Cândva, într-o fabrică japoneză, unde se muncea pe rupte, mai toți muncitorii aveau zile în care erau supărați, triști, abătuți. Tocmai datorită stresului muncii asidue.
Însă, era și un muncitor care niciodată nu era trist sau abătut. Nciodată. Șeful lui a remarcat asta și într-o zi l-a întrebat cum de el nu este niciodată supărat.
– Ați văzut cireșul de la poata fabricii? Ei, eu am unul și acasă, la poartă.
– Și ce legătură are asta cu starea ta de bine?
– Păi, eu fac așa: când plec de la fabrică, îmi las toate grijile în cireș. Le atârn acolo, pe o creangă. Apoi, când plec dimineața de acasă către fabrică, îmi las toate grijile în cireșul de la poartă. Și așa se face că la fabrică ajung zâmbind, iar acasă la fel. Dar stiți care îmi este surpriza în fiecare zi? Că în ambii cireși găsesc mai puține griji 🙂. Probabil că se găsesc unii sau alții care să le ia și pe ale mele 🙂.
Cam ăsta este adevărul. Cam asta facem și noi. Și eu. Și tu. Inconștient sau nu. Suntem colecționari desăvârșiți.
Știi cum procedează un colecționar, nu? Este tot timpul în căutarea unor piese noi sau neavute încă pentru colecția lui. Iar pe cele pe care le are, le păstrează și le îngrijește cu sfințenie. Uneori chiar le și poartă cu el. Poate nu întreaga colecție, dar măcar o piesă, două – cele mai dragi sau emblematice.
Ne tot facem griji peste griji. De multe ori inutile. Sau ipotetice, de fapt.
Uite, citeam despre un studiu statistic la nivel de omenire care zice așa:
1. 40% din lucrurile pentru care ne stresăm nu se întâmplă niciodată
Adică tot stăm și stăm cu sute de gânduri și tot facem scenarii ca nu cumva să ne ia ceva anume pe nepregătite. Pe bune? Chiar așa? De parcă am putea să prevedem totul…! Nici gând, renunță dacă te surprinzi făcând asta.
Oricât ai încerca să tot controlezi viața ta, destinul, nu îți va ieși. Oricând vor exista variabile de neidentificat. Care să apară.
Ei, bine, asta nu înseamnă să nu îți iei în calcul anumite riscuri sau bariere. Dar pentru fiecare dintre acestea, întreabă-te așa: cât este de posibil să se întâmple asta? Și apoi întreabă-te: cât este de probabil să se întâmple asta?
Vezi tu, posibile sunt o infinitate de lucruri. Probabile – sunt cu mult mai puține. Uite, acum, în chiar această secundă, ar fi posibil să cadă un asteroid și să te ucidă? Nu poți spune că este absolut imposibil. Dar cât este de probabil având în vedere toate progresele științifice?
Cam așa este și cu grijile pe care ni le tot facem. Ia-ți timp câteva minute și amintește-ți de câte ori ai stat și ai întors ceva pe toate părțile, ți-ai făcut griji, te-ai temut că nu va ieși bine, ai petrecut minute sau ore întregi chiar pentru a-ți face tot felul de planuri de back-up… pentru ca în final să iasă chiar mai bine? Și fără să fi avut nevoie de vreun back-up?
Ce a fost tot acel timp consumat cu a-ți face griji? Timp pierdut. Emoții negative. Stres.
Într-un fel, poate că ți-a folosit un pic. Că te-ai simțit mai sigur. Da, normal. Însă s-a meritat, oare, atâta efort și timp consumat?
Și gândește-te acum și la un exemplu opus. Când ți-ai făcut toate bak-up-urile necesare, erai sigur că o să meargă bine și totuși… s-a-ntâmplat! Să nu fie așa de bine. Să mai apară o variabilă neidentificată de tine. Cu totul neașteptată. Vezi???
Deci, analizează nu doar scenariile posibile, ci dă-le și un scor de probabilitate. Doar ca să îți fie bine.
2. 30% dintre îngrijorări se referă la hotărâri deja luate care nu mai pot fi schimbate
De multe ori ne dorim ca anumite lucruri să fie altfel. Firesc și normal. Că le vedem mai potrivite nouă într-un alt mod sau context.
Exemplu clar: aș vrea ca în firma unde lucrez să nu se mai stea peste program. Ca și obicei devenit aproape procedură 😕. Și uite cum mă tot stresez, discut pe ici, pe colo, cu colegii dacă și ei simt asa, discut cu prietenii și mă oftică dacă spun că la ei nu e așa, vin la serviciu cu o stare neplacută… și multe altele asemenea. Doar pentru că nu îmi place realitatea.
Dar: o pot schimba? Pot eu, o singură persoană, să fac ceva care să schimbe lucrurile în bine? În unele cazuri, poate că pot. Și atunci… hai să fac! În alte cazuri, nici gând de-așa ceva. Că din diverse și realiste motive, pur și simplu nu le pot schimba. Nu țin de mine. Nu am eu puterea decizională de a influența să fie altfel. Dar tot continui să mă stresez iar și iar.
Despre acestea situații vorbește procentul de 30%. Când ne tot facem griji și ne stresăm de diverse realități contextuale pe care nici măcar nu le putem schimba.
Acceptă-le pe acestea. Așa cum sunt. Și nu-ți mai face rău tu singur ție. N-are rost. Sau schimbă tu ceva în tine. Sau în viața ta. Uite, în exemplul cu stat peste program… schimbă-ți job-ul. Dacă tot n-ai cum să schimbi procedura, pleacă altundeva. Dar nu te mai stresa inutil cu asta. Acceptă: nu o poți schimba.
La fel este și exemplul pe care-l tot aud în jurul meu: ce țară de c…., ce politicieni corupți, ce sistem social defect, câtă corupție, câți hoți… și multe altele asemenea. Când aud oamenii spunând asta, plec instantaneu. Știu că nu are sens să preiau toate negativitățile astea inutile.
Da, domnule, asta este țara. Și politicienii. Și sistemul. Poți tu, o singură persoană, să schimbi ceva? Nu, clar. Decât când vei ajunge Președinte 😉. Și-atunci de ce să te stresezi? Ce îți aduce bun asta? Da, bine, crezi că te descarci. Bullshit! Te încarci. Cu emoții, gânduri, sentimente negative. Îți crești nivelul de stres. Îți dai tu ție însuți mai multe șanse să te îmbolnavești cândva. Atât.
Este total eronată teoria cum că dacă înjuri, te descarci. Aiurea! Te încarci și mai mult. Nimic altceva.
Deci, rezumând cei 30%: când ceva te stresează, te preocupă excesiv, întreabă-te și dacă poți tu, un individ, o singură persoană, să schimbi ceva. Să schimbi ceea ce te stresează. Și dacă răspunsul este da, fă-o. Imediat, nu mai aștepta. Dacă răspunsul este negativ, renunță la a te mai stresa. Acceptă și atâta.
3. 12% sunt date de criticile celor care ne invidiază
Ehe, ce bine ar fi dacă am reuși cu toții să nu mai punem la suflet toate cele pe care le auzim de la unul și de la altul!
Știu că nu este simplu. Dar, uite, îți dau câteva motive să o faci:
a) în primul rând, orice ar spune cineva despre tine, fie că ți-o spune în față (critică), fie că nu ți-o spune în față (bârfă), pe tine ca om nu te schimbă. Rămâi același.
Structural, personalitatea nu se schimbă decât atunci când treci printr-o traumă. În rest, ceea ce se poate schimba, este comportamentul. Iar atunci când schimbarea intră în obișnuință, devine parte din tine. Dar nu neaparat și din personalitatea ta.
De exemplu, o persoană care riscă de obicei, atunci când devine părinte și merge frecvent cu copilul în mașină, își poate educa modul de a conduce în a deveni unul mai securizant, însă asta nu-l va împedica să facă în continuare bungee-jumping sau să joace jocuri de noroc ori să parieze pe bursă. Deci, personalitatea rămâne aceeași, orientată către risc. Se schimbă doar comportamentul într-un anumit context.
Evident, cu ceva muncă și cu o motivație foarte puternică și autentică, respectiva persoană ar putea și să își modeleze personalitatea. Dar în mult timp și cu sprijin constant.
b) fiecare altă persoană nu te percepe pe tine așa cum te percepi tu. Pentru că nu te cunoaște așa cum te cunoști tu. Ci te privește prin propriile ei lentile. Prin propria ei experiență de viață. Subiectiv întru-totul. Așa că poate doar pentru că îi amintești de cineva sau de ceva, este posibil să te perceapă diferit.
Deci, nu lua de bun tot ce spun unii și alții despre tine. Ei nu-ți cunosc viața și trăirile proprii, intime.
c) oricât ai încerca, întotdeauna vor exista persoane care să nu te placă. Așa cum nici tu nu-i placi pe toți. Iar asta nu are legătura cu tine neapărat. Pur și simplu este un fapt firesc, omenesc. Ține de Legea Atracției, de chimie, de personalitate, de educație, mediu și multe alte variabile.
Nu mai căuta să placi tuturor. Și nu mai căuta să le faci altora pe plac. Fă-ți ție pe plac și vei fi mai fericit. Acceptă realitatea așa cum este.
4. 10% au legătură cu propria stare de sănătate
Asta îmi place cel mai mult. Și am să încep cu un exemplu foarte cunoscut ca să înțegeți de ce.
O știți pe Angelina Jolie, nu? Din cauza acestui stres, Angelina a ajuns să își scoată sânii. Teama sa că se va îmbolnăvi de cancer a dus-o la acest gest. Atenție: nu o critic. Nu o judec. Doar exemplific. Și continui cu o mică exagerare: cum ar fi ca toate femeile care au avut în familie cazuri de cancer… să își scoată sânii? Și așa, de siguranță, să o facă încă din copilarie sau adolescență? Și cu cancerul de ovare… la fel?
Evident că este bine să te preocupi de sănătatea ta. Să mergi la medic, să îți faci analize periodic. Dar de la asta și până la a ajunge starea de sănătate un motiv de îngrijorare constantă este o diferență considerabilă.
Cei 10% se referă, în esență, la acele persoane care, deși știu că nu sunt bolnave, se tot îngrijorează la fiecare julitură sau bătaie mai rapidă de inimă. Și mai mult decât atât, nu fac nimic pentru asta sau fac prea mult (cheamă salvarea și de 5 ori pe lună).
Toate aceste griji inutile nu fac nici un bine. Dimpotrivă. Îți accentuează și îți cresc probabilitatea de a dezvolta tot felul de afecțiuni.
Fă-ți un plan de vizite la medic și analize medicale, în funcție de antecedentele tale și cele din familie. Urmează planul, iar în rest, stai și vezi-ți de viață. Trăiește-o, bucură-te de ea și vei fi cu siguranță mult mai sănătos 🙂.
5. Doar 8% pot fi definite drept cauze legitime de îngrijorare
Concluzie: Mai putin de un motiv de stres din zece este justificat!
OK…! Acum uite o temă pentru acasă: notează de fiecare dată când te stresezi pentru ceva anume. Și la final de zi fă o analiză pe ceea ce ai notat. Încadrează-le în categoriile de mai sus. Se verifică statistica? 😉
