Iubirea este. Este dăruire totală. Înainte de toate, da, asta este. Să te dăruieşti în totalitate, fără să simţi că faci vreun compromis sau vreun favor sau vreun sacrificiu. Să te dăruieşti pe tine cu tot ce eşti. Şi cu bune şi cu rele. Şi celălalt să te accepte aşa cum accepţi cel mai frumos dar. Şi chiar dacă după ce dă la o parte hârtia frumos colorată (adică părţile tale bune) şi vede că nu este chiar cel mai frumos dar (adică atunci când le descoperă şi pe cele rele), să fie bucuros şi recunoscător pentru darul primit.
Nu suntem perfecţi. Suntem oameni şi suntem umani. Şi nu avem doar calităţi. Dar când avem curajul de a ne dărui conştient goi-goluţi, cu tot ceea ce suntem, atunci este cu adevărat iubire. Pentru că iubirea este şi vulnerabilitate asumată. Asumată pentru că iubind, ştii că vulnerabilitatea ta nu va fi un călcâi al lui Ahile.
Iubirea este când eşti sursă şi resursă pentru celălalt. Şi el pentru tine. Nu trăind unul prin altul şi nici sugându-vă de energie, ci dăruindu-vă unul altuia şi umplându-vă unul altuia. Din prea-plinul vostru de iubire.
Când te accepţi pe tine, este mult mai uşor să-i accepţi şi pe ceilalţi. Şi abia atunci înveţi să iubeşti. Pentru că iubirea este acceptarea darului din propria ta acceptare. Fără să-i cauţi defecte. Fără să fii frustrat că nu e darul perfect. Ci căutând să-i vezi perfecţiunea în imperfecţiune. Aşa cum faci cu tine când te iubeşti. Autentic. Real.
Iubirea este. Este încredere totală. Fără semne de întrebare. Fără ezitare. Precum credinţa. Nu l-ai văzut niciodată pe Dumnezeu, dar asta nu-ţi clatină credinţa. Aşa şi cu iubirea. Tu eşti Dumnezeul lui. El este Dumnezeul tău. Şi nu mai are nimeni loc. Nici un alt zeu sau ne-zeu. Nici o alta. Nici un altul. Ca-ntr-o formă perfectă. Un cerc. Perfect rotund şi închis. Tu şi el. Dumnezei care vă creaţi realitatea.
Iubirea este. Este respect dincolo de orice altceva. Respect care te face să te înclini cînd ea îţi aduce paharul necerut de apă. Respect care te face să îţi ţii respiraţia ca să nu-i deranjezi lui somnul lin de dimineaţă.
Oamenii uită să se respecte. Iau totul ca şi un dar cuvenit. Bărberit, epilat, părul de pe chiuveta, uşa deschisă, o floare, şosetele aruncate, parfumul ei de femeie, “lasă, că merge şi-aşa”… până când nu mai merge. Pentru că toţi vrem să ştim că existăm pentru celălalt. Că de-aia ne vrem împreună.
Iubirea este. Libertate totală. De a fi. Cine suntem. Acceptaţi cu toate ale noastre. Cu respect şi încredere şi credinţă. Credinţa că pot să fiu sau să fii vulnerabil. Şi (totuşi) în siguranţă.
Iubirea este. Făcută din clipe. Mărunte. Gesturi mărunte. Detalii. Nu e ceva magic, dai din baghetă şi se întâmplă. Ci se creează. Prezent şi conştient clipă de clipă. Prezent în tine şi prezent în relaţie. Aşa este iubirea. Cu ochii larg deschişi. Şi urechile. Şi mâinile. Şi braţele. Şi sufletul. Şi tot ceea ce eşti. Dăruindu-te în totalitate.
Am citit aici cu plăcere și respect, că merge citit și pe stomacul gol sau plin, de Paște sau Crăciun. Este scris “mișto” în sensul lipiciului pe suflet iar pentru asta îţi mulţumesc!