Armonia dintr-o relaţie nu este ceva care vine de la sine, simplu şi uşor. Pare că sună a convingere limitativă, însă nu este nimic altceva decât o realitate concretă. Pentru că suntem fiinţe complexe şi fiecare vine în relaţie cu propria personalitate şi experienţă de viaţă, iar relaţia nu este decât un cadru în care ne manifestăm cu tot ceea ce suntem. În plus, fiecare vine şi cu rănile sale, cu ceea ce a învăţat în familia sa, cu tot ce a văzut, auzit, simţit.
Şi atunci, pentru a reuşi să creăm şi să păstrăm armonia, avem nevoie să înţelegem că partenerul, ca şi noi, de altfel, atunci când are o manifestare negativă, această manifestare nu este despre tine, ci despre el şi durerile, suferinţele, rănile lui.
Tu şi relaţia sunteţi doar cadrul de manifestare. Sau triger-ul pentru ca partenerul să scoată la iveală şi să vindece ce are de vindecat în el şi există încă din copilărie.
Deci, dacă vrei armonie, este esenţial să poţi să te detaşezi şi să nu iei personal manifestările partenerului. Pentru asta există multe abordări, însă eu m-am oprit la una care este relativ mai simplă şi mai uşor de aplicat. Am găsit-o la Niculina Gheorghiţă, care o detaliază astfel:
- Observă-ţi partenerul şi vezi ce nevoie are
De fapt, ce nevoie are copilul din el, iar acestea pot fi: nevoia de ataşament, nevoia de explorare, nevoia de identitate personală, nevoia de preocupare şi nevoia de intimidate. Dacă partenerul nu a avut în copilărie îndeplinită una dintre aceste nevoi, el are în cuplu aşteptarea ca tu să-i îndeplineşti această nevoie. Şi este foarte simplu să îţi dai seama: ceea ce îţi reprosează ţie cel mai frecvent este exact nevoia lui.
- Acceptarea
Acceptă reacţiile pe care le are (reproşuri, acuzaţii, nemulţumiri etc.) şi faptul că, deşi pare că le are cu tine, în realitate le are cu unul dintre părinţii lui. Adică, nu are ceva cu tine, ci cu mama sau tatăl lui, dar se răsfrâng asupra ta pentru că te aseamănă cu acel parinte care nu i-a satisfăcut acea nevoie.
- Transformă-ţi atitudinile
Aceasta este partea cea mai sensibilă, delicată, dificilă. Pentru că aici își face apariția EGO-ul. El este cel care se răzvrătește când cineva te jignește, te critică sau nu este de acord cu tine. Aici, in acest punct, este nevoie să ai tăria de a rezista EGO-ului și de a te detașa.
Și o poți face trăgând aer în piept, adânc și repetând iar și air că tot ceea ce partenerul îți reproșează, nu este despre tine. Sunt doar nevoile lui, neîndeplinite de unul dintre părinți, atunci când era copil. Uită-te la el în felul acesta, cu compasiune și cu iubire.
Deci, fă efortul acesta: dacă partenerul te critică, tu oferă-i aprecieri, complimente. Adică exact opusul. Pentru că el, de fapt, de aia are nevoie.
- Dialogul intenţional sau vindecător
Când partenerul îţi spune “nu îmi place cutare; m-a deranjat când ai făcut/spus cutare”, tu repetă ce a zis pentru că abia atunci el se aude. Noi nu ne auzim când vorbim pentru că mintea noastră este deja cu un pas înainte şi produce dialogul mai departe.
Apoi, validează-i starea. Adică spune: “Înţeleg că te comporţi aşa pentru că nu îți place cutare/ te deranjează când fac/spun cutare”. Aceasta este o validare. Partenerul nu se mai simte agresat sau confruntat, ci acceptat.
Iar partea cea mai importantă este să te pui în pielea lui. Evident că pe tine nu te deranjează ceea ce spui sau faci tu, dar sigur există alte lucruri care te deranjează. Cum te simți atunci? Ei, așa se simte și el în această situație.
- Reconectarea cerebrală
După ce ați reușit să faceți toate cele de mai sus, treceți la negociere. Explorați împreună care sunt soluțiile pentru ca amândoi să vă simțiți confortabil în situația dată.
Agreaţi împreună ceva ce tu poţi face pentru el și el pentru tine în următoarea perioadă, care să vă bucure şi astfel să recreaţi armonia.
- Îmbrăţişarea
Finalizați totul cu o îmbrățișare. Îmbrăţişarea vindecătoare durează minim 9 secunde şi este însoţită de mângâiere. Şi este singura care poate să ne ducă direct în iubire.
Parcurgând aceşti paşi, poţi recrea armonia. Secretul este să poţi rămâne în poziţia de observator, indiferent ce se întâmplă. Adică să nu o iei personal, să poţi rămâne detaşat conştientizând că partenerul, chiar dacă îţi reproşează ţie ceva sau te critică în acel moment pe tine, de fapt, este doar acel copil rănit care vede în tine pe mama sau tatăl său care nu i-a oferit ceea ce el avea nevoie.
Ştiu că pare simplu în această prezentare. Şi cu toţii credem că vom putea face asta cu proxima ocazie. În realitate, nu este deloc aşa. Pentru că există un impediment, acela despre care am vorbit la punctul 3 de mai sus: EGO-ul. El este cel care, încercând să te protejeze, o să se revolte încă de la pasul 2, atunci când tu o să încerci procesul acesta. Îţi va şopti sau poate chiar îţi va ţipa în ureche: “Cum să te laşi jignit? Ce, eşti tu mai fraier? Cum să accepţi aşa ceva???”… şi atunci este greu să nu o mai iei personal.
De ce face EGO-ul lucrul acesta? Pentru că el vrea doar să ne protejeze. El păstrează toate amintirile tale dureroase şi reacţionează astfel pentru că vrea să nu te mai lase să suferi. Deci, în esenţă, el are numai intenţii bune.
Şi este foarte simplu să îţi dai seama când EGO-ul preia puterea. De fiecare dată când ai gânduri negative sau simţi o emoţie negativă, indiferent de intensitatea sau durata ei, EGO-ul este cel care te conduce. EGO-ul nu aduce nimic pozitiv.
Şi ca să îl poţi controla, e suficient să îi dai dreptul să fie. Acceptă-l, spune-i că ştii că intenţiile lui sunt bune, multumeşte-i că vrea să te protejeze de suferinţă şi apoi asigură-l că poate să se ducă la culcare pentru că tu ai ales şi poţi face faţă situaţiei aşa cum decizi tu.
Vorbitul acesta cu EGO-ul este foarte important pentru că atunci tu preiei conştient controlul vieţii tale. Atâta vreme cât EGO-ul este la control, nu are cum să existe armonie în tine şi în relaţiile tale. Pentru că EGO-ul e plin de frici şi de traume. Şi, aşa cum spuneam, fiind plin de frici şi purtând toate durerile tale, el încearcă să te protejeze spunându-ţi să nu te mai laşi călcat în picioare de ceilalţi sau rănit de ei.
Însă toate suferinţele şi rănile nu sunt niciodată ale sufletului. Sunt ale EGO-ului. Înţelegi ironia? El ţi le-a creat şi tot el vrea să te protejeze de altele. Doar din intenţii bune. Doar că el vede numai prin frici. Adică, realitatea pe care tu o vezi când laşi EGO-ul să te controleze, este o realitate deformată de frici.
De exemplu, dacă partenerul sau şeful vine şi îţi reproşează: “Nu îmi place că ai făcut cutare!”, apare frica EGO-ului că nu eşti suficient de bun şi eventual o să te părăsească/o să te dea afară. Şi EGO-ul atunci începe să te apere: “El greşeşte! Tu eşti foarte bun! Ia zi-i vreo două! Cum îndrăzneşte?”… şi uite cum apare conflictul şi dizarmonia.
Dacă nu laşi EGO-ul să te controleze, poţi rămâne raţional şi lucid şi să ceri explicaţii pentru a înţelege: “Ce anume nu îţi place? Ce te deranjează?”. Adică, poţi crea un dialog şi o înţelegere. Şi apoi, poţi continua pe modelul în 6 pasi de mai sus. Ei, dacă e cu şeful, poţi omite pasul 6 cu îmbrăţişarea şi mângâierea, dar o strângere de mână sau o bătaie pe umăr poate fi înlocuitor.
Ideea esenţială este că noi toţi avem tot felul de răni şi dureri strânse de-a lungul vieţii. Nu este om care să nu fi suferit niciodată ca şi copil. Ori, când suntem adulţi, alegem în jurul nostru oameni care sunt ca mama şi ca tata tocmai pentru că ei ne scot acele dureri la suprafaţă şi noi le putem vindeca.
Einstein spunea că: “Nu poţi rezolva o problemă la acelaşi nivel de conştiinţă la care a fost creată”. Asta avem nevoie cu toţii să acceptăm pentru a vea relaţii armonioase. Şi cum EGO-ul este cel care ne creează orice problemă, atunci rezolvarea este să îl lăsăm deoparte şi să ne reluăm viaţa în mâini. Despre asta spune şi exerciţiul în 6 paşi de mai sus. EGO-ul nu este capabil să îl facă. Dar tu îl poţi face. Pentru că eşti cu mult mai mult decât EGO-ul tău. Eşti un suflet şi un spirit, o minte şi un trup, iar EGO-ul e doar o mică parte din tine.
