Absolut nimeni. Şi ştiu că nu îţi place să auzi asta şi nici nu vrei să o crezi. Pentru că îţi vine să spui: “Păi X m-a jignit!” sau “Păi Y s-a comportat urât!” şi aşa mai departe.
Da, X, Y, Z, oameni din jurul nostru, mai apropiaţi sau mai puţin apropiaţi, zic şi fac diverse lucruri. Dar numai tu alegi ce simţi şi cum te comporţi la rândul tău. Este doar alegerea ta. Pentru că emoţiile tale sunt răspunsurile tale la ceea ce gândeşti tu. La ceea ce gândeşti tu despre tine, despre ceilalţi, despre orice.
Ştii povestea cu Budha şi cu darul? Se spune că într-o zi a venit la Budha un om care era plin de furie şi a început să-l jignească. Iar el nu i-a răspuns, ci doar l-a privit senin şi total neafectat. Cineva care a văzut toată întâmplarea, l-a întrebat cum de nu a reacţionat şi atunci Budha a spus:
– Dacă cineva vine la tine şi îţi oferă un dar, iar tu nu îl primeşti, la cine rămâne darul?
– Păi la el!
– El a venit să îmi “ofere” furia şi jignirile lui, iar eu nu le-am primit.
Înţelegi? Tu, prin ceea ce gândeşti, decizi şi ce emoţii vei avea. Când cineva te jigneşte, EGO-ul îşi face loc în mintea ta şi se răscoală: “Cum îl laşi să te jignească? Cine este el să îşi permită asta? Ia zi-i şi tu vreo două!”
Ăsta este EGO-ul. Iar pentru cei care încă nu au definit clar conceptul de EGO, el înseamnă compararea ta cu ceilalţi. El ia naştere atunci când tu te pui în balanţă, în comparaţie, în oglindă cu altcineva sau altceva.
EGO-ul se simte bine şi “gâdilat” atunci când te compari cu altcineva şi concluzionezi că eşti mai deştept, mai frumos, mai bogat, adică te plasezi “mai sus”. Şi invers: EGO-ul se simte jignit, atacat, înjosit atunci când te plasezi “mai jos” în comparaţie cu altcineva. Şi tot acest proces este absolut uman şi firesc. Pentru că aşa am învăţat. Încă de foarte mici sau chiar purtăm cu noi acest “program” în inconştientul colectiv.
Sunt convinsă că şi tu, în multitudinea ta de experienţe de viaţă, ai avut situaţii în care la aceleaşi cuvinte sau acţiuni, din partea aceloraşi oameni sau a unora diferiţi, ai reacţionat diferit. Adică unora le-ai permis să te jignească fără să te afecteze, în timp ce altora nu. Sau în anumite contexte, situaţii, momente din viaţa ta ai permis asta, în altele nu.
Cu alte cuvinte, uneori ai ascultat EGO-ul, alteori nu. Şi asta tocmai pentru că te-ai raportat diferit la oameni sau la situaţii. Le-ai dat o altă interpretare sau semnificaţie. Adică, ai gândit diferit.
Emoţiile sunt rezultatul a ceea ce gândeşti despre viaţă, in general sau despre tine ori despre ceilalţi. Ei, ceilalţi, nu sunt nici responsabili şi nici vinovaţi de emoţiile tale.
Nimeni nu te supără, nu te dezamăgeşte, nu te face fericit, nu te bine-dispune, nu te enervează, nu te întristează, nu te înfurie, nu te face să urăşti, să iubeşti sau să suferi. Nimeni nu pune emoţii în tine. Nimeni nu naşte sentimente în tine. Emoţiile şi sentimentele sunt întru-totul ale tale şi numai ale tale. Ele sunt în tine şi sunt răspunsul tău la ceea ce gândeşti.
Nu există emoţie fără gând decât atunci când eşti în spiritualitate, în Dumnezeu. Când esti în Iubire, nu mai există EGO. Adică nu mai există comparaţii, judecăţi, critici.
În plan uman, însă, orice emoţie are la bază un gând. Un gând venit din conştient, subconştient sau inconştient.
Se poate uneori să avem o emoţie şi să pară că nu are nici o legătură cu nimeni şi nimic. Şi mie mi s-a întâmplat să mă trezesc sau să fiu indispusă, tristă sau cu o stare neplăcută. Şi nu găseam de ce anume să o leg. Nu părea să aibă legătură cu nimic din ceea ce trăisem anterior. Şi totuşi, analizând, am descoperit o legătură. Ori era un vis din timpul nopţii (subconştient), ori un gând aiurea (conştient) ori pur şi simplu o conexiune între ceva, un cuvânt, un gest, orice şi un aspect din inconştientul meu.
Dar, ideea nu este neapărat să descoperi de unde vine emoţia. Este util să o faci, însă este posibil şi să fie greu de identificat, mai ales pentru aceia dintre voi care nu aveţi o preocupare în zona aceasta complexă şi complicată a psihologiei umane.
Important este să înţelegi că emotia ta nu este despre celălalt. Nu este celălalt nici responsabil şi nici vinovat de ceea ce simţi tu. Asta nu înseamnă să le permiţi celorlalţi orice. Poţi avea o atitudine, dar cu detaşare. Adică, înţelegând că celălalt nu este nici responsabil şi nici vinovat de emoţia ta, să nu răspunzi cu încărcătura acelei emoţii.
De exemplu, vine şeful la tine şi îţi spune că nu ai făcut bine ce aveai de făcut şi că eşti iresponsabil. Tu te simţi atacat şi jignit şi începi să te justifici sau să aduci argumente sau te închizi în tine şi te frustrezi, te deprimi gândindu-te că nu eşti suficient de bun. Acesta este răspunsul sub efectul emoţiei determinate de EGO-ul atacat.
Cum altfel ai putea să faci fără să laşi EGO-ul să intre în acţiune? În momentul în care şeful îţi spune că nu ai făcut bine ce aveai de făcut şi că eşti iresponsabil, poţi pune întrebări ca să înţelegi ce sau de ce nu ai făcut bine şi eventual poţi explica de ce ai considerat că este bine sau cum ai înţeles. Atât.
Observi că nu am făcut nici o referire la “eşti iresponsabil”. Pentru că aceasta este o judecată, o critică. EGO-ul exact la asta reacţionează. Se simte atacat şi jignit. Dacă simţi o astfel de emoţie, aminteşte-ţi că emoţia este a ta. Adică nu şeful te jigneşte, ci tu te simţi jignit. Ca în povestea cu Budha: șeful tău ți-a oferit un “cadou”. Tu decizi dacă îl primeşti sau nu.
Evident că va fi foarte greu la început să nu reacţionezi aşa cum ai fost obişnuit, adică să nu te simţi jignit. OK, ştiu, mi s-a întâmplat şi mie. Este groaznic de frustrant! Şi atunci am făcut un efort de voinţă şi m-am rezumat la întâmplare punând în stand-by emoţia.
Adică, am pus întrebări ca să înţeleg de unde vine nemulţumirea celuilalt (nemulţumirea care aducea “jignirea”). Apoi, mi-am luat timp cu mine ca să înţeleg emoţia mea. Prin întrebări de genul:
- Ce emoţie/emoţii simt?
Când EGO-ul nostru este atacat, oamenii cel mai frecvent simt furie şi frustrare.
- Ce anume din mine mă face să simt această emoţie?
Când EGO-ul este atacat, oamenii se simt dezaprobaţi în forul lor profund; de genul: eu credeam despre mine că sunt bun, iar tu îmi spui că nu sunt.
- Ce decid? Primesc sau nu primesc “darul”? Mă las sau nu mă las afectat de ceea ce spune celălalt? Mă îndoiesc sau nu mă îndoiesc de ceea ce cred eu despre mine?
Iar dacă mă îndoiesc şi las emoţia să fie, înseamnă că încă nu am încredere în mine şi nu ştiu cu certitudine cine sunt şi cum sunt.
Uite şi un exemplu contrar ca să îţi fie şi mai clar. Dacă ar veni cineva şi ţi-ar spune că ai ochii verzi, tu ştiind că îi ai căprui, nu ai simţi nici o emoţie şi nici o jignire. Pentru că ştii cu certitudine. Nu ai nici o îndoiala în privinţa culorii ochilor tăi.
Atunci când ştii cu certitudine lucruri despre tine, despre cine şi cum eşti, EGO-ul nu mai reacţionează. Nu te mai simţi jignit, dezaprobat, dezamăgit, frustrat, furios, neiubit etc. Emoţiile acestea nu mai vin pentru că ele nu mai sunt alimentate de gândurile EGO-ului. Pentru că EGO-ul nu mai are putere.
Spuneam că EGO-ul înseamnă comparaţia între tine şi ceilalţi. Când tu ştii cu certitudine despre tine, nu te mai compari cu ceilalţi. Nu mai cauţi argumente şi validare prin comparaţia cu ei. Adică nu ai nevoie să te uiţi în oglindă împreună cu cineva cu ochi verzi ca să îţi validezi că îi ai căprui :).
Când simţi o emoţie, fie ea pozitivă sau negativă, asumă-ţi-o. Este doar a ta. Nu a pus-o nimeni în tine. Aşa cum nici tu nu pui emoţii în alţii. Fiecare om gândeşte, simte şi face 100% singur. De sine stătător. 100% decident. În fiecare secundă din viaţa asta pe Pământ, orice fiinţă umană adultă decide 100% singură. Nimeni altcineva nu este nici responsabil şi nici vinovat de gândurile, emoţiile şi acţiunile cuiva.
