Din experiența mea de pȃnă acum, cele mai dese complexe ale femeilor țin de partea fizică, adică nu sunt mulțumite de felul ȋn care arată. Ba sunt prea grase, ba prea slabe, ba au celulită, ba au riduri, ba sunt prea ȋnalte, ba prea scunde, ba au șolduri prea mari sau sȃni prea mici… și tot asa. De parcă toate ar trebui să trecem prin aceeași formă perfectă și să ne mulăm pe ea, altfel… nimeni nu ne iubește, admiră, apreciază.
Si dacă să spunem că unele au depașit complexele fizice, ajungem la cele profunde, care țin de diverse blocaje interioare de genul: “doar femeile puternice reușesc” sau “dacă am copii, nu pot să ajung să conduc o companie” și multe altele. Cea mai des ȋntȃlnită este extrem de simplă: “sunt femeie, niciodată nu voi putea face ceea ce face un barbat”. Așa și? E firesc. De ce să fii complexată de un adevăr? Fii FEMEIE și bucură-te că ești.
Motivele pentru care femeile sunt complexate au 2 surse, fiecare importantă ȋn felul ei:
– societatea, ȋn ansamblul ei, care promovează imaginea unei femei zvelte, zȃmbitoare, fără riduri sau alte “defecte”, accentuȃnd mai mult imaginea, adică forma și mai puțin conținutul, adică partea de frumusețe interioară
– ea ȋnsăși: adică femeia care ia de bun orice criteriu de evaluare extern și nu caută să se descopere cu adevarat pe ea ȋnsăși, să ȋși vadă frumusețea chiar și ȋn riduri sau ȋn adȃncul sufletului ei sensibil, dar și puternic ȋn același timp.
Atȃta timp cȃt nu te cunoști pe tine ȋnsăți și nu te accepți așa cum ești, nu ai cum să te iubești. Si ai tendința să ȋți vezi mai degrabă “defectele” decȃt părțile frumoase din tine.
La orice vȃrstă femeia poate deveni complexată, chiar dacă nu a fost pȃnă atunci. Spre exemplu, ȋn ultimul timp tot ȋntȃlnesc femei care ajung să dezvolte complexe și alte probleme datorită unor evenimente din viața personală. Iar cel mai frecvent ȋntȃlnit este faptul că iubitul sau soțul a ȋnșelat-o. Într-o astfel de situație, femeia tinde să nu mai aibă ȋncredere ȋn ea, se uită tot mai critic ȋn oglindă și vede numai defectele, pe care le și amplifică.
Este adevărat că „literatura de specialitate” spune că adolescentele au mai multe complexe. Si asta este o chestiune logică: ele abia atunci ȋncep să se dezvolte fizic ca femei și ȋși doresc să fie precum modelele de pe podiumuri.
Si tot aceeași literatură spune despre criza femeii ȋn jurul vȃrstei de 40 de ani.
Opinia mea este aceea că… femeia ȋncepe să devină și să se simtă FEMEIE după 30 de ani, atunci cȃnd ȋncepe să cunoască mai multe despre ea, dar să le cunoască privindu-se cu maturitatea vȃrstei și a experienței de viață de pȃnă atunci.
Aceasta nu ȋnseamnă că nu este femeie și la 27 sau 29 de ani, doar că este cu totul altfel la 32. Mai ales dacă ȋntre timp devine și mamă. Si mai ales dacă are o preocupare din a se căuta pe sine și de a-și descoperi frumusețea nu doar fizică, ci și cea din interior.
De multe ori, femeile ajung să apeleze la un ajutor extern abia atunci cȃnd sunt la capătul puterilor, cȃnd chiar nu mai găsesc soluții. Pȃnă la acel moment, cer sprijinul familiei, prietenelor, poate al unui duhovnic. Ceea ce nu este neapărat ceva greșit. Deși, sunt și anumite “pericole”: familia suferă alaturi de tine, prietenele pot fi invidioase, nepricepute sau rău-intenționate, iar duhovnicul poate să te ȋndrume către o cale spirituală nepotrivită ție. Deci, atenție la aceste aspecte.
Psihologul sau coachul privesc altfel situația și regula nr. 1 de etică ȋn aceste meserii este obiectivitatea. Ei trebuie să se detașeze de orice urmă de subiectivitate și să fie acolo doar pentru tine, cu o “tolbă” plină de instrumente prin care să te ajute.
Au incredere femeile in sfatul psihologului/coach? Vin de buna voie sau la insistentele apropiatilor?
Dacă femeile au ȋncredere sau nu ȋn ceea ce explorează alături de psiholog sau coach depinde doar de priceperea acestora. Nici psihologul și nici coachul NU dau sfaturi (dacă vi s-a ȋntȃmplat să primiți sfaturi, fugiți cȃt puteți! NU asta trebuie să facă un psiholog sau un coach!). Ci: unul te ajută să cauți cauza, adică psihologul, iar celălalt te ajută să gasești soluția, respectiv coachul.
Indiferent că este de bună voie sau la recomandarea apropiaților, tot de psiholog sau coach ține să afle și să “rezolve” această situație. Pentru că atȃta timp cȃt femeia ajunge la ei la recomandarea cuiva, este clar că motivația este externă și aceasta ȋnseamnă că nu-i va folosi la nimic, orice ar face.
În psihoterapie și ȋn coaching, motivația trebuie să fie internă: EU ȋmi doresc să rezolv problema “X” pentru că… Dacă altcineva ȋși dorește ca ea să ȋși rezolve problema, atunci ea nu va simți decȃt presiune și nu se va implica ȋn proces.
De ce unele femei se simt inferioare si ajung la probleme grave din aceasta cauza?
Aș tinde să răspund simplu: pentru că nu se cunosc. Si apoi aș completa: pentru că nu au ȋnvățat să se cunoască și să se auto-evalueze.
Din nefericire, partea aceasta sufletească și spirituală a omului a fost atȃta vreme ținută tabu de către societate (comunistă, mai ales), ȋncȃt femeile (și nu doar!) nu au avut de la cine să ȋnvețe să se cunoască. Totul era extrem de simplist și superficial: femeia are un serviciu, casă, copii, de făcut mȃncare, curațenie, călcat, spălat și cam atȃt. Mintea ei, sufletul ei… nu erau importante. Așa că femeile ȋncă nu au idee cine sunt și cum pot afla cine sunt.
O “găseltniță” pentru asta a fost ca multe mame să ȋși ȋnvețe fiicele să ȋși acorde “calificative” prin comparație: “X este mai nu-știu-cum decȃt mine” sau “Vreau să fiu mai nu-știu-cum decȃt Y”. Modele erau ȋntotdeauna externe, nu interne. Adică nu “Cine vreau să fiu”, ci “CA cine vreau să fiu”.
Toate acestea ȋnseamnă stima de sine și imaginea de sine. Pȃnă cȃnd ele nu au claritate, femeia se va ȋndoi de propria persoană și nu va fi mulțumită cu cine este.
Si dacă la toate acestea se adaugă, așa cum se ȋntȃmplă de obicei, lipsa de apreciere sau de respect sau de recunoaștere, fie ȋn viața personală, fie ȋn cea profesională, atunci femeia ajunge la acele probleme grave: fizice (cancer, obezitate, diabet, boli de inimă și multe altele) sau psihice (depresie, anxietate, anorexie, dependențe de alcool sau droguri etc.).
Deci, dragă FEMEIE: ai grijă de sufletul tău. De aici ȋncepe totul. Dă-i minții tale vacanță, nu o mai lăsa să te saboteze cu tot felul de gȃnduri aiurea (care nasc complexe!). Ancorează-te profund ȋn sufletul si spiritul tău minunat si ȋnvață să te iubești <3.
Articol aparut in Revista Avantaje, octombrie 2014
eh, nu-i chiar asa, exista si femei frigide asa cum exista si barbati impotenti. problema e ca oameni refuza sa-si admita traumele prin care au trecut si in loc sa se vindece, sa-si recupereze energia sexuala cauta vini aiurea, chica nu e problema lor, e a partenerului. majoritatea cazurilor de disfunctii sexuale sunt cauzate de probleme psihice personale, proprii, saracu partener e de cele mai multe ori nevinovat, iar exceptiile, in mod evident, intaresc regula.
Cu siguranta femeile isi fac muuult prea multe probleme degeaba.
Este suficient sa zambeasca … 🙂