Suntem, în tot ce înseamnă existența noastră în acestă viață, îmbinarea mai mult sau mai puțin armonioasă a acestor patru elemente care ne compun: trup, minte, suflet, spirit.
Deloc întâmplător, povestind cu o persoană pe care am cunoscut-o de curând, am primit “invitația” de a scrie despre acest subiect. Și cum nu stau de doua ori pe gânduri când vine vorba de scris, am decis imediat să o fac în acest fel (pe blog). Deși, am vorbit de multe ori despre asta, iar cel mai de curând în cadrul Empowered Women Club: https://www.youtube.com/watch?v=OWAba_vJLiA
Este o credință veche a mea. Conștientizată ceva mai de curând (câțiva ani, adică). Faptul că nu suntem deloc limitați și că există o complexitate minunată a fiecărei ființe omenești. Complexitate dată de cele patru forme de ființare: trup, minte, suflet și spirit.
Dacă în privința trupului și a minții lucrurile sunt destul de clare și documentate prin cercetări, în privința sufletului și spiritului… de multe ori se fac confuzii.
Sufletul este acea parte din noi cu care simțim. Sunt emoțiile, stările, sentimentele, tot ceea ce includem în emoțional.
În schimb, planul spiritual este cu mult mai complex pentru că el reprezintă doua relații foarte importante: relația noastră cu noi înșine și relația noastră cu Sursa.
Relația noastră cu noi înșine înseamnă, în esență, cât de mult ne respectăm pe noi, cât de mult ne iubim, cât de mult ne apreciem, cât de multă încredere avem în noi. Pornește, de fapt, de la cât de mult ne cunoaștem. Iar aici simt să adaug faptul că nici o ființă umană, oricât de evoluată, nu poate spune că se cunoaște în totalitate.
Da, ne cunoaștem pe noi înșine în esența noastră. Putem spune clar și indubitabil, atunci când atingem un anumit grad de maturitate (care nu are nici o legătură cu vârsta), cine suntem în esență. Dar a spune că ne cunoaștem pe noi înșine în totalitate este ori iluzie, ori autosuficiență. Și știu că sună dur ideea de autosuficiență, însă adevărul este că atunci când ne oprim din a ne cunoaște, din a ne descoperi și redescoperi… atunci atingem autosuficiența.
Și am un argument cât se poate de autentic: totul în jurul nostru este într-o permanentă dinamică. Dinamică ce ne impactează și ne schimbă. Evident, nu ne schimbă în esență, însă ne schimbă în anumite aspecte. Sau cel puțin ne determină să de redescoperim. Sau să evoluăm.
Apoi, după autocunoaștere vine autoconștientizarea și auto-acceptarea. A te accepta pe tine însuți nu înseamnă autosuficiență și nici narcisism. Înseamnă doar respect și încredere. Abia când știi cine ești și îți accepți atât părțile pozitive, cât și pe cele mai putin pozitive, poți să începi să devii cea mai bună variantă a ta zi de zi, clipă de clipă.
Și, în egală măsură, este importantă și relația ta cu Sursa, adică cea de-a doua componentă a planului spiritual. Aici, Sursa înseamnă pentru fiecare ceea ce alege să creadă. Fără nici un fel de nuanțare. Sursa pentru mine este Dumnezeu. Poate fi Universul sau orice altceva prin care tu îți explici existența ta.
Relația ta cu Sursa, ca și relația cu tine însuți, poate fi armonioasă sau în dizarmonie. Poți avea încredere în tine și te poți iubi pe tine, dar total separat de Sursă. Sau invers. Însă acestea înseamnă dizarmonie. Înseamnă o delimitare. Între tine și Sursa existenței tale.
Suntem indivizi unici și irepetabili. Dar facem parte dintr-un întreg. Asta nu înseamnă că ne confundăm sau că suntem asemeni întregului. Nicidecum. Ci că suntem interdependenți. Noi între noi și cu Sursa noastră.
Așa cum interdependente sunt și cele patru forme de ființare: trup, minte, suflet, spirit. Fiecare se influențeaza una pe cealaltă. Și când există dizarmonie, nu ne simțim bine. Nu ne este bine cu noi înșine. Și acesta este dezideratul către care tinde, conștient sau inconștient, orice ființă umană.
Pentru că așa cum spunea cineva, adevărata fericire înseamnă armoia între ceea ce simțim, gândim, spunem și facem. Acesta este motivul pentru care îmi place să vorbesc și să explic, așa cum văd eu, în acest moment al vieții mele, de ce anume este important să conștientizăm și să continuăm să descoperim cât mai multe despre cine suntem în toate cele patru forme de ființare.
Și această descoperire, de fapt, nu se termină niciodată. Pentru că doar trupul nostru este singurul limitat. În rest, celelalte trei, sunt infinite. Mintea, sufletul și spiritul fiecăruia dintre noi este nu doar unic și irepetabil, ci și infinit. Ca potențial, ca manifestare, ca exprimare.
Și simt să mai adaug ceva ce am învățat de curând: pentru ca o relație să funcționeze, este important ca minim două dintre aceste patru forme să se armonizeze. Iar restul să fie asumate conștient. Adică cei doi să știe că au principii și convingeri diferite în celelalte două și să accepte acest lucru respectându-și liberatea individuală. Fără compromisuri. Fără manipulări. Fără frustrări.
