Multi sunt de acord ca educatia prin recompense functioneaza si este benefica. Altii spun ca cea prin pedepde. Eu nu cred nici una, nici alta. Pentru ca ambele inseamna conditionare.
Fie ca e recompensa, fie ca e pedeapsa, copilul creste cu convingerea ca nu merita. Sau ca nu merita “decat daca”.
Asa se face ca ajungem ca adulti sa avem puternic inradacinata in noi credinta ca acceptarea si iubirea sunt conditionate. Ca tot trebuie sa facem cate ceva sau sa fim intr-un fel anume pentru a fi acceptati sau iubiti.
Mai spunea cineva ca nu crede ca poate exista iubire neconditionata intre oameni. Ca o astfel de iubire o simti autentic doar fata de copilul tau si fata de Dumnezeu. Nu stiu ce sa zic… eu inca mai cred posibil asta, doar ca pana acolo este cale lunga si nu tocmai usoara.
Pentru a iubi neconditionat un alt om, ai nevoie sa inveti sa te iubesti neconditionat pe tine insuti. Sa te accepti si sa te iubesti indiferent cine si cum crezi ca esti. Sa accepti si sa iubesti viata indiferent cum este. Abia apoi poti accepta si iubi neconditionat si un alt om.
Cum stii cand ai ajuns sa te iubesti neconditionat? Cand nu mai simti fata de tine insuti judecata, vina, rusine, frica, dezamagire, indoiala, furie, frustrare… atunci te iubesti!
Sentimentele opuse nu pot coexista simultan. Nu poti spune acum ca te iubesti si peste cateva ore sau zile sa simti dezamagire sau rusine sau frica. Iubirea nu este cu pauze.
Majoritatea avem convingerea ca iubim. Pe noi si pe altii. Dar este doar o iubire conditionata. Pentru ca asa am invatat de mici. De asta nu cred eu in recompense si pedepse.
Cand este mic, convinge copilul prin joaca. Este ceva munca, dar e mult mai sanatos asa.
Cand creste, explica-i si lasa-i optiunea de a alege dupa ce i-ai explicat. Si chiar daca nu esti de acord cu alegerea lui, lasa-l sa experimenteze. Fii “plasa lui de siguranta”. Asa va prinde incredere in sine, dar si in tine.
Mai argumenteaza unii ca e ok cu recompense si pedepse pentru ca asa e si viata de adult. Daca nu muncesti, nu ai bani. Daca intarzii la program, esti dat afara.
Asta nu este conditionare. Este respectarea unor reguli. Iar mintea unui copil nu intelege asta. Nu are gandire logica si nu face aceste asocieri. Copilul este egocentric. Exista doar el. Si totul este despre el. Nevoile lui principale sunt de a fi acceptat si iubit. Si raporteaza totul la aceste nevoi.
Cand adultul spune “Fa curat in camera” sau “Fii cuminte” si adauga o pedeapsa sau o recompensa, copilul asociaza cu nevoile lui. Si se creeaza in mintea lui ideea ca doar daca face ceva sau este intr-un fel anume, este acceptat si iubit.
Spun asta nu doar din carti. Am trait-o cu fiica mea. Am vazut-o la alti copii. E impamantenita in majoritatea dintre noi. De asta nu am client cu care sa nu ajung sa lucrez intr-un program de coaching si neincrederea in sine. Care la baza il are pe “nu merit”. Pentru ca a invatat de mic ca totul trebuie sa “se merite”.
Intreaba-te: Imi iubesc copilul pentru ca merita??? Atunci nu ii mai transmite ca trebuie sa merite, conditionandu-l cu recompense sau pedepse…