Fara gramatica stricta

 

Scriu. Pentru cartea unei prietene care m-a invitat sa o fac. Multumesc, Dana!

Si inca ma mai mir. Cate “descopar” despre mine scriind. Nu ca nu le-as sti deloc. Doar ca multe dorm, linistite, prin colturi de minte sau suflet.

Scriu de cand ma stiu a scrie ceva coerent si cu reguli de gramatica asimilate. Acum ma si distrez de ceea ce scriam pe la 12 ani :). Ce de preocupari aveam! Ce-mi aglomeram mintea (si sufletul) cu cate si mai cate nimicuri! Si cat de importante/esentiale/vitale chiar, imi pareau atunci!

Si uite ca-mi veni si o intrebare: oare asa am sa gandesc peste vreo nu-stiu-cati ani si despre ce scriu acum? Probabil ca da. Sau probabil ca nu. Nu vreau sa imi ocup mintea cu a da un raspuns. Doar mi-a venit intrebarea.

Dar stii ce? Chiar m-as bucura sa fie asa. Si sa constat peste ani ca sunt ceva mai departe.

Si de ce fac o postare pe blog din asta? Ca vreau sa te tentez sa o faci si tu. Stii, nu e ceva copilaresc. Deloc. Este, daca vrei, un mijloc concret de AUTO-EVALUARE. Constientizezi azi cat de departe erai ieri. Si cat de “si mai departe” ai ajuns. Catre ce? Catre TINE, OM FRUMOS.

Ca de multe ori, in goana asta nebuna prin viata, zi dupa zi, iar si iar, NU ITI MAI DAI TIMP SA TE BUCURI de pasii micuti sau chiar nici de cei mari pe care ajungi sa-i faci.

Nu-ti sta gandul decat la urmatorul si urmatorul si urmatorul pas. Si la cat mai ai pana la destinatie. Si parca destinatia, in loc sa se apropie, se departeaza. Pentru ca iti fixezi iar si iar TINTE TOT MAI SUS, OBIECTIVE TOT MAI INALTE, VISE TOT MAI INDRAZNETE. Si e bine ca o faci. Doar ca mai aminteste-ti si sa-ti incarci rucsacul.

Ca-ntr-o expeditie pe munte. Nu poti sa pleci fara mancare, dotari speciale si altele. Urci, ajungi in varf, apoi cobori. Ti-a placut si vrei iar. Foarte bine. Fa-o. Ai pleca, zi sincer, fara sa iti umpli din nou rucsacul? Nu, evident.

Asa-i si cu scopurile din viata si cu pasii micuti sau mari pe care-i faci. Chiar daca nu au fost “creste inalte”, tot a necesitat un efort. Ce inseamna sa nu te bucuri si sa nu te celebrezi pe tine pentru asta? Fix ce spuneam mai devreme: sa nu iti umpli rucsacul cand pleci iar pe munte.

Se vede ca am chef de scris. Vroiam sa fac din asta o postare pe facebook. Prea lunga. O pun mai bine pe blog. Tocmai ce am inlocuit cuvantul “facebook” cu “blog” in paragraful de mai sus, cel cu semn de intrebare :).

Si iar am mai descoperit despre mine ceva. Ieri n-am scris. Mi-am gasit scuza ca e prea cald. Azi e si mai cald. Si scriu de ore bune. Nu, nu este o descoperire, de fapt. Este o confirmare. Reconfirmare:

CAND VREI SA FACI CEVA, dar parca nu ai chef, LASA SCUZELE. Nu pe ele trebuie sa le cauti. Apuca-te si CAUTA-TE PE TINE. Si vezi de ce nu o faci. Sau… si mai bine: APUCA-TE SA O FACI. Ca-n vorba aceea: “Pofta vine mancand”. Chiar vine.

Gata, ca ma lungesc prea mult si iti pierzi interesul. Am sa fiu sincera: am inspiratie pentru ca simt. Si cand simt, pun pe hartie. Incearc-o si tu. Vezi ce iese. Nu iti trebuie talent. Nici macar gramatica sticta, daca pastrezi doar pentru tine. “Maine” o sa stii mai multe despre tine, cel de azi. Si o sa ai un reper. Clar, concret. Vei sti pe ce creasta ai fost ieri. Si pe care esti azi.

Umple-ti rucascul si mergi mai departe, OM FRUMOS!