Priveam intr-o zi un fotograf. Studia, plimbandu-se, fiecare potential cadru, incercand sa-l gasesca pe “acela”. Acela aproape perfect pentru urmatoarea fotografie. S-a oprit in loc. A incadrat exact imaginea dorita. Zoom, cateva secunde, buton. Nu cu display, ci privind prin lentila. Apoi, privirea. Privirea aceea. Studiind si analizand fiecare detaliu al imaginii surprinse. Imaginea aceea unica. Ea nu mai putea sa existe. Nicicum. Niciodata. Si nici el, fotograful nu avea sa o mai vada vreodata la fel. Fiindca ea, imaginea, era asemeni unei secunde din curgerea timpului. Irepetabila. Deja cadrul era altfel acum, dupa inca o curgere de secunde. Nu total, evident. Dar sigur in detalii era altfel. Pentru ca totul este dinamic. Totul este miscare.
Cum ar fi sa fii fotograful vietii tale? Sa cauti imaginea aceea din fiecare experienta, sa pui un stop-cadru si sa analizezi apoi imaginea rezultata? Evident, “orice experienta” nu inseamna chiar orice intamplare sau situatie, ci doar acele experiente care conteaza. Acele experiente care fac diferenta. Cum le identifici? Simplu. Prin emotie. O experienta care conteaza inseamna in sine emotie. Fie ca emotia se numeste entuziasm, bucurie, multumire, iritare, dezamagire, frustrare … Iar daca emotia persista mai mult decat cateva minute, atunci fii sigur(a) ca este una dintre acele experiente. Asa ca: stop-cadru. Apasa butonul, asemeni fotografului-artist. Nu, nu te uita pe display (aici ar fi diferenta majora fata de fotograf). Lasa fotografia la developat si abia apoi priveste imaginea imprimata pe hartie.
Suna prea metaforic? Hai sa iti spun asa: ai trait experienta aceea. Ea este inca in tine. Nu experienta, ci emotia. Si inca nu poti vedea imaginea clara. Ai nevoie de putin timp sa treaca si sa intelegi oarecum detasat experienta traita. Si emotia din ea. De fapt, emotia din tine. De ce? Iarasi e simplu: pentru ca fiecare emotie te schimba. Si inseamna ceva despre tine. Si te invata ceva despre tine. Pentru ca fiecare emotie iti genereaza ganduri, idei sau poate chiar noi convingeri.
Gandeste-te doar la emotia de dupa o reusita. Te simti bine. Sau poate bine e putin spus. Simti cu mult mai multe: implinire, bucurie, apreciere, stima de sine … pe toate le simti. Si daca ai pune un stop-cadru ai invata cat de mult inseamna pentru tine sa simti profund toate acestea. La fel, si atunci cand ai un esec. Emotiile tale sunt variate: dezamagire, neincredere in sine (sau macar indoiala asupra ta), frustrare, tristete, poate chiar si o bruma poate de pesimism. Ce te pot invata toate acestea despre tine daca ai face un stop-cadru?
Nu, nu te astepta la un raspuns universal. Si nici la unul corect sau incorect. Orice ai spune este bine. Pentru ca din orice experienta de viata poti invata. In primul rand despre tine, apoi despre tine in relatie cu ceilalti. Si, cu putin noroc, pot spune ca ai de invatat si despre ceilalti. Evident, nu cu aceeasi siguranta cu care inveti despre tine. Tu, ca orice alta persoana, esti atat de complex, incat … doar aplicand aceasta metoda “stop-cadru” mai poti pune inca o piesa de puzzle in ceea ce inseamna propria viata.
Stiu, nu este deloc simplu. Deloc la indemana. Mai accesibila pare ideea de a trece pur si simplu mai departe. Si am sa iti spun asa: poti oricand si ori de cate ori vrei … sa treci mai departe. Fara nici un stop-cadru. Doar ca trebuie sa ti-o si asumi. Fiindca va fi ca o ora importanta lipsita de la scoala. Acolo, venea cu pedeapsa. Externa. Acum, tu decizi. Nu te va pedepsi nimeni … in afara de tine insati/insuti. Si poate ca nici tu nu o vei face. Mai bine chiar sa n-o faci, as zice. Si totusi … ce castigi si ce pierzi? In acesti termeni trebuie gandit totul. Pe baza regulei simple spusa in orice training de vanzari: what’s in this for me?
Asa ca ti-as sugera doar sa te intrebi: de ce as face-o? De ce o experienta stop-cadru? Uite argumentul meu. Insa retine ca este doar al meu, nu neaparat o sugestie pentru tine. O experienta stop-cadru inseamna sa fiu mai prezenta in viata mea. Adica un pic mai aproape de mine. Pentru ca doar asa inteleg. Inteleg mai bine cine si ce sunt. Si intelegand … pot sa merg mai departe exact pe drumul cel mai bun … catre visul deja devenit realitate: “Sa fiu 100% eu. Imperfecta, libera si fericita.”
Poate ca pare o contradictie sau un non-sens. Cum adica sa merg pe un drum catre o destinatie deja atinsa? Pai … nu este asa. Pentru ca putin mai sus spuneam: totul este dinamic, totul se schimba si noi ne schimbam o data cu acest tot. Zi de zi suntem altii. Nu structural, dar simplul fapt ca mai aflam cate ceva despre noi … ne face sa fim altfel. Si atunci acest “100% eu” devine secunda de secunda un obiectiv nou.
Deci: stop-cadru. Chiar acum asta fac eu. Am impartasit cu voi una dintre convingerile mele. Am scris totul cursiv, fara pauze si fara “delete” sau “backspace”. Am trait emotii. Am “vorbit” ganduri. Eu ma simt bine. Nu stiu ce simtiti voi. Dar acum imi fac propriul stop-cadru. Apas butonul. 22 octombrie 2013, 20:04. Peste o ora sau doua voi privi imaginea developata.
