Plouă. Vânt. Frig. Poate un pic cam prea devreme. Dar este doar o realitate căreia nu ai ce-i face. Doar să o accepți așa cum este și să te adaptezi ei. Căci, vorba aceea, exact cum îl cita ieri un om drag pe Darwin: specia care supraviețuiește este cea care se adaptează.
Aud deseori de la oameni că nu le place poaia. Sau frigul. Sau că sunt meteo-sensibili. Sau invers: că le place ploaia, frigul, ceața…
Știi, a fost o vreme când și eu ziceam asta despre mine: că sunt meteo-sensibilă și că ploaia mă deprimă. Și evident că ceea ce gândeam, se și întampla.
Până când am înțeles că nu este decât o limitare. A mea către mine însămi. Ca multe altele, de fapt.
Ideea este că, de fapt, creierul uman este ca un fel de computer. Pe care tot instalezi și dezinstalezi permanent programe. Tot timpul mai ai ceva de treabă cu el.
Și în paralela asta, lucrurile stau așa: “C”-ul este starea conștientă, adica mintea conștientă. În timp ce “D”-ul este subconștientul. Și mai este un loc specific, dacă vrei “soft”-ul cu care vine computerul la pachet. Iar acela este inconștientul colectiv.
OK. Clar până aici. Mai departe. Se întâmplă așa: pe “C” păstrăm tot ceea ce ține de memoria de scurtă durată și de mintea conștientă. În timp ce pe “D” păstrăm tot ceea ce ține de memoria de lungă durată și de subconștient.
Ți-am mai zis-o în alte scrieri: mintea conștientă este capabilă să opereze cu aproximativ 40 de stimuli/informații pe secundă, în timp ce subconștientul operează cu peste 20.000.000 de stimuli/informații pe secundă.
Adică “D”-ul este cel care stochează muuuult. Și, spre deosebire de computer, “D”-ul tău este ceva mai dificil de accesat. Iar de cele mai multe ori asta se întamplă fără controlul tău. Prin vise, cel mai frecvent.
Doar că oamenii au descoperit și căi diverse nu doar de a accesa subconștientul, ci mai ales de a șterge de acolo programe care nu mai sunt necesare sau care îți fac rău. Cum ar fi chiar și ăsta cu vremea.
Cele mai multe astfel de tehnici țin de coaching sau NLP – programare neuro-lingvistică. Altele țin de spiritualitate (cum ar fi tehnicile Reiki, de exemplu).
Indiferent de metodă, un lucru este cert și comun: este posibil ca fiecare ființă umană să acceseze subconștientul și să-l modeleze în beneficiul său, indiferent de IQ, de numărul de clase sau de orice alt diferențiator.
Așa cum modifici și computerul tău. Mai întâi dezinstalezi programele de care nu mai ai nevoie, ca să creezi spațiu sau ca să nu se bată cap în cap programe similare, apoi pui altele.
În termeni concreți, uite un exercițiu simplu:
- Identifici programul pe care nu-l mai vrei, adică o credință negativă despre tine, așa cum este cea cu vremea:
“Sunt meteo-sensibilă și ploaia mă deprimă”.
- Conștientizezi că acest program – această credință nu-ți (mai) aduce beneficii.
“Faptul că eu cred despre mine că sunt meteo-sensibilă și că ploaia mă deprimă, mă face să mă comport așa de fiecare dată când plouă. Și nu îmi place. Îmi aduce o stare de proastă-dispoziție, nu am chef de muncă, nu am chef să fac nimic, nu îmi ies treburile etc.”.
Și înșiruie tot ce îți vine în minte. Stai cu gândul acesta și toacă-l mărunt. Adu toate informațiile și senzațiile în conștient.
- Apoi, identifici propria motivație de a șterge programul/credința negativă. Întreabă-te de ce ai vrea să o ștergi.
“Vreau să șterg această credință pentru că vreau ca atunci când plouă să fiu veselă, să am energie, să pot face ceea ce am de făcut sau ceea ce îmi doresc să fac etc.”.
Stai și cu acest gând un timp și pune pe listă toate beneficiile pe care ți le va aduce ștergerea acestui program.
Și poți face chiar mai mult decât atât. Ceva care funcționează ca un catalizator pentru noul program/ noua credință pozitivă. Acest ceva este vizualizarea. Imaginează-te deja fiind în situația respectivă. Vizualizează o zi ploioasă în care ai energie, ești veselă, îți merge bine etc. Vizualizează și simte. Emoția plăcută.
- Iar ultimul pas este instalarea noului program/ noii credințe pozitive. Și îți sugerez să o faci seara, înainte de culcare. Pentru ca acesta să fie ultimul gând cu care adormi și să intre direct în subconștientul tău. Adormi repetând de 40 de ori acest gând. Apoi să o repeți dimineața. Și apoi mai multe zile la rând.
Spune-ți așa: “Aleg ca în zilele ploioase să fiu veselă, plină de energie, bine-dispusă, cu chef de muncă și de orice vreau sau am de făcut.”
Foarte important: exclude din afirmația ta orice cuvânt negativ. Adică nu spune “Aleg să nu mă mai simt așa-și-pe-dincolo”. Fără “nu”, “niciodată”, “nici” etc. Pentru că nu va funcționa. Nu vei obține nimic.
Cam atât este de simplu. Evident, nu te aștepta la rezultate miraculoase de pe o zi pe alta. Deși cei care lucrează cu disciplină și de mult timp așa, au și astfel de rezultate miraculoase.
Tu doar dă-ți timp. Și ai încredere. Dacă o vei face cu o stare de suspiciune sau doar pentru a testa și fără a însoți exercitiul acesta de o emoție pozitivă… nu va funcționa.
Și simt să închei cu o credință pozitivă care îmi vine chiar acum așa: “Aleg să dăruiesc necondiționat, către oricine vrea să primească, aceste gânduri pline de iubire și recunoștință. Așa să fie și așa și este.”