Despre autoculpabilizare. În mai multe perspective.

guiltCu toții, la un momendat în viață, ne-am simțit vinovați. De unul sau mai multe lucruri. Reale sau închipuite. Adică obiective sau subiective. Așa că… iata de ce este unul dintre „programele mentale” cele mai greu se șters.

Prima perspectivă: cine te crezi? L’ombelico del mondo???

Când ai tendința să te tot autoculpabilizezi pentru tot și toate, oprește-te o secundă și amintește-ți că fiecare altă ființă umană are propria minte și conștiință. Propriile principii. Propriile teorii după care-si conduce viața și își ia deciziile.

Da, ceea ce ai făcut sau spus tu acelei persoane poate avea o oarecare influență asupra ei. Dar!!! Este totuși o persoană rațională, adultă, matură, care decide. Și își asumă deciziile.

Reține: nimeni pe lumea asta nu ia decizii doar pentru că tu ai făcut sau spus ceva. Ia decizii pe baza a ceea ce interpretează, înțelege, filtrează și acceptă din faptele sau cuvintele tale. Nu faptele sau cuvintele tale au „drept de veto” în deciziile altei persoane, ci ceea ce crede acea persoană despre ceea ce tu ai făcut sau spus.

Deci: cu excepția celor care nu au o rațiune proprie (copiii și cei cu adevărat bolnavi psihic), restul, oricine ar fi, este singur și total responsabil de deciziile sale. Ca și tine, de altfel. Niciodată nu ai făcut sau spus ceva fără să fi trecut, măcar si pentru câteva milisecunde, prin filtrul rațiunii tale.

NU ești responsabil decât pentru tine. Atât. Și dacă până acum ai crezut altfel, este pentru că ai acceptat să fii manipulat. De alții sau chiar de tine însuți.

A doua perspectivă: conștientizează-ți și motivează-ți măștile.

Cu toții purtăm măști. Mai des sau mai rar. Una sau mai multe. În anumite situații sau în majoritatea situațiilor. Că așa ne-am obișnuit. Că cică „așa se face”. Că dacă arăți cumva cine ești, poate vei părea slab sau mai-știu-eu-cum. Că ne este frică. Să ne aratăm. Altora. Și chiar și noua inșine.

Știi, de fiecare dată când porti o mască, tu știi că faci asta. Mintea ta știe. Sufletul tău știe. Spiritul tău știe. Și cum crezi că te simți acolo, profund în tine? Ca un impostor. Adică… vi-no-vat. Chiar dacă nu o și conștientizezi, tot asta se întâmplă.

Rezolvarea este mai simplă decât îți poți imagina. Nu trebuie de mâine să lași jos maștile (deși ar fi ideal). Nu e nevoie nici măcar să lași vreuna. Ci doar să îți sune clar în minte, de fiecare dată când porți o mască, asta: „Accept să fac/ să spun /să mă comport așa pentru Binele Suprem al meu și al celor din jurul meu”.

(evident, trebuie să fie și adevărat. Că dacă faci ceva cu rea intenție… probabil nici nu ai ajuns să citești ce scriu eu sau nu ai ajuns să citești până aici J.)

Ideea este, de fapt, să îți oferi un motiv și să conștientizezi. Și astfel, să nu te mai simți impostorul cu măsti.

A treia perspectivă: fii autentic cu tine însuți.

Ai ținut vreodată o cură de slăbire? Sau ai încercat măcar o dată să te lași de fumat? Sau de băut Coca Cola? Vorbesc aici de situațiile în care ți-ai promis ție însuți că vei face ceva altfel. Cum te-ai simțit când „ai trișat” prima dată? Când te-ai trișat, de fapt, pe tine însuți? Daaaa: vi-no-vat.

Și partea frumoasă abia acum urmează: cel mai greu este să ne acceptăm vinovăția față de noi înșine. Nu față de ceilalți. Asta atârnă cel mai greu și trage după sine un șir lung de gânduri și emoții negative: „nu sunt în stare”, „ce slab sunt că am cedat”, „alții pot, eu de ce nu pot?” etc.

Știi ce? Dacă tot nu poți rezista tentației, de ce să nu te bucuri măcar J? Îți aduce vreun beneficiu să te condamni că ai făcut-o? Schimbă realitatea de acum? Adică schimbă trecutul? NU. Înseamnă doar că, pentru ceea ce ți-ai propus, nu era acela modul cel mai potrivit. Sau că nu îți dorești cu adevărat. Că încă mai sunt beneficii pe care le obții din acel ceva. Pe acelea conștientizează-le.

Întreabă-te: „Ce beneficii îmi aduce faptul că mănânc aiurea? Sau că fumez? Sau că beau Coca Cola?”

Evident, cel mai simplu răspuns este „Îmi place”. Mergi mai departe de acest prim răspuns. Cu măcar 5 „De ce?”-uri puse unul după altul, la fiecare răspuns pe care ți-l dai. Te vei opri cu „De ce?”-urile abia atunci când ajungi la o emoție, un sentiment. De cele mai multe ori, de fapt, la o frică. Sau la o dependență. Nu de dulce, nicotină sau Coca Cola. De altceva. Mai profund.

A patra perspectivă: prin suferință ajung mai aproape de Dumnezeu.

Corect. Dar incomplet. Mult mai ușor ajungi aproape de Dumnezeu prin Iubire.

Majoritatea dintre noi, oamenii, ne tot sabotăm: ne propunem chestii nerealiste, ne judecăm, avem tot felul de credințe limitative… doar-doar să nu ne iasă. Că dacă ne iese, nu mai suferim. Și cum ortodoxia proclamă să ne fie frică de Dumnezeu, iar Isus a venit să sufere… deci ca să ajungem mai aproape de Dumnezeu, trebuie să suferim.

Așa că voit sau nu, conștient sau inconștient, facem în viața noastră „lucruri rele” pentru care să ne simțim vinovați. Să suferim. Bine de tot, dacă se poate. Ca să ajungem cu „rapidul” mai aproape de Dumnezeu.

Dragele și dragii mei, Dumnezeu este Iubire. Dumnezeu ne-a creat din Iubire. Și Isus a venit să sufere ca să ne mântuiască pe noi. Dar Dumnezeu nu a ales un simplu om, ci l-a ales pe fiul Lui pentru asta. Pentru că i-a dat și puterea să o facă. Dumnezeu nu ne cere să ne chinuim, să suferim.

Lăsați deoparte ce spun preoții și bisericile. Simțiți Adevarul în sufletul vostru. Și, mai ales, simțiți Iubirea. Așa veți fi nu doar mai aproape de Dumnezeu, ci vă veți indeplini și menirea pentru care Dumnezeu v-a creat.

One thought on “Despre autoculpabilizare. În mai multe perspective.

  1. It’s really a great and helpful piece of information.
    I’m satisfied that you simply shared this helpful information with us.
    Please keep us up to date like this. Thank you
    for sharing.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *