinzi de alții, ești liber. Chiar dacă asta înseamnă și o mare responsabilizare. Auto-responsabilizare. Și iarăși îți spun că vorbesc din proprie experiență. Mi se părea foarte simplu și îndreptățit să dau vina pe alții pentru nereușitele mele. Și la fel de simplu mi se părea să mă simt importantă când mă ajutau. Doar că mult mai mult cântăreau situațiile în care îi consideram vinovați. Până când am înțeles, acceptat și decis să aleg lucrurile în care să nu m ai depind de nimeni. Iar când nu era posibil, nici nu mă așteptam să iasă cum voiam eu.
Alege conștient. Alege acele aspecte în care să poți decide doar tu. Și nu avea așteptări când depinde de ceilalți. În felul acesta, îți vei da libertatea de a fi tu însuți și le vei da și celorlalți libertatea de a fi ei înșiși.
4. Ceilalți sunt și ei liberi și nu este responsabilitatea ta ca tu să faci ceva pentru libertatea lor. Doar să le-o respecți.
Exact cum spuneam mai sus, în toate cele 3 puncte enumerate. Nu ești dator sau responsabil pentru nimic din viața celorlalți, atâta vreme cât nu le încalci libertatea sau demnitatea. Fiecare este liber să decidă ce și cum vrea în viața lui și nimeni nu are dreptul să îi spună ce să facă sau să îi conteste acțiunile.
Este o Lege Universală valabilă pentru orice ființă umană. Evident, cu excepția celor care nu au rațiune, adică copiii foarte mici si persoanele bolnave mintal.
5. Nimeni nu îți poate încălca drepturile, libertatea sau demnitatea decât dacă tu permiți asta.
Iarăși subliniez ce am spus anterior. De multe ori ne place să ne victimizăm. Să găsim tot felul de scuze și acuze. Scuze – pentru noi, acuze – pentru ceilalți.
Nu, nimeni nu poate să îți încalce drepturile, libertatea sau demnitatea. Decât dacă tu permiți asta.
Dacă cineva nu îți permite să faci ceva, tu decizi dacă mai păstrezi sau nu acea persoană în aria ta de interes. Fie ei chiar părinți. Nici măcar ei nu au acest drept.
Dacă cineva te jignește, tu decizi dacă te lași sau nu afectat de cuvintele lui. Și asta nu înseamnă să te lași călcat în picioare de oricine, ci să alegi pe cine crezi și pe cine nu.
Cam așa este iubirea de sine. Aceea, sănătoasă. Nu individualismul și egoismul. Nu supraestimarea și aroganța.
Dumnezeu vrea să ne iubim mai întâi pe noi înșine și apoi pe ceilalți. Pentru că așa este și firesc. Altfel nu se poate.
