Indiferent ce crezi, ai dreptate.
Probabil ai auzit asta de sute de ori. Și probabil încă nu crezi sau mai ai îndoieli. Pentru că nimeni nu te-a învățat, acasă, în școală, în societate, despre puterea minții tale de a-ți influența viața. Putere care există dintotdeauna în tine, ca o comoară încă nedescoperită.
De exemplu, dacă alegi să crezi că astăzi vei avea o zi frumoasă, așa va fi. La fel, dacă alegi să crezi că va fi o zi dificilă, așa va fi.
Asta nu înseamnă că deții vreo putere supranaturală să influențezi traficul infernal, dispoziția proastă a șefului sau boala unui om drag. Nu despre această putere vorbesc.
Dacă alegi să crezi că astăzi vei avea o zi frumoasă, înseamnă doar că vei planta în subconștientul tău încredere, curaj, speranță, adică potențial de a-ți fi bine.
În esență, nu faci nimic altceva decât să te joci frumos cu mintea ta. Iar mintea are putere asupra sufletului și trupului tău. Despre această putere vorbesc.
Iată cum: atunci când alegi să crezi că vei avea o zi frumoasă, spuneam că plantezi în tine încredere, curaj, speranță, iar aceste gânduri și emoții determină în corpul tău secreția de endorfine, serotonină, dopamină. Adică, hormonii fericirii. Care vor reacționa ca o barieră pentru tot ceea ce vine negativ către tine.
De exemplu, în traficul infernal, având deja acești homoni ai fericirii în corpul tău, tu nu te vei mai enerva la fel de ușor ca atunci când nu îi ai și, astfel, creierul tău va fi mai capabil să găsescă traseul cel mai bun sau reacțiile cele mai potrivite pentru ca drumul să fie cel dorit.
*Oricum, studiile spun că nu câștigi nici 5 minute dacă te enervezi sau încalci regulile.
Cu dispoziția șefului tău, este cam la fel. “Înarmat” cu endorfine, serotonină și dopamină, nu te vei mai lăsa afectat de starea acestuia, ceea ce înseamnă că, de fapt, creierul tău nu va mai fi supus stresului și, astfel, vei avea inspirația necesară să răspunzi non-agresiv și să-ți continui treaba.
Referitor la boala unei persoane dragi… nu ajuți cu nimic acea persoană manifestând milă sau spunându-i chestii pe care nici tu nu le crezi, de genul “lasă, că o să fie bine”.
Pentru că s-a demonstat științific faptul că emoțiile se transmit cu o mai mare viteză și autenticitate decât gândurile sau vorbele. Adică, orice îi vei spune acelei persoane dragi bolnave și oricât te vei strădui să-i zâmbești, dacă tu simți altceva (tristețe, părere de rău, deznădejde), atunci asta va simți și ea.
Când emoțiile tale sunt pozitive (încredere, curaj, speranță), mila se transformă în compasiune, care este cu mult mai sănătoasă și mai de ajutor, mai vindecătoare.
Deci, nu ai nici o putere supranaturală să influențezi ceea ce nu ține de tine, dar ai tot ce îți trebuie pentru ca în situațiile respective să faci să îți fie bine, făcând, astfel, bine și celorlalți.
Și dacă încă te îndoiești, fă experimentul acesta. Trebuie să fii, însă, atent, la tot ceea ce gândești. Dacă o vei face doar ca un test, nu îți va ieși. Trebuie să fii convins de ideea că azi vei avea o zi fumoasă, la fel cum ești convins de culoarea ochilor tăi.
O soluție simplă este să îți amintești de o zi frumoasă din viața ta. Una trăită relativ recent. Amintește-ți-o în detaliu și retrăiește emoțiile din acea zi.
Creierul nostru nu face diferența între ceea ce ne imaginăm și ceea ce trăim concret. Astfel, atunci când tu retrăiești acea zi frumoasă, creieul tău va da drumul la secreția de endorfine, serotonină și dopamină. Apoi, alege să crezi că și astăzi poți avea o zi la fel de frumoasă, indiferent ce știi că urmează.
Și nu o face doar astăzi. Și nici nu te aștepta la minuni doar dintr-o singură încercare. Că nici atunci când ai învățat să mergi, nu ai încercat doar o dată și apoi ai renunțat dacă nu ți-a ieșit. Ci ai continuat până ți-a ieșit. Fă la fel și acum. Înceacă până când îți iese. Cu aceeași perseverență a bebelușului care ai fost înainte de a învăța să mergi.