Ce faci când esti rănit(ă) și nu mai crezi în iubire?

iubirea e magie

Învață să îți asumi. Învață să îți strângi curaj și să o iei ALTFEL de la capăt. Nu ai cum să trăiești sănătos fără iubire. Nu este uman așa. Nu te mai minți pe tine. Ai nevoie de iubire. Iubirea este aerul pe care îl respiri. Și atunci… poți să-l alegi pe Dumnezeu. Sau poți să alegi iar o ființă umană. Dar alege și să faci ALTFEL. Așa:

Și încep cu o întrebare: ai intrat vreodată într-o relație în care nu era bine de la început? Mă îndoiesc că vei răspunde „da”. Pentru că… nu prea ai cum. Sau de ce. Atunci când decizi să intri într-o relație, de bună voie și nesilit(ă) de nimeni, o faci pentru că ceva anume este bine. Ceva anume îți place la el/ea. Și îți imaginezi că totul va fi bine. Că vei trăi o iubire frumoasă. Sau chiar va fi Bărbatul/Femeia Vieții Tale. Cu care vei avea familie și copii. Care va fi alături de tine la bine și la greu.

Și uite că nu este așa. Ceva se întâmplă la un momendat… și nu a mai este bine. Nu îți mai este bine. Nu mai găsești interesante sau atrăgătoare acele lucruri de care te-ai îndrăgostit la el/ea. Sau nu mai sunt suficiente. Sau te focusezi pe lucrurile care nu îți plac la el/ea. Și să nu le poți accepta. Și dispare magia.

La început nu ne îndrăgostim de ceva ce nu ne place, ci de ceva ce ne place. Și nu ne punem întrebarea dacă acele lucruri care ne plac la o persoană sunt suficiente pentru a iubi acea persoană o viață întreagă. Și asta în contextul în care știm, chiar dacă nu vrem să o acceptăm sau ne mințim intenționat, că va avea și părți cu care nu vom fi de acord. Că va avea și trăsături care nu ne vor plăcea. Dar nu stăm la început să ne gândim la asta.

O să iau perspectiva feminină pentru că sunt femeie și știu din experiența proprie cum stau lucrurile. Dar chiar și așa este de bine. Pentru că bărbații vor înțelege multe.

La fiecare început de relație era ceva anume care mă atrăgea la un bărbat. Și aveam tendința să spun că îmi place pentru că este așa și pe dincolo. De fapt, nu ne place ceva la celălalt, ci ne place cum ne face să ne simțim prin felul în care este el. Dar nu privim așa lucrurile, ci avem tendința de a lăsa toată responsabilitatea la el. El are acele calități. Și facem asta inconștient pentru ca mai târziu să avem scuza perfectă: el are acele defecte. De asta nu a mers.

Majoritatea dintre noi am crescut cu povești. Și atunci, în perioada cea mai importantă (adică până la 7 ani), ne intră în minte modelul „Cinderella & Prince Charming” sau „Ileana Cosanzeana și Făt Frumos”. Model în care totul este plin de magie, dar niciodată nu știm ce înseamnă „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Ori, de fapt, despre asta este viața. Despre asta este o relație. Evident că totul la început este plin de magie. Dar ce faci ca să păstrezi magia? Înveți undeva asta? Te-au învățat părinții asta? Ai învățat la școală? Nu. Nu ai învățat nicaieri. Doar ai adunat informații. Din relația părinților, a prietenilor lor, apoi a prietenelor tale, din cărți, din filme.

Numai că aceste informații nu îți vor fi niciodată de ajuns. Pentru că, de fapt, nu asta ai de făcut. Nu despre alții ai de învățat. Ci despre tine. Doar despre tine. Când știi ce fel de Cinderella ești tu, știi și care este Prince Charming pentru tine. Dar nu. În general, nu se întâmplă așa. Întâlnești un bărbat, îți plac niște lucruri la el și imediat mintea ta face legătura cu poveștile cu care ai crescut. Adică ai tendința să crezi că de data asta el chiar este Prince Charming. Și doar visezi. La acel „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Dar cum? Și aici ai tendința să răspunzi cu cele învățate, așa cum spuneam mai sus. Ori nu despre asta este vorba. Acelea sunt generalități. Poate că unele ți se potrivesc, dar este ca un puzzle. Care are multe piese lipsă. Și nu ai cum să vezi imaginea de ansamblu. O intuiești, dar nu o vezi.

Așa este și într-o relație. Merg pe alocuri lucrurile, dar nu este bine pe de-ntregul. Și atunci te minți pe tine că nu poate fi ca în povești sau filme. Că trebuie să faci compromisuri. Că trebuie să trăiești în frustrare. Și începi să tai din tine.

Știi cât de mult am făcut-o eu??? Și am făcut-o cu atâta convingere că până și eu credeam despre mine că sunt acea persoană. Și negam vehement în fața prietenelor dragi care îmi spuneau adevărul. Pentru că inconștient mă agățam de ideea că el este totuși Prince Charming.

Am tăiat din mine veselia, entuziasmul, timpul cu oamenii dragi, spontaneitatea, pasiunea, nebunia de a face lucrurile care îmi trec prin minte, independența mea… de fapt, am tăiat cam tot ce mă descria pe mine ca individualitate. Le-am tăiat în relație și m-am mințit că îmi ajunge cât pot să le exprim în afara relației (la serviciu, cu prietenele sau cu mine însămi). Evident că trăiam într-o minciună care durea. Dar îmi era atât de greu să accept că nu este ca în poveste!!!

Știi până când am putut să accept asta? Până când cineva le-a scos la iveala din nou. Adică Mara, fiica mea. Și atunci a început râzboiul. Războiul meu cu mine. Cu minciuna din mine. Pe care nu o mai puteam înghiți. Pentru că nu așa vroiam să fiu mama Marei. Nu vroiam să fiu un „fake” pentru Mara. După care am înțeles că nici pentru mine însămi nu vreau să fiu un „fake”. Vreun an am dus lupta asta eu cu mine. În timpul ăsta am strâns curajul de a duce lupta asta și în afara mea. Și a mai durat încă aproape doi ani. În care a durut al naibii de rău! Pentru că eu deja știam finalul. Dar… doar atâta curaj am avut.

Așa că am învățat. Și ți-o spun și tie. Dacă ajungi la concluzia că nu este este Prince Charming, nu te lupta. Nu te mai agăța de ideea că trebuie să faci compromisuri și să trăiești în negare și în frustrare doar pentru că în poveste scrie „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Mai citește o dată asta. FE-RI-CI-ȚI. Înțelegi? Este fericire ceea ce trăiești?

Evident, lucrurile nu sunt roz tot timpul. Este idealist și nerealist să fie roz tot timpul. Dar la fel de nerealist este și să îți fie doar din când în când roz. Acceptă realitatea. Nu cu frustrare. Ci așa cum este ea. Trăiește conștientă și prezentă tot timpul. Încă de la începutul relației. După câtva timp de fericire, amintește-ți că invariabil va veni și momentul în care vei descoperi acele lucruri care nu îți plac la el. Nu face ceea ce am făcut eu. Nu te minți. Nu te schimba pe tine doar ca să fii potrivită lui. Și poveștii.

Nu îți spun nici să rupi acea relație. Ci îți spun așa: suntem trup, minte, suflet, spirit. Conexiunea dintre voi trebuie să fie la cel puțin 3 nivele ca să aibă șanse să meargă bine și fără frustrări majore. Dacă este doar la două din cele patru, trebuie să fii foarte matură ca să le accepți pe celelalte două diferite fără frustrări. Și el la fel. Adică să vă dați libertatea de a găsi în alte roluri din viața voastră modalitățile de a vă exprima ceea ce este diferit la voi.

De exemplu, dacă fizic (sexual, adică) vă este foarte bine și există și emoție (suflet), însă gândiți diferit (adică aveți preocupări diferite) și nu aveți o conexiune spirituală (principii de viață incompatibile), este posibil să fiți doar foarte buni amanți și prieteni. Dar o viață împreună zi de zi va fi greu de menținut într-o stare de bine pentru amândoi.

Știi care-i culmea la mine? Că după foarte mulți ani de relație am ajuns la concluzia că în acea relație nu exista conexiune la nici unul dintre cele patru nivele. Decât așa, din când în când, pe ici, pe colo. Gândeam diferit: eu visătoare idealistă și optimistă, el realist și practic. Simțeam diferit: eu foarte afectivă, el foarte rece. Sipritual: eu preluasem de la el convingerile lui de viață, negându-le pe ale mele pentru a mă potrivi poveștii. Fizic… ca și afectiv. Și atunci m-am întrebat: ce m-a adus în această relație? Felul în care mă făcea să mă simt la început. Pentru că la început sufletul meu era rănit din altă relație. Dar când sufletul meu s-a vindecat, nu a mai fost așa. Ce m-a ținut în relație atât de mulți ani? Finalul poveștii. Nu puteam să accept că nu poate fi nici de data asta „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Așa că am tot făcut compromisuri. Să mă adaptez poveștii. Tăind din mine.

Deci, oricare ar fi combinația dintre două din cele patru, nu înseamnă o relație fericită decât la o vârstă adultă când ești matur și echilibrat emoținal. Eu aș zice să nu te riști. Sau poți să încerci, dar cu mare atenție să nu cazi în propria ta minciună. Sau frustrare.

Ziceam că o relație este ca un puzzle. În care nu ai imaginea finală, cea care ar trebui să iasă. Și hai să facem o paralelă: două din patru înseamnă doar jumătate. Când ai doar jumătate din piesele unui puzzle, singura șansă de a-l face este ca acele piese să fie foarte apropiate una de alta, iar restul să fie un rezultat al imaginației. Adică imaginea completă va fi o combinație dintre realitate și imaginație. Și asta numai dacă piesele sunt foarte apropiate. Dacă sunt din diverse părți, atunci nu ai cum să intuiești imaginea și efortul de a completa cu imaginație s-ar putea să îți ia prea mult timp și prea multe resurse.

Ai înțeles cum stă treaba? Dacă există conexiune doar pe ici – pe acolo… nu prea are cum să meargă. Decât cu multă maturitate, echilibru emoțional, comunicare și efort. Asumat. Necondiționat. Dar dacă nu ești dispusă la asta, dacă vrei magie… lasă povestea. Nu ești tu Cinderella lui. Și nici el nu este Prince Charming al tău.

Ia-ți timp tu cu tine. Descoperă ce fel de Cinderella ești. Si apoi ce fel de Prince Charming îți trebuie. Apoi privește realitatea. Vezi adevărul: in care dintre cele patru niveluri aveți conexiune? Fizic (sexual)? Sufletește (emoțional)? Mental? Spiritual? Câte sunt similare? Aveți resurse pentru celalate? Aveți resurse să completați puzzle-ul? Vă asumați conștient amândoi asta?  

Pare matematică și pare că dispare magia. Nu este așa. Abia acum începe adevărata magie. Magia nu este îndrăgosteala de la început. În viața reală nu avem baghete magice din care să mișcăm și totul să fie așa cum vrem. În viața reală avem doi oameni. Ale căror baghete magice sunt cele patru moduri ale lor de a fi: trup, minte, suflet, spirit. Pe care fiecare trebuie să le miște într-un mod specific pentru ca să se producă magia. Pentru ca relația să funcționeze.   

Tu înveți despre tine ce caracteristici și puteri au baghetele tale. El învață despre el ce caracteristici și puteri au baghetele lui. Și abia apoi, împreună, decideți cum, unde, când vă veți pune la treabă baghetele ca să vă fie bine. Tot timpul. Nu doar azi și mai știu eu când. O relație nu este roz. Are toate culorile și non-culorile. Și așa apare magia: când faceți ca orice culoare să vă placă, să vă prindă bine sau să o puteți transforma în altă culoare care vă place.

One thought on “Ce faci când esti rănit(ă) și nu mai crezi în iubire?

  1. I’m still learning from you, but I’m making my way to the top as well.
    I certainly enjoy reading all that is written on your website.Keep the aarticles coming.
    I enjoyed it!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *