Am trait in EGO mult timp. Ani in care am L-negat pe Dumnezeu.
Ani in care consideram ca doar eu si vointa mea sunt singurele adevaruri care exista.
Ani in care sufletul meu a tot bantuit prin vietile altora cu care ori ma comparam, ori ii judecam, ori ii admiram cu invidie, ori le dadeam puterea sa spuna ei cine sunt.
Ani in care nu stiam de mine. Si in care eram doar eu cu mintea mea. Sufletul meu era un amalgam de emotii si trairi pe care le supuneam filtrului mintii.
Recunosc si partile bune. Au fost anii in care am crescut profesional cel mai mult. Dar asta doar pentru ca tot ce faceam profesional, faceam cu mintea. Infloritoare, atot-puternica si atot-cuprinzatoare, pe atunci.
Doar ca undeva, in mine, ma simteam incompleta. Stiam ca ceva lipseste. Dar ma tot ascundeam dupa reusitele profesionale si sociale si negam fata de mine asta.
Nu stiu sa iti spun exact momentul, ziua sau luna in care am acceptat sa vad lipsa aceasta. A fost o calatorie treptata. Si dureroasa. Stii, ca atunci cand dupa un dus fierbinte tot stergi oglinda din baie, iar si iar, ca sa te poti vedea. O stergi o data si inca nu se vede bine sau se abureste din nou in cateva secunde. Si o stergi iar. Si imaginea devine ceva mai clara.
Procesul acesta este ca un fel de Trezire, asa cum multi o numesc astazi. Asa am resimtit si eu. Doar ca nu este o trezire dupa un somn lung si odihnitor, ci dupa o noapte chinuita si doar cateva ore de somn agitat. Si pana iti bei primele guri de cafea, totul pare anevoios.
In oglinda aceea din baie nu mi-a placut deloc ce vedeam atunci. Pentru ca EGO-ul inca era acolo si plin de frustrari, de temeri, de lacrimi, de regrete, de autoculpabilizari multe.
Si oricat make-up, oricate masti incercam eu sa imi pun, parca tot nu ascundeau ce nu vroiam sa vad. Asa se intampla cand traiesti momentul Trezirii: nu mai poti vedea lucrurile ca inainte, oricat ai incerca. Trezirea este totala. Nu poate fi pe jumatate. Si nici cu pauze.
In plus, alaturi de mine erau si atrageam tot timpul oameni treji. Care nu ma lasau sa ma complac in mastile mele. Nu ca un act de vointa proprie a lor, ci pentru ca pur si simplu asa erau ei.
Iar in virtutea Legii Universale a Oglindirii, atrageam si oameni ne-treji, care imi aratau cum eram eu inainte. Si acum mi se mai intampla sa intalnesc si sa reactionez la ei. La EGO-ul lor. Pentru ca EGO-ul reactioneaza doar atunci cand inca exista si doar la un alt EGO.
Asa ca am inceput, vrand-nevrand, sa imi invat LECTIA DE A FI EU. Si cata eliberare mi-a adus! Si am descoperit ca am curaj. Ca am resurse. Ca am putere. Ca pot face si pot fi autentic EU… si sa imi fie bine! Fara sa cersesc sau sa vanez tot timpul acceptarea si valorizarea din partea celorlalti.
Daca citind toate acestea, le intelegi si rezonezi la ele, atunci este clar ca si tu esti acolo. Daca nu, inseamna ca inca nu a venit momentul in viata ta. Si nu o spun cu nici o nuanta peiorativa.
Nu este nimic bun sau rau in asta. Nu este nici o vina si nici un merit. Este doar o realitate. Pentru fiecare vine acest moment al trezirii, mai devreme sau mai tarziu. In viata aceasta sau in una urmatoare.
Si ti-am impartasit povestea mea pentru ca asa am simtit astazi. Viata mi-a demonstrat-o de multe ori si stiu ca nimic nu este intamplator. Iar daca acum scriu asta, este pentru ca nu sunt decat un mesager. Adica scrisul meu este un act intuitive, nu din proprie intentie sau vointa.
Asa ca, OM FRUMOS, daca simti ca vrei sa stergi oglinda din baie, fa-o. Oricat ai amana asta, tot o vei face. Iar pana atunci doar vei pierde ceva timp din minunatia de a fi tu insuti si de a trai o viata autentica, libera, frumoasa.
Esti IMPERFECT, LIBER SI FERICIT. Este in esenta ta umana. Si esti suficient ceea ce esti astazi, aici si acum.
Te iubesc, OM FRUMOS
