Cum ar fi ca începând din chiar acest moment să priveşti tot ceea ce se întâmplă în viaţa ta prin perspectiva “este alegerea mea”? Adică “tot ceea ce simt, gândesc şi fac este alegerea mea”? Repetă acum această frază. De câteva ori. Ce simţi?
Eu, când mi-o spun, simt o putere imensă. O libertate totală. Simt ca sunt stăpână pe tot ce înseamnă viaţa mea. Pentru că este numai şi numai alegerea mea! Totul! Eu decid. Dacă acum stau afară, la căldura plăcută a soarelui de primăvară, cu o cafea delicioasă şi scriu… este alegerea mea şi numai a mea. Conştientă şi prezentă. Alegere pe care o pot schimba oricând. Oricând voi simţi să o fac. Asumat.
Şi dacă ceva din exteriorul meu mi-ar afecta în vreun fel alegerea, este tot alegerea mea. Adică, dacă ar începe acum să plouă şi nu voi mai putea să scriu afară, tot eu voi alege. Să rămân în ploaie sau să plec. Să mă opresc din scris sau să continui. Afară sau înăuntru.
Şi ştiu că pare o alegere condiţionată. Condiţionată de vreme. Doar că este înainte de toate o acceptare. A realităţii. A unei realităţi pe care eu de una singură nu o pot schimba. Nu este alegerea mea să plouă. Dar nici nu pot face nimic pentru a schimba asta. Şi atunci accept şi fac alegerea de a schimba doar ceea ce este în puterea mea. Realist, conştient şi prezent.
Multă vreme am avut tot felul de pretenţii şi aşteptări de la ceilalţi. Şi pe măsura aşteptărilor erau şi dezamăgirile 🙁 . Pentru că era vorba despre o lipsă de implicare şi asumare.
Când delegi altora puterea de a-ţi îndeplini aşteptările, faci, de fapt, alegerea de a-i lăsa pe ei să decidă. Tu nu îţi asumi responsabilitatea. Ci doar stai şi aştepţi. Ca ceilalţi să facă. Este şi asta o alegere. Nu neapărat bună şi nici folositoare.
Dar nimeni nu are voie să te critice şi să te judece, deci eşti liber să faci cum vrei. Doar asumă-ţi. Asumă-ţi că este posibil ca ceilalţi să nu-ţi îndeplinească aşteptările. Şi nu ai ei nici o vină.
Nimeni nu are nici o datorie faţă de nimeni. Indiferent că este vorba despre partener, mamă, tată, copil sau prieten. Asta este o mare eroare cu care creştem. Suntem învăţaţi să nu ne asumăm. Ci să aşteptăm, având pretenţii şi aşteptări în urma “datoriei”. Şi mai mult decât atât, suntem învăţaţi ca şi noi avem datorii faţă de ceilalţi. Iar dacă nu ni le îndeplinim, ne simţim vinovaţi.
Toate acestea sunt nişte erori imense. Repet: nimeni nu are nici o datorie faţă de nimeni. Fiecare îşi trăieşte viaţa prin alegerile pe care le face. Alegeri urmate de decizii. Decizii urmate de fapte, cuvinte, comportamente, acţiuni.
Ştiu că este mai uşor să ai pe cine să dai vina: “era de datoria lui/ei să…”. Greşit! Tu ai proiectat aceasta “datorie”. Tu ai avut aşteptarea să îşi îndeplinească “datoria”.
Uită de ideea de a te baza pe cineva. Indiferent cine este acest “cineva” şi indiferent ce zice societatea sau regulile de morală şi etică. Într-o lume perfectă şi corectă, ai avea dreptate. Doar că lumea este aşa cum este. Totul într-o schimbare continuă. Adaptează-te acestei schimbări şi transformări continue prin a-ţi asuma doar ceea ce ţine numai de tine. Altfel, vei trăi dezamăgire dupa dezamăgire, ajungând într-un război iluzoriu şi fără sens cu tot ceea ce este în jurul tău şi cu tine însuţi, chiar.
Dacă acum eşti trist şi dezamagit – este alegerea ta.
Dacă acum eşti vesel şi plin de viaţă – este alegerea ta.
Dacă acum eşti frustrat şi supărat – este alegerea ta.
Dacă acum râzi şi te bucuri de viaţă – este alegerea ta.
Nimeni în afara ta nu îţi este dator cu nimic.
Tu nu eşti dator nimănui cu nimic.
Spune-ţi chiar acum: “Eu aleg să simt ceea ce simt acum”. Şi dacă imediat vine gândul “Dar X a făcut/zis cutare şi m-a supărat!” aminteşte-ţi că este doar o iluzie şi o lipsă de asumare. Nu ceea ce a făcut/zis X te-a supărat. Tu ai ales să simţi supărare, ca reacţie la ceea ce a făcut/zis X. Tu alegi! Poţi alege să nu te intereseze. Sau să nu îţi pese. Sau să nu te afecteze. Sau să înţelegi de a făcut/zis cutare.
Deci alegeri sunt nenumărate. O poţi face pe oricare. Şi asumându-ţi alegerea, vei simţi putere. Forţă interioară. Forţa ta interioară. Reală. Autentică. Pe care fiecare om o are. Doar că puţini ştim să ne-o asumăm. Sau să ne-o asumăm corect şi sănătos.
“Eu aleg şi stă în puterea mea să schimb oricând şi în orice fel alegerea mea!” – aceasta înseamnă viaţa trăită conştient şi prezent, asumat matur şi adult.
