Când viața îți dă lămâi, aruncă-le și cere ciocolată! (sau despre curajul de a accepta Adevărurile profunde din tine)

 

ciocolata nu lamai

Vorbeam zilele trecute cu prietena mea dragă, Clarissa, despre cât de important este să recunoști sincer Adevărul din viața ta, din profunzimea ta. Adevărul despre tine. Despre puterea ta de a accepta sau nu ceea ce vine către tine. Ceea ce este în viața ta. 

Să recunoști și să accepți aceste Adevăruri. Este ceea ce ești TU acum. Cine ești TU acum. Nu o acceptare inactivă și auto-suficientă. Ci acea acceptare care eliberează. Care nu te mai face să te simți vinovat sau slab.

Uite, hai să-ți povestesc cum face Mara, fiica mea. Adoră să deseneze, să picteze, să coloreze. Și are sute de coli desenate sau pictate. Îi place să le păstreze. Și ia un desen început cândva, demult. Are coala în față. Se uită la ea și știe că poate încă să mai deseneze ceva acolo. Încă e loc suficient. În mintea ei deja știe că vrea să deseneze și că la final va arăta altfel. Dar, în “acum”-ul în care are coala aceea în față, nu se simte nici slabă și nici vinovată că acea coală este așa cum este. Ci doar acceptă asta ca pe un adevăr absolut, își ia creioanele și se apucă să deseneze.

Cam așa este și cu acceptarea acelor Adevăruri din tine și viața ta. Ești o coală pe care tu și alții ați tot desenat ani de zile. Uneori ei au desenat chiar fără ca tu să știi. Mai ales la început. Începutul vieții tale. Părinți, bunici, rude, educatori, oameni diverși… au tot desenat fără măcar să te întrebe. Și fără ca tu să poți înțelege. Sau să te poți împotrivi.

Iar dincolo de metaforă, acest desen de pe coala ta nu înseamnă nimic altceva decât cine ești tu astăzi. Ce faci astăzi cu desenul acela? Îți place? Îl vrei altfel? Ia-ți creioanele și apucă-te de treabă. Poți să-ți lași imaginația să te ghideze. Dar eu aș zice să-ți lași inima să te ghideze. Nu mintea sau altceva.

Mergeam cândva la niște minunate „Ateliere de creație” de-ale unei femei tare frumoase, Alexandra. Și adoram să merg acolo pentru că făcea exact asta: ne oferea libertatea de a desena. Sau picta. Fără ceva concret din minte. Ci din suflet. Din inimă. Din profunzimile acelea frumoase. Și abia apoi venea și mintea să descifreze. Creația sufletului. Oooo, câte am mai descoperit în vremurile acelea despre mine!!! Și cu câtă autenticitate și bucurie!!!

Și cu fiică-mea fac exercițiul acesta. De a picta din noi. Fără o temă, fără un scop logic. Doar suflet liber. Emoție. Trăire. A inimii. Probabil că așa a ajuns Mara să spună despre mine că sunt un curcubeu de emoții 🙂 .

Ai făcut vreodată asta? Ia încearcă. Lasă-te liber și pune acolo, pe coala aceea, tot ce îți vine. Fără a te gândi sau a analiza în timp ce desenezi. Și când termini, admiră. Fără priviri critice. Deci… cum arată desenul tău astăzi? Cum ai vrea să arate? Dacă ceva nu îți place, nu te grăbi să rupi hârtia sau să te plângi că nu ai talent la desen. Sau să regreți. Nu rezolvi nimic. Ia-l așa cum este și pune-i detalii.

Și pe asta cu detaliile tot din experiențele cu fiică-mea am învățat-o. De multe ori, în cărțile ei de colorat, după ce colorează ce-i place, se apucă să mai adauge detalii. Un fluturaș, o floricica, un nor, un soare, ce-i vine.

A propos de asta, mi-a venit în minte ceva ce am auzit chiar în dimineața asta. Știi vorba aceea… “Când viața îți dă lămâi, fă limonadă”? Uite alta și mai bună: “Când viața îți dă lămâi, aruncă-le și cere ciocolată!” – mi-a plăcut maxim!!! Asta da atitudine proactivă și asertivă!

Seamănă cu ceva ce o altă prietenă tare dragă mie, Mihaela, îmi spunea cândva: “Nu te mulțumi cu 8, cere 10 din 10!”. Adică, de multe ori spunem că vrem o mașinuță, o căsuță, un salariu un pic mai bun. Minimalizam și ne este frică să cerem. Mașina visurilor noastre. Casa visurilor noastre. Bărbatul sau femeia visurilor noastre. Salariul meritat. Nu zic să le cerem și atât. Să le visăm și atât. Să le pretindem și să le așteptăm. Ci să ne dorim ceea ce vrem cu adevărat, nu mai puțin. Cerem puțin, primim puțin. Pentru că ne limităm.

Revenind la coala desenată. Cere și acolo 10 din 10. Pornește de la realitate. Acceptă-ți Adevărurile. Adică, desenul deja existent. Fă rost de toate culorile sau creioanele pe care ți le dorești. Și apucă-te de desenat. Pune toate detaliile pe care le vrei. Lasă-te liber. Desenează din inima. Din tine. Adică definește și apoi fii cine vrei să fii.

Și dacă varianta aceasta creativă nu funcționează la tine, îți dau și una logică. În cursurile mele de Personal Branding le povestesc participanților despre cât de important este ca înainte de a te apuca să îți construiești un brand, să îți fie foarte clar al cui va fi acest brand și de ce. Adică, îi invit să își definească și să își scrie viziunea, misiunea, valorile și resursele.

Viziunea este despre A FI. Care este visul tău cel mai măreț? CINE vrei să fii? CUM vrei să fii? UNDE vrei să fii? DE CE vrei să fii astfel (adică scopul)?

Misiunea este despre rezultatele muncii tale. Ce primesc cei carora le oferi ceva? În ce fel este valoros pentru ceilalți ceea ce faci tu?

Valorile stau la baza viziunii și misiunii tale. La baza a tot ceea ce ești tu. Și atunci când nu-ți este bine în viața ta, fie personală, fie profesională, fie acolo, adânc în profunzimea sufletului tău, se întâmplă doar pentru că nu ești aliniat valorilor tale. Nu ți le respecti. Și se creează un dezechilibru interior. Din acest motiv este foarte important să îți cunoști și să îți respecți valorile.

Resursele. Care sunt resursele tale interioare? De exemplu: creativitate, spontaneitate, claritate, logică, organizare etc. Care sunt resursele tale exterioare? Oameni dragi, mentori, prieteni, carti, cursuri etc.

Abia după ce le ai listate pe toate foarte clar, poti să te apuci să îți construiești și un brand personal. Cu obiective, strategie și plan de acțiune.

Așa că, fie că preferi varianta creativă – desenul, fie pe cea logică – misiune, viziune, valori, resurse, apucă-te de treabă. Aruncă lămâile si cere ciocolată 🙂

4 thoughts on “Când viața îți dă lămâi, aruncă-le și cere ciocolată! (sau despre curajul de a accepta Adevărurile profunde din tine)

  1. My spouse and I stumbled over here coming from a different
    website and thought I might check things out. I like what I see so
    now i am following you. Look forward to looking at your web page yet again.

Leave a Reply to GEORGE SORIN VENETE Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *