V-ați simțit vreodată prizonieri? Prizonieri într-o situație neplăcută, într-un loc nedorit, într-o relație care nu vă face bine?
Din câte cunosc eu, sunt foarte puține acele persoane care să spuna autentic și real că nu au simțit niciodată asta.
Vă mai amintiți care au fost cuvintele pe care vi le spuneați atunci? Cel mai frecvent apar chiar noțiunile de „prizonier”, de „legat de mâini și de picioare”, de „nu pot să ies din asta”. Și chiar și la job, de multe ori spunem sau scriem ceva de genul „am fost prins (cu treabă)”. Este tot un fel de prizonierat și ăsta, în esență. Tot sentimentul de a nu putea face ceva ca să ieși din situație apare.
Uneori suntem „prizonierii” propriilor noastre nevoi sau frici. Știi că n-ar trebui să mănânci ciocolată la 11 seara, dar nu te poți abține. Ești doar prizonierul nevoii tale de a mânca. Sau știi că nu ar trebui să te temi de câinele acela, dar tremuri doar cum îl vezi. Și aici ești prizonierul fricii tale. Sau știi că nu este corect să verifici telefonul/ mail-ul/ facebook-ul iubitei sau iubitului tău, dar tot o faci. Pentru că ești prizonierul geloziei și posesivității tale. Adică, prizonierul fricii că îl/o vei pierde, că te înșeală, că nu mai este a ta/ al tău.
Exemplele sunt multe și diverse. Și nu este nimic nefiresc în niciuna dintre situații. Suntem oameni și avem tot felul de trăiri, nevoi, emoții, gânduri etc. Deci, nu este nefiresc, dar este sigur nesănătos. Pentru fiecare dintre noi. Prizonieratul acesta nu ne aduce nimic bun. Nu este ca atunci când ești la propriu închis în penitenciar și înveți o lectie. Deși, în realitate, puțini învață lecția aceea.
Prizonieratul acesta este, de fapt, de bună-voie și cu liberul arbitru asumat. Nimeni nu te ține închis. Tu dai voie persoanelor sau situațiilor să-ți fie temnițe. Tu. Prin gândurile tale, prin emoțiile tale, prin acțiunile tale. Tu permiți.
Și tot TU și numai TU poți să deschizi porțile și să ieși. Nu o poate face nimeni pentru tine. Cel mult, te poate spijini. Dar numai dacă tu îi permiți asta. Numai dacă tu îți dorești autentic, puternic, profund asta și dai voie altuia să te ajute.
Și dacă nu simți să permiți cuiva, atunci măcar permite-ți ție. Uite cum:
- Recunoaște-ți ție, mai întâi, situațiile de prizonierat din viața ta. Ia-ți ceva timp cu tine și vezi de ce anume încă te simti legat(ă). Pot fi persoane, locuri, situații, nevoi, frici, orice.
- Scrie-le. Pe toate. Și lasă lista deschisă. Pentru că începând să lucrezi cu tine și cu subconștientul tău, s-ar putea ca acesta (subconștientul) să mai scoată câte ceva. Ceva ce mintea ta conștientă nu a putut identifica.
- Și după ce simți că le-ai înșirat pe toate, ia-le pe rând și recâștigă-ți libertatea:
- uită-te la prima. Adu-o în detaliu în mintea ta conștientă. Așa cum era.
- apoi, mulțumește-i că fost și ți-a permis să înveți niște lecții.
- apoi, îmbrățișeaz-o (dacă este o persoană) și pleacă mai departe, pe drumul tău.
- observă-te cum pleci, cum te îndepărtezi. Cum ajungi acolo unde vrei să fii.
- simte-ți libertatea fără ea. Și mergi pe drumul tău în viață. Liber(ă).
Repetă, repetă și iar repetă. Nu este suficient să o faci doar o dată. Fă-o până când simți detașarea. Până când simți libertatea. Bucuria libertății.
Știi cum sunt toate aceste persoane, locuri, situații, nevoi, frici? Sunt toate puse bine într-o „cutie a Pandorei”, mai mică sau mai mare, pe care fiecare o cară în spate sau pe umeri. Oricunde s-ar duce, cară cutia aceea. Plină, grea, care-l încovoiază și-i face mersul anevoios. Lent, greoi… iar în unele situații, îl oprește să pătrundă în ceva sau undeva pentru că nu are loc să se strecoare cu ditamai cutia în spate. Iar uneori, trebuie să mai și țină cutia aceea grea. Și mâinile-i sunt ocupate. Așa că nu are cum să mai tină pe cineva de mână…
Cutia asta, nu prea o vedem. Vedem mici colțuri din ea. Intuim că este pe acolo…
Uite un mic exercițiu: când ieși astăzi de la birou sau din casă, uită-te la oamenii de pe stradă. Cu cât îi vezi mai aplecați în față (ca și pozitie de mers sau de stat pe scaun – în autobuz, metrou, pe bancă în parc, oriunde), cu umerii căzuți… cu atât cutia lor este mai grea și mai plină.
Sau uită-te la tine. Ai seri în care parcă te dor rău de tot umerii, spatele, gâtul (zona aceea, știi, în care se spune că se adună stresul)? Cu toții avem. E firesc. Ei, acele zile sunt zilele în care tu sau altcineva ați mai pus ceva în cutie. Și a devenit tot mai grea.
Acelea sunt zilele în care ești prizonierul cutiei tale. Inspiră. Adânc. Expiră. Adânc. Incă o dată și încă o dată. Acum, ia-ți tot curajul și deschide cutia. Uită-te cu atenție ce vezi pe acolo. Întoarece-te la lista aceea deschisă de care vorbeam mai devreme. Dacă e ceva ce ți-a scăpat, pune acolo. Și reia exercițiul cu eliberarea.
Adormi și trezește-te spunându-ți: „Sunt liber(ă). Merg înainte în viața mea.”
(Cu recunoștință <3.Text inspirat de cartea Mădălinei Constantin – „Deschide… la întâmplare”)
