Un om tare drag sufletului meu, trecut prin mizeriile lumii și ale vieții, îmi spunea de curând, cu amărăciunea unei experiențe urâte, că trăim într-o țară de c…! Aș fi ipocrită să spun că eu nu văd și nu simt și mizeria acestei lumi, minciuna, răutatea, urâțenia, trădarea, suferința, bătaia de joc, sărăcia, luatul peste picior și chiar sclavia pe care sisteme bine puse la punct le promovează și le implanteaza în noi toți.
Și totuși, spun cu aceeași sinceritate și transparență cu care scriu sau rostesc orice cuvințel aici: e doar o chestiune de alegere. Alegere asumată. Da, și eu văd toate astea de mai sus și multe altele. Dar aleg. Aleg în fiecare secundă ce și cum să văd.
Este ca și cum ai fi într-un muzeu și ai privi o sculptură. Restaurată, să spunem. Și ești într-o anumită poziție și o vezi într-un fel. Apoi, te muți un pic și mai vezi ceva din ea. Și iar te mai muți un pic și ai altă perspectivă. Și tot așa. Până când o vezi din toate unghiurile posibile și îți faci imaginea completă. Sau, te duci undeva mai sus și o privești de acolo. Și iar ai imaginea completă. Dar, dacă ar trebui să alegi din ce unghi și poziție să o privești, unul singur, cu siguranță că vei alege exact acel unghi care ți-a plăcut cel mai mult. Care îți spune cele mai multe lucruri despre acea sculptură, în acord cu tine, ca personalitate, ca om, ca individualitate în sine, unică și irepetabilă.
Ei, cam așa este și cu viața. Este necesar și chiar vital să știi, să ai imaginea de ansamblu. Așa cum tu o percepi. Și să te informezi și cum o percep alții, poate. Însă întotdeauna vei alege să privești partea care îți place. Sau, mai există varianta în care alegi să privești partea care nu îți place. Sau, în anumite momente din viața ta alegi un unghi, în altele altul și tot asa. Și și asta este firesc.
Tot cândva, dar nu demult, altcineva îmi spunea că eu trăiesc într-o lume de poveste. Și chiar mă acuza că o țin și pe Mara în lumea mea de poveste. Și nu l-am contrazis. Nu pentru că aș fi de acord cu faptul că aleg să văd viața ca o poveste frumoasă, ci pentru că îmi asum să aleg. Să aleg să văd partea frumoasă a vieții. Și nu este vreo lașitate sau vreo fugă de adevăr (cum am primit apoi replica). Ci este doar o alegere asumată.
Am imaginea de ansamblu, așa cum spuneam la început. Dar cu ce mă ajută să vreau să văd toate acestea și să îmi aduc iar și iar emoții și gânduri negative? Cu ce mă ajută să mă focuses pe această parte urâtă, dacă tot nu pot să o schimb?
Am învățat în experiența mea de viață că multe din gândurile noastre negative și din stresul pe care singuri ni-l provocăm… sunt, de fapt, preocupări inutile. Adică: dacă ceva anume nu poți schimba, atunci schimbă-ți optica. Uită-te la altceva. Nu mai băga în seama. Uită. Evită. Îndepărtează-te.
Spre exemplu, sunt persoane (cică) meteosensibile. Nimic mai fals! Ăsta este doar un program mental pe care l-au preluat. Și se comportă conform lui. Văd că afară plouă și brusc le apucă melancolia, depresia sau mai-știu-eu-ce. Ce ar putea să facă constructiv pentru a-și aduce bine și frumos în viața lor, chiar dacă afară plouă? Simplu: să schimbe programul. Cum? Iarăși simplu. Conștientizând asta: atâta vreme cât acest lucru nu-l pot schimba, de ce să mă las influențat de el? Puterea este la mine. Eu decid cum mă simt, nu las ceva ce nu stă în puterea mea să mă controleze.
La fel și cu “țara asta de c…”. Poți să schimbi realitatea asta, schimb-o. Nu o poți schimba, atunci adaptează-te ei. Ia-o ca pe o realitate în sine și alege altă perspectivă. Ca și în exemplul cu sculptura: dacă nu îți place cum se vede dintr-un anumit unghi, mută-te și priveste-o din alt unghi. Este în puterea ta. Oricând. Doar să alegi.
Eu aleg. Aleg să văd partea frumoasă din viață. Lucrurile nu sunt nicidecum perfecte în viața mea. Am și zile nașpa. Am și așa-zise eșecuri. Greșesc. Cad și decid să mă ridic. De ce? Pentru că pot. Pentru că nu vreau să fiu dependentă de nimic. Și de nimeni. Nu vreau să las țara asta de c…, oamenii ăștia necinstiți, politicienii ăștia corupți, sistemul ăsta infect, etc. să mă controleze. Nu vreau să îi las să îmi influențeze starea de bine.
Eu cu starea mea de bine îmi creez viața pe care o vreau. Că pentru unii este de poveste, nu e treaba mea. Nu-mi pasă. Eu mâine mă trezesc și zâmbesc. Și râd și mă joc cu Mara. Și facum castele din lego. Și ne jucam de-a prințesele. Și între timp mai și scriu câte ceva. Între timp mai și gândesc. Și simt. Și fac. Acționez. Asumându-mi realitatea. Asta, a mea. Că doar eu îmi trăiesc viața. Și nu mi-o trăiesc după ce se mai zice pe la știri.
Da, știu, unii veți zice că sunt naivă. Că oricum politica și politicienii, economia, sistemul mă manipulează și îmi creează cadrul de referință. Da, într-o oarecare măsură așa este. Și o știu. Dar eu, Loredana, eu, una singură, nu pot schimba asta. Nu macro-social. Așa că aleg: nu mă interesează. Mă implic cât, unde și cum vreau. Cum decid. Cum aleg. Cu sau fără mine, tot la fel vor fi lumea și vremurile la nivel macro-social.
Dar în aria mea de existență, adică în familia mea, în mijlocul prietenilor mei, în tot ceea ce fac eu profesional, voi acționa întotdeauna alegând partea frumoasă a vieții. Asta aleg să văd și să arăt și altora. Și în fiecare clipă, în fiecare “acum” aleg frumosul și pozitivul. Aleg bucuria și iubirea. Știu că există și opusele lor. Dar nu vreau să le aleg. Pentru că, de fapt, în convingerea mea cea mai profundă, alegerea a tot ceea ce este frumos înseamnă alegerea lui Dumnezeu.<3
