Stii momentele acelea din viata in care muncesti mult pentru ceva anume, cand esti acolo trup si suflet, pentru visul tau si crezi, speri, vezi cum incepe sa capete contur? Pentru ca mai apoi, dupa multa si frumoasa munca sa percepi imaginea clara si concreta a realizarii lui?
Sunt convinsa ca stii despre ce vorbesc. Macar o data in viata ta ai trecut prin experienta aceasta minunata.
Asa, si? Ce urmeaza dupa? Pai, de cele mai multe ori, daca visul este ceva cu durata in timp, incerci sa te obisnuiesti cu el ca facand de acum parte din viata ta.
Hmmm… greeeu! Si ciudat! Pai ti l-ai dorit si acum il respingi? Fugi de el?
Hai sa iti fac o confesiune. Nu e din viata profesionala, ci mai degraba din ce privata.
Mi-am dorit-o foarte mult pe Mara. Cu tot sufletul mi-am dorit sa apara. Si a durat ceva (vreo 4 luni) pana cand a aparut. In prima luna am zis: “Asta este, nu se poate chiar din prima”.
In a doua luna am fost dezamagita cand am vazut ca nu e nici de data aceasta. In a treia luna a fost cel mai greu de acceptat pentru ca deja incepeau intrebarile: “E ceva in neregula cu mine?”
Asa ca… mi-am luat concediu si am plecat. Departe. De zgomot. Si la o luna dupa, Mara a aparut. Evident, fericirea era peste tot in jurul meu. Doar in mine nu.
Doar pentru ca… era prea frumos pentru a fi adevarat.
Si acum te intreb: stii sentimentul acela de “prea frumos pentru a fi adevarat”? Sincer, mi-as dori sa imi spui ca nu-l stii. Pentru ca a-l sti inseamna ceea ce am constientizat si eu inca o data zilele trecute: “prea frumos pentru a fi adevarat” inseamna ca ti-e teama, inseamna nesiguranta.
Nu poti spune ca ceva este prea frumos pentru a fi adevarat decat atunci cand nu crezi ca ti se poate intampla chiar tie. Pentru ca nu meriti. Punct.
Nu stiu daca ai citit pana acum articolul cu “Merit”. Uite link-ul inca o data: https://loredanavladareanu.wordpress.com/2015/05/17/493/.
Deci… nu meriti. Nu meriti sa ti se intample ceva atat de frumos. Pentru ca nu exista “a merita”. Este doar o conditionare si o limitare.
Cand ceva minunat ti se intampla, nu e pentru ca meriti. Nu iti mai umfla fara sens orgoliul si lipsa de incredere. Accepta. Ca nu toate sunt despre tine.
Da, e ceva minunat. Bucura-te. Traieste. Lasa ideea de merit la o parte. Ai furat ceva? Ai mintit? Te-ai folosit imoral de ceva sau cineva? Daca nu, atunci lasa ideea de merit. Uita de ea.
Si daca nu meriti, ce? Ok, sa zicem ca ai tras tu concluzia superba 🙂 ca esti prea nu-stiu-cum si nu-mai-stiu-cum si ca nu meriti si gata! Pai, in cazul acesta, nici nu te poti bucura de ceea ce se intampla, nici nu poti fugi din situatie.
Pentru ca nu tu ai decis. Daca exista cumva ideea de merit, ea nu este la noi, la oameni. Este acolo. Sus. Unde Cineva ne iubeste. Pe toti. Neconditionat. Si doar pentru asta, considera ca noi toti meritam.
BU-CU-RA-TE. Lasa indoielile si fricile deoparte. Adu-ti aminte ca daca ceva minunat ti se intampla este doar pentru ca porti in tine o farama de divin si esti in fiecare secunda parte din Iubirea Lui.
Restul este doar balastul inventat de noi, oamenii…
