Totul în jurul nostru și în noi este în permanentă schimbare și transformare. Nimic din ce-a fost ieri, astăzi nu mai este la fel. Poate că pare o exagerare tocmai pentru că simțurile noastre nu pot percepe toate aceste schimbări.
Banca din parc. Pare la fel ca și ieri. Dar de ieri până azi, poate că a bătut-o vântul sau ploaia, a nins-o sau a încins-o soarele, a stat pe ea cineva mai greu sau mai ușor sau poate chiar cineva a scrijelit-o. Nu percepem toate acestea cu simțurile noastre, dar ele se întâmplă.
La fel și cu noi înșine. Nu ne schimbăm structural de la o zi la alta, dar transformarea este continuă. Nu simțim cum moare un neuron sau se naște altul. Cum ne cresc unghiile sau părul. Cum lucrează ficatul sau pancreasul ori cum ne curge sângele prin artere. Dar ele se întâmplă. Și nu mai suntem astăzi ca ieri. Iar ăsta este un lucru bun. Pentru că altfel nu am evolua.
Dacă ai putea printr-o utopie să te întâlnești cu copilul de 7 ani care ai fost și ai face o comparație între corpul acelui copilaș și corpul tău de adult de acum, ai constata că totul este schimbat. Mâna ta de acum nu mai are nimic în comun cu mânuța copilului. Și piciorul și orice altceva. Și este perfect firesc să fie așa.
Am făcut chiar eu exercițiul ăsta cu mine. Și am constatat schimbările majore. Dar am mai constatat ceva: există și similitudini. Cicatricea operației de apendicită este acolo încă. Și micile cicatrici de pe degete, pe care mi le-am facut cu o boacănă în copilărie.
Ne transformăm și ne schimbăm zi de zi. Dar ceea ce rămâne aproape de neschimbat sunt cicatricile.
Și la fel este și cu sufletele și mințile noastre. Și ele se transformă continuu. Dar cicatricile rămân.
Ce este o cicatrice? Este amintirea, semnul unei situații dureroase prin care am trecut.
Când te uiți la o cicatrice, indiferent cât de veche sau noua, aduci trecutul în prezent. La nivel subconștient asta se întâmplă. Și cum creierul nu face diferența între realitatea fizică și ceea ce trăim la nivel mental, este ca și cum retrăiești acel eveniment traumatizant chiar acum.
N-o să începi să plângi ca atunci sau să te doară la propriu. Dar în mintea, sufletul și corpul tău, se vor activa centrii durerii. Vor începe să se secrete adrenalină, noradrenalină și cortizol. Nu vei simți. Nu va fi o secreție foarte mare. Dar, peste zi, este posibil ca starea ta să se schimbe pe nesimțite. Să devii agitat, iritat, poate trist, indispus, să îți pierzi ușor răbdarea etc.
Ți s-a întămplat asta vreodată? Să ți se schimbe starea așa, pur și simplu, fără un motiv concret? Eu am trăit-o de foarte multe ori.
Deși pare ciudat, adevărul este simplu: în astfel de situații, în care nimic din cele întâmplate nu par să stea la baza schimbării stării tale, de fapt, ai activat ceva dureros din trecut.
Iar soluția este la fel de simplă. Uite ce ai de făcut:
-
Identifică-ți emoțiile pe care le simți. Ești nervos? Indispus? Iritat? Trist? Furios? Dezamăgit? Sau cum altfel? Dă-ți timp să le găsești pe toate. Notează-le undeva ca să fii sigur că ai imaginea completă.
-
Apoi, întreabă-te astfel: când altă dată în viața mea am simțit la fel? Du-te cât mai departe în copilărie. Copil fiind, în ce situație ai simțit ceva similar ca și emoții? Sigur vei găsi ceva dacă îți dai timp.
-
După ce identifici amintirea din copilărie în care ai simțit similar, amintește-și și ce ai gândit atunci. Ce ai gândit despre cele întâmplate, despre oameni, despre lume, despre viață, despre tine? Conectează-te la momentul acela și amintește-ți.
-
Ceea ce ai trăit și gândit atunci a rămas ca o cicatrice în tine. Trăiești încă cu acea convingere. Și acea convingere este cea care stă la baza stării tale de acum.
- Acum întreabă-te: mai păstrez convingerea copilului de atunci? Îmi mai folosește la ceva? Mai este vreo asemănare între mine, adultul și copilașul acela care nu știa mai nimic despre viață? Sau decid să îmi asum maturitatea și să mă conduc după concepte logice, raționale, acumulate de-a lungul vieții?
Da! Tu nu mai ești acum acel copil. Ești un adult matur și asumat, care a învățat multe, care a trecut prin viață, care a adunat experiență și care are puterea și instrumentele de a înțelege și de a transforma.
Hai să îți dau un exemplu foarte simplu: frica de întuneric. Mulți adulți încă o păstrează. Dar ea vine din copilărie. Atunci când s-a instalat această frică, erai doar un copilaș fără prea multe informații. Te-a speriat ceva anume în întuneric și tu ai gândit că întunericul este ceva care te sperie. Și păstrezi încă această convingere, chiar și acum, ca adult. Deși, la propriu vorbind, dacă ai pune ceva logică, ai înțelege că întunericul nu este deloc ceva care să te sperie. Acum știi foarte bine că nu există monștri și fantome și că realitatea este aceeași și pe lumină și pe întuneric.
La fel este și cu frica de înălțime, de necunoscut, de schimbare, de vorbit în public, cu aproape orice frică. Ele nu sunt ale adulților de astăzi, ci ale copiilor care eram cândva.
Poate ca acele convingeri ți-au folosit un timp, dar asta nu înseamnă că mai sunt valabile și acum. A păstra acele convingeri și a te comporta conform lor este ca și cum ai încerca să te îmbraci astăzi cu hainele de la 3-5-7 ani. Aiurea, nu?
Deci, repet: mai păstrezi convingerile copilului de 3-5-7 ani? Îți mai folosesc la ceva? Mai este vreo asemănare între tine, adultul și copilașul acela care nu știa mai nimic despre viață? Sau decizi să îți asumi maturitatea și să te conduci după concepte logice, raționale, acumulate de-a lungul vieții?
Îți dau și un exemplu ca să înțelegi și mai bine. Să zicem că aveai vreo 4-5 anișori și te-a certat mama fără ca tu să înțelegi ce era greșit sau să consideri că nu era ceva greșit în ceea ce ai făcut. Și ai tras atunci concluzia că oamenii nu te înțeleg. Sau că sunt nedrepți. Sau că vor să faci numai cum vor ei. Convingerile acestea au rămas în tine. Și poate că te-au ajutat un timp.
Dar, cu timpul, păstrându-le, te-au schimbat. Pe tine, adultul de astăzi. Te-au făcut să fii mai neîncrezător în oameni, poate mai perfecționist, mai ezitant, mai suspicios etc.
Și este esențial să înțelegi și să te vezi pe tine ca adult, cu maturitate, cu experiență de viață, cu logică și cu instrumente clare prin care poți să identifici dacă cineva este nedrept, dacă nu te înțelege sau vrea să faci ca el/ea. Și ai și soluții pentru a nu te mai simți atacat într-o astfel de situație.
Convingerea de atunci nu îți mai folosește, așa cum nu îți mai folosesc la nimic hainele de la 5 ani. Și avem tone de astfel de convingeri pe care le tot păstrăm cu noi și nu le dăm drumul pentru că nici nu știm despre ele. Dar ele ne influențează. Ne transformă pe dinăuntru și nu ne lasă să fim ceea ce suntem cu adevărat.
Dacă te-ai regăsit și vrei să faci să îți fie mai bine, caută-mă și te voi sprijini să dai jos tot acel balast inutil pe care îl porți cu tine de ani și ani de zile, furâdu-ți singur din libertatea de a fi cine ești cu adevărat: o ființă frumoasă, cu dreptul divin la fericire, implinire, abundență, iubire. Te îmbrățișez cu drag și te aștept!
