Cu toții ne dorim apreciere. Respect. Recunoaștere. Doar că, majoritatea dintre noi, nu am fost învățați să ni le oferim singuri, nouă înșine, ci să ne comparăm cu ceilalți. Și mai mult, chiar să le cerem altora aceste lucruri. Ba chiar să le pretindem.

Adevărul este că în cazul acestei majorități în care probabil te incluzi, așa cum recunosc că mă includ și eu, faptul că nu am învățat să ni le oferim nouă înșine provine din familie. Familie care, ori nu ne-a oferit suficient respect, apreciere și recunoaștere, ori dacă a făcut-o, nu ne-a învățat și cum să o facem noi înșine pentru noi.

Statistic vorbind, din experiența mea, majoritatea celor cu care lucrez în programe de dezvoltare personală, profesională sau în programe de coaching, au exact această nevoie, ca și rădăcina pentru tot ceea ce trăiesc neplăcut sau nedorit în viețile lor: respectul față de propria persoană. Ca parte a iubirii de sine.

Și fără a blama, a judeca sau a părea peiorativ. Nu am nici cea mai mică intenție de a arăta cu degetul pe cineva sau a căuta „vinovații”. Aceasta a fost realitatea părinților noștri. Nu au nici o vină. Nici ei și nici noi. Pur și simplu, nu au știut cum să o facă. Pentru că nici pe ei nu i-a învățat nimeni.

Doar că noi, adulții de astăzi, am conștientizat asta. Și suntem „datori” față de noi înșine și față de copiii noștri să întrerupem acest pattern negativ de comportament. Adică să învățăm mai întâi noi cum este cu respectul, aprecierea, stima, recunoașterea și iubirea de sine. Pentru ca apoi să-i putem învăța și pe copiii noștri.

 

Și dacă tot nu ești convins că avem această „datorie”, am să îți ofer un argument imbatabil și indubitabil: atunci când tu înveți să te respecți pe tine și să te iubești, devii cu adevărat liber. Îți asumi întreaga putere.

Puterea de a fi tu însăți/însuți. De a ști cine ești și de a te îndrepta către ceea ce îți dorești să fii. Fără scuze, judecăți negative sau culpabilizări. Fără a mai depinde de ceilalți. De validarea sau confirmarea lor. Adică fără a mai delega acestă putere.

Nu-i vei mai lăsa pe ceilalți să îți spună ei despre tine. Să îți dea ei valoarea pe care o consideră. Ci ți-o vei da tu. Pe cea reală pentru tine.

Și nu există aici nici un dubiu. Ai cu adevărat încredere în tine, te respecți și te iubești atunci când știi cine ești. Și atunci nu mai ai nevoie ca alții să îți spună cât ești de bun, frumos, minunat. Nu le mai cerșești atenția. Nu le mai pretinzi respect. Nu mai faci compromisuri pentru a le obține încrederea sau aprecierea. Nu mai ești „sclavul” a ceea ce cred ei despre tine. Ești liber.

Și pentru ca să poți face asta, ai ceva de muncă. Tu cu tine. Iar eu am să îți dau un exercitiu prin care să începi. Este un exercițiu pe care l-am făcut și eu. L-am învățat de curând din documentarul „Cele șapte oglinzi eseniene”. Ești pregatit(ă)?

– Începe prin a te gândi la persoanele care te-au crescut. Pot fi părinții tăi naturali, bunicii, părinții adoptivi etc.

– Acum, imaginează-și că mai ai de trăit un singur minut. Unul singur. Ești în fața lor și poți să le spui tot ce vrei tu în acest ultim minut. Ce le-ai spune?

– Închide ochii (dacă vrei), relaxează-te și spune-le într-un minut tot ceea ce vrei să le spui. Este ultimul minut din viața ta. Dă-ți voie să spui și să faci în acest minut tot ce vrei. Lasă deoparte textul pe care îl citești și fă asta. Acum.

OK… ce simți? Eliberare? Ușurare? Este o stare bună sau nu? Indiferent de ceea ce simți, ai făcut, de fapt, un lucru minunat: ai început să echilibrezi relația ta cu ei, părinții tăi. Poate chiar ai echilibrat-o întru-totul. Dacă nu simți asta, mai repetă exercițiul zilele viitoare.

Acum urmează partea a doua a exercițiului, la fel de importantă:

– Imaginează-ți același lucru: că este ultimul tău minut din viața ta.

– Ești în fața Părinților Tăi Creatori. Pot fi Tatăl și Mama Cerească, Universul sau orice consideri tu că reprezintă pentru tine Părinții Tăi Creatori. (eu am lucrat cu Dumnezeu, Isus și Fecioara Maria – acestea sunt convingerile mele)

– Ce îți spun ei în acest ultim minut? Închide ochii, respiră profund, relaxează-te, vizualizează-i și ascultă-i. Ce îți spun?

Inspiră și expiră profund. Ce simți? Conștientizează și lasă-te să simți. Pentru că iarăsi ai făcut un lucru minunat: ai început să echilibrezi relația ta cu Părinții Tăi Creatori.  

Legătura dintre aceste exerciții și tema iubirii de sine este simplă. Poate că deja ai intuit-o:

Ajungem să nu ne iubim pe noi înșine pentru că-i judecăm pe ceilalți și ne judecăm pe noi înșine.

Pe cei care ne-au crescut îi judecăm pentru lucruri pe care le-au făcut. Sau nu le-au făcut. Iar exercițiul vizează exact eliminarea acestor judecăți. Iar dacă se întâmplă ca tu în acest exercițiu să le fi spus lucruri negative, atunci încă ești „sclavul” lor și al celorlalți. Încă ai pretenții și așteptări din partea lor. Încă puterea ta nu este la tine, ci la ei. Încă îți trăiești viața pentru ei, nu pentru tine. Vrei asta în continuare? Sau vrei libertatea de a-ți trăi viața pentru tine? Indiferent ce răspunzi, asumă-ți-o. Fără scuze și victimizări.

Pe Părinții Noștri Creatori îi judecăm atunci când ne întrebăm sau îi întrebăm „De ce eu? De ce mi se întâmplă mie asta?” sau când facem orice afirmație/negație acuzatoare. Iar exercițiul propus are exact rolul de a te întrerupe judecata. Pentru că atunci când judecăm pe cineva, de fapt, ne judecăm pe noi înșine și doar proiectăm asupra lor judecata.

Și dacă ai parcurs textul până aici, eu îți sunt recunoscătoare. Nu pentru mine, ci pentru tine. Și pentru fiica mea. Îți sunt recunoscătoare pentru că deja ai început să îți recapeți libertatea. Dincolo de judecăți și scuze. Și fiindcă tu ai făcut asta, viața ta va fi mai frumoasă. Și viața pe care o vei crea în jurul tău, va fi mai frumoasă. Iar fiica mea va crește alături de fiica sau fiul tău știind și putând împreună să-și creeze o viață frumoasă.