De ce e firesc şi bine să ne schimbăm? Şi chiar să căutăm tot timpul schimbarea?
Dalai Lama zicea că “Oricât de confortabil te-ai aşeza, tot îţi amorţeşte ceva. Trebuie să schimbi poziţia.”
Schimbarea e în noi tot timpul. E ca o nevoie firească. Altfel amorţim. Amorţim pe dinăuntru. Aşa cum corpul amorţeşte pe dinafară dacă nu-i schimbăm poziţia.
Iar frica de schimbare e doar o paradigmă a minţii. Pentru că am învăţat suferinţa. Şi mai mult decât atât, am învăţat eronat că dacă Isus a suferit şi noi trebuie să facem la fel. Adică mai bine stăm în amorţeala dureroasă că ea este firească decât să schimbăm ceva.
De multe ori credem că ne este frică de schimbare pentru că ne este frică de necunoscut. De ceea ce ne aduce schimbarea şi este necunoscut. Poate în unele situaţii se potriveşte. Dar eu am ajuns să cred că asta este doar o “scuză” a minţii, un pretext. Şi, în realitatea profundă, în subconştient, de fap, ne este frică de schimbare pentru că avem modelul lui Isus. Care, deşi era Fiul lui Dumnezeu şi avea puterea de a cere altceva decât suferinţă şi moarte, a ales suferinţa. Ori noi cum să alegem altceva?
Am ajuns să avem ca şi convingere că suferinţa este firească şi ea ne mântuieşte. Ori Dumnezeu nu asta vrea de la noi. Tocmai de aceea şi-a trimis Fiul: să ne mântuiască prin suferinţa lui.
În esență, a prelua modelul lui Isus… este manifestarea cea mai lipsita de smerenie! Pentru că ne asumăm altceva decât Dumnezeu a îngăduit pentru noi, oamenii.
Suferinta nu este firească. Suferința nu ne mântuieşte. Doar ne ţine departe de Iubire. Adică de Dumnezeu.
Ia gândeşte-te chiar acum la ceva anume ce vrei cu adevărat să schimbi la tine. Alege acel ceva şi imaginează-ţi că faci schimbarea. Ce urmează? Poţi să intuieşti uşor, nu-i aşa? Ce beneficii îţi va aduce ţie acea schimbare? Ce beneficii va aduce celorlalţi? Sunt convinsă că ai deja câteva răspunsuri. Deci, atâta vreme cât poţi să intuieşti ce aduce schimbarea, este clar că nu este vorba despre frica de necunoscut.
Şi atunci, întreabă-te: de ce totuşi nu fac această schimbare dacă ştiu că îmi va aduce beneficii? Ce mă ţine pe loc? De ce anume îmi este frică să fac această schimbare în mine?
Vezi tu, este în natura umană dintotdeauna să vrem să ne fie bine. Şi mai bine. Vrem tot timpul mai mult şi mai bine. Fiinţa umană este una insaţiabilă. Şi dacă este în natura noastră să vrem să ne fie mai bine şi ştim şi cum poate să ne fie mai bine (exemplul de mai sus cu schimbarea respectivă), atunci de ce nu o facem?
De multe ori, oamenii îmi răspund la asta cu “Păi nu ştiu cum” sau “Nu pot… am încercat…” sau “Aşa sunt eu!”, iar în spatele acestor răspunsuri este întotdeauna o frică. Pe care nu este simplu şi uşor să o identifici şi mai ales să o accepţi.
Să presupunem că stai într-un job sau într-o relaţie care, deşi nu te mulţumeşte, mintea îţi serveşte tot felul de “scuze” pentru a nu face schimbarea: “toate job-urile sunt la fel”, “peste tot există şefi subiectivi/nesuferiţi/care te critica etc.”, “şi alt bărbat/alta femeie va avea alte defecte”, “nu mai sunt aşa tânăr/tânără” şi multe altele.
Dacă te-ai întreba care este, de fapt, lucrul de care ţi-e teamă, ignorând toate aceste “scuze” ale minţii, ai putea să descoperi temeri și convingeri de genul:
- “toate job-urile sunt la fel” = în traducere: „nu merit ceva mai bun” = teama și convingerea subconștientă că „nu sunt suficient de bun”
- “peste tot există şefi subiectivi/nesuferiţi/care te critică etc.” = în traducere: „oriunde mă duc, voi fi criticat/nedreptăţit” = frica de judecata celorlalţi și convingerea subconștientă că „nu sunt suficient de bun”
- “şi alt bărbat/altă femeie va avea alte defecte” = în traducere: „şi în altă relaţie voi fi nemulţumit sau nefericit la un momendat” = teama de a repeta un tipar
- “nu mai sunt aşa tânăr/tânără” (fie pentru o schimbare de job, fie pentru o altă relaţie) = în traducere: „în tinereţe mă adaptam mai uşor” = teama și convingerea subconștientă că „nu sunt suficient de bun”.
Şi exemplele pot continua. Fie că te-ai regăsit sau nu, ideea este aceeaşi: în spatele fricii de schimbare există o altă frică mai profundă susținută de o convingere limitativă subconștientă. Pe care le păstrezi pentru că ai învăţat că suferinţa este firească.
Dar orice învăţ are şi dezvăţ. Poţi reînvăţa oricând bucuria de viaţă. Doreşte-ţi-o din adâncul sufletului şi crede în ea. Apoi, fii atent ori de câte ori te surprinzi că ai o emoţie neplăcută. Priveşte acea emoţie ca pe un tren. Trenul acela a oprit în gara ta. Dă-i tu poți să-i dai drumul să plece.
Aminteşte-ţi că Isus a suferit pentru tine. Şi că Dumnezeu te vrea fericit şi iubit.
Schimbă macazul. Lasă-te pe tine în voia schimbării. Chiar dacă încă îţi pare confortabil şi încă mai crezi că poţi duce, la un momendat tot îţi va amorţi ceva.
