Mulți dintre noi suntem suprasaturați de idei gen gândire pozitivă, dezvoltare personală, coaching, convingeri limitative etc. Este așa un aflux de articole, filmulețe, peste tot se scrie, peste tot se discută, facebook-ul și linkedin-ul sunt pline, găsești mesaje pe căni, pe pixuri, pe brichete, ești bombardat cu invitații peste invitații la tot felul de workshopuri sau evenimente… încât parcă lumea nu a mai existat înainte de asta sau fără asta!
Și fie că rezonezi, fie că nu, parcă tot te apucă lehamitea de acest ”prea mult”. Doar că eu vin cu o întrebare: crezi că toate acestea sunt fără sens? Crezi că ele îți sunt date doar ca să te umple pe tine de nervi?
Se spune că într-un sat a venit la un moment dat o viitură puternică. A luat case și a ucis mulți oameni. Și era în satul acela un om foarte credincios. Iar acest om a reușit să se salveze ținându-se de un copac care era dus de apele învolburate. Se ruga continuu în acele momente să scape. Și au apărut atunci niste salvatori cu o barcă. Dar omul nu s-a urcat în barcă, ci a zis: ”Nu am nevoie, pe mine mă salvează Dumnezeu!”
Și după un timp, au mai apărut alți salvatori cu o barcă. Nici în aceea nu s-a urcat, ci a zis același lucru: ”Pe mine mă va salva Dumnezeu!”, dar într-un final, omul nu a mai putut să se țină de copac și a murit. Ajuns în rai, l-a rugat pe Sfântul Petru să îl lase să vorbească cu Dumnezeu pentru că are doar o întrebare.
Sfântul Petru a acceptat și omul l-a întreabat atunci pe Dumnezeu:
- Doamne, știi că am fost un om corect și un credincios adevărat toată viața. De ce nu m-ai salvat de la moarte?
- Da, așa este! Și am vrut să te salvez, dar tu nu ai văzut. Eu ți-am trimis două bărci, însă tu nu te-ai urcat în niciuna.
Sunt două concluzii importante în această povestioară:
- Ideea de liber arbitru, pe care Dumnezeu nu ne-o încalcă niciodată
- Faptul că de multe ori suntem superficiali și ne încăpățânăm să vedem lucrurile așa cum vrem noi.
Ambele idei sunt puternic corelate cu ceea ce spuneam despre saturația pe subiecte gen dezvoltare personală.
Atunci când Dumnezeu sau Universul vor să îți comunice ceva, nu o fac o singură data. Ci mesajul revine iar și iar până când îl accepți. În viața asta sau în alta. Ca și în povestioară de mai sus.
Și chiar dacă mesajul vine, nu ni-l bagă nimeni forțat în noi. Avem liber arbitru. Ca și omul nostru din poveste.
Da, îți înțeleg suprasaturația. Dar nu mă voi opri să scriu și să împărtășesc ceea ce gândesc în toate felurile posibile. Voi continua cu cărțile pe care le scriu, cu workshopurile pe care le țin, cu articolele pe blog și cu tot ceea ce fac. Pentru că eu cred în ele. Și cred în tine.
Am trăit și eu această suprasaturație. Eram atunci încă ”pe pilot automat”. Până când, tot lovindu-mă de ele, unul a ajuns să vibreze în mine. Și atunci m-am trezit. Și am început să accept că este un sens benefic în toate acestea. Pentru că l-am simțit de prima oară când l-am acceptat.
Mi-am dat voie și am avut curaj să fac altfel. Pornind de la ideea că dacă nu îmi este bine așa cum am făcut până acum, înseamnă că trebuie să fac altfel. Că e alta calea. E logic!
Așa că te întreb și pe tine: îți este bine în viața ta? Fii sincer. Tu cu tine. Dacă nu îți este, nu te mai victimiza. Nu mai căuta scuze în vremuri sau societate, în ”nu pot” sau ”nu știu”. Fă altceva. Fă altfel. Caută soluții. Uneori nici nu ai mult de căutat pentru că vin ele către tine – ca în povestioara cu omul nostru. Doar dă-ți voie să le vezi.
Din tot acest bombardament de idei despre dezvoltarea personală, vezi ce se repetă. Ce vine iar și iar către tine. Pentru că Universul vorbește prin coincidențe. De fapt, nici măcar nu sunt coincidențe. Doar noi le numim așa. În realitate, sunt ”bărcile” pe care Dumnezeu ni le trimite. Ca să ne salvăm. Ca să ne fie mai bine.
