Am crezut în visul meu și am ramas pe drumul către el, oricât de greu mi-a fost.
Zeci de mii de vizitatori unici pe blog, zeci de articole scrise pe diverse site-uri și în reviste printate, zeci de comentarii și zeci de mii de like-uri, multe sute de participanți la cursurile, workshopurile și evenimentele mele, zeci de clienți și sute de ore de coaching… toate în 3 ani și jumătate.
Trei ani și jumătate de când sunt pe drumul meu. Doar al meu. Ales. Conștient. De mine. Asumat. Știam că și drumul acesta ales, ca și toată viața noastră, în esență, este un montaigne rousse. Cu ridicări și căderi. Up and down, iar și iar.
Și totuși. Ce crezi că era să fac de curând? Să renunț. La tot. La toate. Nu este prima dată. Doar că de data asta, am trăit cu o intensitate mai mare ideea renunțării. Am trăit-o cu disperare, cu durere, cu frustrare, cu îndârjire, dar apoi cu iertare. Și să îți spun cum a fost asta.
Simțeam că orice aș face, nu merge. Că oricâte eforturi fac, ceva nu se leagă. Și nu mai aveam nici inspirație. Uneori chiar la propriu. Adică simțeam că mă sufoc. Pentru că eram în disonanță eu cu mine. Pentru că nu vroiam, de fapt, să renunț. Și gândul de a renunța mă sufoca.
O să îți sune dramatic, dar am fost ca o mamă care își spune că nu mai poate și vrea să renunțe. La copilul ei. Abia pot să scriu asta! Pentru că sunt și mamă!!! Dar tocmai această comparație tâmpită m-a readus cu picioarele pe pământ.
Toate acele „zeci”, „sute” și „mii” din primul paragraf sunt tot „copilul meu”.
Și cu Mara am râs și am plâns de zeci, sute, mii de ori. Au fost momente în care mi-am zis că sunt o mamă groaznică! Și au fost momente în care m-am simțit cea mai bună, minunată și perfectă mamă. Le-am lăsat să fie toate aceste momente.
Și atunci m-am întrebat: dacă și visul meu este tot „copilul meu”… cum să renunț??? Doar pentru că el nu are un trup și un suflet? Din ăsta uman?
Ba are și trup și are și suflet! – mi-am spus tot eu. Trupul lui sunt chiar toate acele „zeci”, „sute” și „mii”. Iar sufletul… hehe, sufletul lor e chiar sufletul meu!!! Pentru că tot ce am făcut, am făcut din suflet și cu suflet. Niciodată altfel!
Nu am cum să renunț. Nu am cum să îmi dau voie să renunț. Ar însemna să renunț la o parte din sufletul meu. La o parte din mine.
Am ales să fiu mamă. Mama Marei. Nu a fost o întâmplare. Ba chiar dimpotrivă, am și „muncit” luni bune ca ea să apară.
Am ales să fiu mamă. Mama visului meu. Vis care nu este doar vis, ci este vocație. Este ceea ce știu și cred și pot. Autentic. Confirmat de acele „zeci” și „sute” și „mii”. Cu firescul up and down. Montaigne rousse.
Dacă și tu simți să renunți la ceva, ia-ți un moment și gândește-te. Ce înseamnă acel ceva pentru tine? Cât este de important? Cât crezi în el? Cât ai investit deja în el? Ce ai visat când ai pornit pe acel drum?
Lucrurile nu se întâmplă peste noapte. Ești în viața reală. Nu în povești. Ai nevoie de răbdare. De muncă. De atenție. De credință. De resurse. De a te menține pe drum și când ești up și când ești down.
Amintește-ți când erai bebe. Și te-ai ridicat prima dată în picioare să mergi. Ai dat inevitabil cu fundul de pământ chiar de la prima încercare. Și nu ai renunțat. Te-ai ridicat imediat iar. Și iar ai dat cu fundul de pământ. Și tot nu ai renunțat, chiar dacă te-a și durut. Pentru că atunci nu avea convingeri limitative. Tipare de comportament. Adulții din viața ta încă nu te învățaseră să eșuezi.
Da, să eșuăm… învățăm! Chiar de la proprii părinți. Și ei o fac fără să știe. Învățăm să eșuam de fiecare dată când suntem descurajați. Criticați. Când ni se spune „nu”. Și ne doar pentru că nu înțelegem.
Ne sunt tăiate permanent aripile. Până când căpătăm măiestrie în a ni le tăia singuri. Prin îndoieli. Prin neîncredere și nesiguranță. Prin lipsa curajului.
Ca să continui să mergi când ești gata să cazi, ai nevoie de curaj. Mult curaj. Și un dram de nebunie. Nebunie care, de fapt, înseamnă încredere și credință.
De ce nu am renunțat niciodată? Pentru că le-am avut pe toate.
Am avut nebunie. Încredere că știu și pot. Autentic. Că totul este spre Binele Suprem al Meu și al Celorlalți. Asta este credința mea. Divină.
Am avut curaj. În afară de Dumnezeu și de Iubire, totul este trecator. Totul este curgere. Lină sau tumultoasă. Sau și lină și tumultoasă. Dupa noapte, vine zi. Dupa jos, vine sus. Nu are cum altfel.
Și am mai avut ceva. Ceva care este parte tot din credința mea. Dăruire. Iubesc să dăruiesc. Să mă dăruiesc. Personal și profesional. Și chiar dacă profesional mai tai și facturi, nu înseamnă că nu este dăruire. Banii sunt doar o aproximare. Iar în ceea ce fac eu, cu atât mai mult. Pentru că este din suflet și cu suflet. Și sufletul nu-l poți cuantifica în bani. În nimic nu-l poți cuantifica.
De ce nu am renunțat niciodată? Pentru că în visul meu sunt toate valorile mele profunde. Autenticitate. Dăruire. Curaj. Libertate. Iubire. Încredere. Acceptare. Frumusețe. Curățenie. Credință. Grijă. Considerație. Devotament. Creativitate. Entuziasm. Iertare. Recunoștință. Utilitate. Onestitate. Smerenie. Idealism. Dreptate. Bunătate. Ascultare. Pasiune. Răbdare. Pace. Liniște sufletească. Rugăciune. Responsabilitate. Respect. Toleranță. Sinceritate. Înțelegere. Înțelepciune.
Cele mai importante valori. Într-o ordine aleatoare. Mi-ar fi imposibil să le ierarhizez.
Nu ai cum să renunți la ceva autentic important pentru tine. Orice ar spune ceilalți. Întotdeauna găsești resursele. Caută-le. În tine. Caută valorile care te leagă de acel ceva. Și fă din ele o fundație nouă.
Amintește-ți că și tu ai fost cândva bebelușul care s-a ridicat prima dată în picioare. Și astăzi poți să mergi și să alergi pentru că nu ai renunțat. Atunci nu aveai valori. Dar nu aveai nici tipare de comportament și convingeri limitative. Aveai doar curaj și „nebunie”.
Redescoperă-ți curajul. Uitându-te la valorile tale.
Definește-ți „nebunia” prin încredere și credință. Uitându-te la valorile tale.
Restul sunt doar scuze. Tipare de comportament și convingeri limitative. Efortul celorlalți de a te învăța să eșuezi.
Descoperă-te pe tine, descoperindu-ți valorile profunde. Și vei fi tu. Și nu vei mai renunța niciodată la ceea ce este important pentru tine.
