Dumnezeu nu ne judeca si nu ne pedepseste. Doar noi, oamenii ne judecam. Si propria noastra judecata, prin consecintele ei in plan fizic si emotional, este, in sine, pedeapsa.
Daca nu ai copii, imagineaza-ti ca ai. Doi. Si vine Dumnezeu sau orice alta autoritate si iti cere sa alegi: un copil sa il trimiti in rai si unul in iad. Asa, copii fiind. Poti? Poti sa alegi? Sau mai degtaba te sacrifici pe tine?
Cam asa este Dumnezeu cu noi. Noi toti. Oricat de rai sau buni suntem. Adica oricat de rai sau buni crederm noi ca suntem, judecandu-ne.
Doar noi ne vedem buni sau rai prin judecata noastra. Pentru Dumnezeu suntem doar copiii Lui. El s-a sacrificat pe sine prin Fiul Lui pentru ca noi sa nu mai suferim. Exact asa cum ai face si tu pentru copiii tai.
La fel si cu judecata celorlalti. Tu consideri ca este bine sa rupi o floare pentru a o oferi cuiva drag. Altuia i se pare de neconceput asa ceva. Adica rau. Fiecare judeca in felul lui aceasta actiune. Si fiecare are dreptate in felul lui.
Mai spun unii ca atunci cand ii judecam pe ceilalti, ne credem Dumnezeu. Nici macar. Pentru ca Dumnezeu nu judeca. Suntem doar oameni atunci cand judecam.
Din ce vine judecata? Ce este in spatele ei? Ce nevoi umane sunt acolo?
Cand ne judecam pe noi insine, este nevoia de a fi iubiti. De a vedea daca meritam iubirea. De a pune in balanta ce facem si suntem versus a fi iubiti. Pentru ca am invatat gresit cu totii ca iubirea se merita. E conditionata de a face sau a fi ceva, cumva, intr-un anumit fel. Ori asta nu e iubire.
Iubire e doar cea a Lui Dumnezeu. Neconditionata. Cand ti s-a nascut copilul, nu l-ai iubit pentru ca facea sau era intr-un fel. L-ai iubit doar pentru ca era. Copilul tau. Asta e iubirea neconditionata.
Cand ii judecam pe altii este tot nevoia de a fi iubiti, desi nu pare. Ii judecam si facem comparatii: eu sunt mai bun sau eu nu sunt atat de bun.
Daca cineva iti raneste copilul, il judeci. Si pare a fi indreptatit acest lucru. In spate, profund, este tot nevoia de a fi iubiti. Pentru ca atunci cand ti se face o nedrepatate, fie ca este mica sau mare, ai tendinta sa spui ca nu meritai asta. Deci este tot despre a merita. Iubirea. Oamenilor, a ta, a Lui Dumnezeu.
Judecata nu rezolva nimic. Nu echilibreaza. Nu incarca pozitiv. Ci negativ. Senzatia placuta, de descarcare, e doar de moment. Si e falsa. Vine din educatie. Ca aia cu “daca injur, ma descarc”. Nu te descarci, ci te incarci. Negativ. La fel si cu judecata.
Solutia este iubirea. Iertarea, acceptarea si iubirea. In aceasta ordine. Munca tu cu tine. Metode sunt multe. Coaching, EFT, diverse terapii. Una sigur ti se potriveste. Nu se poate altfel.
Doar daca constientizezi, nu e suficient. Constientizarea nu schimba profund in tine. Ai nevoie de ceva prin care sa identifici cand a inceput patternul de “nu merit” si sa vindeci copilul acela. Sa se simta in siguranta, iubit, bun. Sa isi dea el insusi iubire neconditionata lui.
Pentru inceput, fii observator. Al tau. Cand judeci si te judeci. Si aminteste-ti ca esti Scateie Divina. Parte din Dumnezeu. Si fii ca el. El nu isi judeca copiii. Vezi ce schimba asta in tine. Ramai observator. Observatorul e in prezent. E treaz, constient, prezent. Si mult mai obiectiv.
Judecata nu foloseste. E doar iluzie. E lipsa ta de iubire de sine. Si de ceilalti. E nevoia ta de a fi iubit. De a merita iubirea.
Iubirea este. Nu se castiga, nu se merita. Este. Asemeni Lui.
