Te iubesc, Viață! (sau depre vină și frică)

TE IUBESC VIATA 3

Te iubesc când îmi dai. Te iubesc și când îmi iei. Pentru că știu că e doar ca eu să învăț. Să îmi fie bine și când mi se ia.

Te iubesc când mă râzi. Te iubesc când mă plângi. Te iubesc când mă surprizi. Te iubesc când mă surprind. Te iubesc când cânți. Sau când cânt. Când dansez și când zâmbesc. Când simt. Indiferent ce simt. Când adie vântul. Când e furtună. Când e curcubeu. Când mă plouă pe piele sau prin suflet. Când mă colindă. Iarna. Sau toamna. Sau primăvara. Dar cel mai mult, vara 🙂 .

Te iubesc oricum ai fi. Îți iubesc aerul. Copacii. Trilurile. Pămăntul. O, da, cât iubesc pământul!!! Fie că e stâncă bătută de mare, cărare de munte, nisip fiebinte sau doar ciment.

Îți iubesc răsăriturile. Și apusurile. Și zilele și noptile. Și frigul și caldul. Și Luna și Soarele. Și Calea Lactee. Și toate stele. Văzute sau nevăzute.

O, și cât îți iubesc cuvintele!!! Par că uneori îngrădesc. Că sunt prea mici pentru ce simt să spun. Și atunci îți iubesc simțirea. De dincolo de cuvinte. De printre cuvinte. Și din tăcere.

Îți iubesc Oamenii. Cu totul. Că sunt indiferent cum. Că îmi fac bine sau nu. Tot bine e bine. Oamenii, în forma lor umană. Și dincolo de ea. În forma lor de Îngeri. Oricum ar fi, fiecare are fărâma lui de angelic în el. Eu așa cred. Așa simt. Așa îi vad. Așa îi caut prin suflete.

Îți iubesc “sunt”-ul. În prezent. În acum. Și aici. În trecut. Și în va fi. Chiar și când nu va mai fi. Deși… nu prea cred în “nu va mai fi”. Pentru că este atât cât vrea fiecare să fie. Orice. Acum, așa văd. În sfârșit, acum!

Atunci… m-am condamnat. Și m-am simțit vinovată pentru multe. Ale mele, dar mai ales ale altora. Doar le împrumutam de la ei și le luam cu tot cu povara. Lor.

Vina asta a început demult. Nu știu sigur când. Oricum, eram copila care vroia. Cerea. Și nu înțelegea de ce nu i se dă. Sau i se dă… aripi prea mici. Căi prea puține. Sau prea scurte. Zâmbete și apoi lacrimi. Răsărit și apoi apus. Nu-l înțelegea atunci. Pe apus. Că durea.

Și-ntr-o zi, departe de ei, și-a întins aripile. Și a zburat sus. Era cu capul așa de în nori! Și cum a căzut! Cum am căzut! Copila de 14 ani devenită, fără să vrea, femeia. Nici asta n-a înțeles. Și a trecut mai departe. Și a durut peste ani. Mulți ani. Și încă mai doare… în răstimpuri.

Alte aripi. Alte vise. Alte veri și ierni și toamne și primaveri. Alți oameni și alte poveri. Ca lor să le fie bine. Chiar dacă ei îi era rău. Copila din femeie. Femeia din copilă. Căuta căința Evei. Credea că doar așa va fi primită. În Viață. În Iubire. Că dacă El și-a luat asupra păcatele noastre… așa își va primi și ea mântuirea. Ce lecție, când am învățat-o!!!

M-am condamnat pentru fapte. Pentru cuvinte. Pentru simțiri. Pentru mulți “ei”. Și “ele”. Îmi spunea cineva “cum ar fi dacă eu aș fi toți bărbații și tu toate femeile”? Într-un fel sau altul, chiar așa am fost. Eu, toate femeile, începând cu Eva. El, toți bărbații, începând cu Adam. Și de fiecare dată, păcatul. Nu te gândi la sex neapărat. Ci la vina de a încălca. Porunca. Regula.

Îmi încălcam regulile inimii. O lăsam un timp să fie. Apoi, venea Ego-ul. Și teama. Și frica. Am simțit atâta frică…!!! Cred că aș umple multe vagoane…!!! Frica de a nu fi iubită. Frica de a nu fi potrivită. Frica de a nu fi apreciată. Înțeleasă. Crezută. Suficient de bună. Pentru că așa învățasem. Să pun tipare. Să măsor. Să compar. Tot timpul. Și să mi se pară neîndeajuns. Indiferent când, cât și unde sau cum. Fără acceptare. Trăind în afara mea. În alții. Purtându-le poverile.

Femeia căuta copila. Copila se ascundea. Că nu vroia să fie femeie. Că nu-i plăcuse. Și acum femeia se mințea că-i place. Necunoscându-se. Identificându-se cu ce ziceau alții. Cu ce vroiau alții. De la ea. Că-i era frica să fie EA. Femeia.

Da, te iubesc, Viață! Te iubesc că îmi dai. Copila. În brate. În siguranță. Întâi plângând. Cu tot suflețelul ei. Încă mai pleacă uneori. Și revine. Până când “te iubesc, Viață” va fi destinația ajunsă. Nu doar călătoria. Destinația ajunsă cu vagoanele goale. Goale de tot. De frică. De vină. De Ego.

Te iubesc, Viață! Azi. Acum și aici.

Erată 🙂 : Viață = Dumnezeu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *