Dincolo de cele materiale, simbolice, la mine, anul ăsta, Moşu’ a fost pus pe adus… oameni :). Oameni frumoşi în viaţa mea.
Oameni mai vechi sau oameni mai noi.
Oameni pe care i-am văzut transformându-se sau pe care i-am găsit trasformaţi.
Oameni pe care i-am descoperit sau re-descoperit.
Oameni care mi-au dat voie să le văd şi altfel sufletul.
Oameni care mi-au dăruit, fără ca eu să le fi cerut vreodată. Mi-au dăruit emoţie şi trăire. Mi-au dăruit clipe. Pentru că fericirea este făcută din clipe. Clipe în care simţi, cu toată fiinţa.
Şi, fără nici o ipocrită modestie, cred că Moşu’ mi-a arătat o oglindă. Pentru că eu mă simt trasformată şi re-creată. Pentru că îmi place să dăruiesc. Emoţie, trăire, clipe. Nu efemere, ci pentru o viaţă.
Îmi dăruiesc mie şi îţi dăriuesc ţie, oricare şi oricine ai fi. Chiar dacă nu te ştiu personal, ştiu că eşti creaţia Lui. Şi chiar dacă tu nu ştii sau nu simţi sau nu gândeşti aşa, eu ştiu că eşti minunat pentru că porţi în tine Divinul. Şi pentru mine este de ajuns. Să te sărbatoresc, sărbătorindu-mă şi sărbătorindu-L pe El.
Ştii, în fiecare an, de Crăciun, sărbătorim Naşterea. Naşterea Fiului lui Dumnezeu. Şi mulţi dintre noi simţim, an de an, bucuria divină a acestei (re)Naşteri. Şi eu cred că această bucurie divină am putea să o simţim nu doar an de an, ci chiar zi de zi.
Pentru că naştem şi re-naştem în fiecare zi. Cu fiecare dimineaţă suntem alţii. Nu profund, structural. Dar, în esenţă, totul este evoluţie, transformare. În noi şi în afara noastră. Şi fiecare zi o putem trăi cu aceeaşi bucurie a primei zile de Crăciun. Ca pe o Sărbătoare. A noastră. A sufletelor noastre. A divinului din fiinţele noastre. Şi a tot ce vine în viaţa noastră.
Şi dacă ne-am începe fiecare zi cu recunoştinţă pentru această (re)Naştere, viaţa fiecăruia ar fi cu mult mai plină de divinul care ne este dat necondiţionat. Divinul care înseamnă iubire. Bucurie. Căldură. Pace. Linişte sufletească. Mulţumire. Iertare. Acceptare. Smerenie. Încredere. Credinţă. Onestitate. Dăruire. Frumuseţe. Echilibru. Curaj. Compasiune. Curăţenie. Grijă. Creativitate. Entuziasm. Generozitate. Ascultare. Modestie. Pasiune. Puritate. Respect. Sacrificiu. Toleranţă. Înţelegere. Înţelepciune. Lumină. Zâmbet. Culoare. Cântec. Emoţie. Şi poate că multe altele. Toate înspre Binele Suprem al fiecăruia dintre noi.
Pe toate acestea îmi doresc să le trăieşti. Să le simţi. Să fii în ele şi ele în tine. Nu doar de Crăciun şi nu doar pentru anul ce vine. Ci zi de zi. Clipă de clipă. Pentru că asta este Sărbătoarea Divinului din noi. Din mine, din tine, din fiecare.
Asta îmi doresc, dorindu-ţi, de fapt, ţie. Să-ţi sărbătoreşti Fiinţa Divină care eşti şi pe care o porţi în tine fiind creaţia Lui. Să îţi dai voie la această Sărbătorire în fiecare zi. În fiecare clipă. În tot ce faci, simţi, gândeşti şi eşti. TU, om minunat, Fiinţă Divină!
Îmi place să vorbesc de Dumnezeu!