Mi-am dorit toată viața diverse. Uneori, lucruri importante. Alteori, mai puțin importante. Unele mai simple, altele mai complexe. Unele pe termen scurt, altele pe termen lung. Unele realiste, altele idealiste. Dar până am învățat cum să îmi doresc… am tot fost dezămagită.
Nu este o rețetă. Nu te gândi că o să citești această scriere și o să ai acces la orice îți dorești. Nu e „The Secret”. Cum nici „The Secret”, dacă știți documentarul, nu este adevăratul secret. Pentru că nu există secrete și nici rețete. Există doar perspective. Încercate și reușite de unii. Încercate și nereușite de alții. Aceleași.
Pentru că totul ține de atitutinde. Iar atitudinea este determinată de emoții. Și emoțiile de gânduri. Și fiecare gândește în felul lui. De asta zic că nu există o rețetă universală.
Și totuși. Ce înseamnă acel „am învățat cum să îmi doresc”?
În primul rând înseamnă detașare. Detașare de dorință. De dorința aceea pătrunzătoare, care te frământă și te obsedează. E dificil de explicat în cuvinte cum este cu detașarea asta. Dar am să ți-o exemplific cu ceva extrem de simplu și ai să înțelegi. Îți amintești din vremea când erai copil și îți puneai dorințe când suflai în lumânările de pe tort? Ei, aia este detașarea.
În clipa aceea erai fericit. În tine erau doar emoții pozitive. Ți se cântase „La mulți ani!”, vedeai tortul frumos și sigur gustos, toată lumea era cu ochii pe tine și tu aveai momentul tău. Momentul tău de magie! În clipa aceea, cu naivitatea de copil, îți puteai dori orice! Și îți șopteai în minte dorinta fără să te gândești nici măcar o secundă că… că s-ar putea să nu se îndeplinească. Să nu aibă părinții bani. Sau să nu ningă. Sau să vină criza financiară. Sau că nu meriți. Sau să se schimbe guvernul. Sau să… orice altă limită sau barieră pe care, acum, mintea de adult ți-o servește de nu te vezi!
Detașarea de dorință înseamnă să o rostești atunci. O singură dată. Cu toată credința. 100%. Fără nici cea mai mică îndoială. Și atât. Apoi să mergi mai departe prin viață. Ca atunci când plantezi o sămânță. Faci gaura, o pui acolo, o acoperi cu pământ, o uzi și o lași acolo. Până când iese ceva. Nu o dezgropi în fiecare zi sau oră ca să vezi dacă se întâmplă ceva cu ea.
Că noi, adulții, cam așa facem cu dorințele noastre. Le plantăm cu frică. Frica (virgulă) că nu va ieși nimic din ea. Și frica asta ne tot face să o dezgropăm (sămânța) și să vedem dacă se întâmplă ceva. Adică, devenim obsedați de îndeplinirea dorinței. Ținem cu dinții de ea. Și ne autosabotăm. Cu îndârjire și teamă.
Deci, lecția nr. 1: lasă sămânața acolo. Lasă dorința acolo. Detașează-te de ea. Suflă în lumânări și continuă petrecerea.
Pentru că atunci când îți dorești simplu, sincer, fără frică și îndârjire, cu tot sufletul, dorința ta se duce direct la subconștient și devine „motor” pentru ca să se îndeplinească.
Mie mi se întâmplă deseori. Spre exemplu, mi se dă programul peste cap și nu mai am cum să ajung la vreo întâlnire. Și îmi spun simplu în minte „poate și la persoana cealaltă o să intervină ceva”. Și continui ce aveam de făcut, relaxată, fără să îmi fac griji, dar și cu credința că într-un fel sau altul se va rezolva bine. Și chiar se întâmplă asta. Primesc un sms, un mail, un telefon, ceva și aflu că se anulează întâlnirea. Cu scuzele de rigoare, chiar. Ce mă distrează „coincidențele”astea 🙂 . Ai înțeles acum? Ți s-a întâmplat și ție vreodată?
Apoi, „am învățat cum să îmi doresc” înseamnă să lași lucrurile în voia lor. Adică să nu forțezi. Asta seamănă cu ce spuneam mai sus, dar este diferit. Uneori ne dorim la un moment anume și doar atunci. Într-un fel anume și numai așa. Adică să fie exact cum vrem și nicidecum altfel!
Eu am constatat de multe ori în viață că ceea ce îmi doream eu într-un fel anume sau într-un moment anume… nu era tocmai potrivit mie. Nu pentru că nu mă cunoșteam suficient. Ci pentru că așa arată Idealul. Da!!! Idealul.
Adică de multe ori dorințele noastre sunt idealiste. Fără flexibilitatea de a fi altfel.
OK, e bine să fii cât mai concret cu ceea ce îți dorești. Să ai imaginea sau momentul bine definite. Dar lasă și un pic de flexibilitate. Uite, eu de curând am primit o astfel de dorință. Era exact așa cum vizualizasem eu, în cele mai mici detalii. Și am ramas stupefiată să constat că nu era deloc așa cum credeam, de fapt. Pentru că îmi scăpaseră multe variabile.
Lucrurile sunt complexe. Oamenii… și mai complecși! Și eu, și tu, și ceilalți. Uite, mai sunt acele „exerciții” de care am auzit și pe care unii psihologi, psihoterapeuți, coachi și alții de prin domeniu, îl recomandă. Că atunci când îți dorești să apară în viața ta cineva, să știi exact ce vrei. În detaliu. Ochi, pîr, înălțime, greutate, trăsături etc. Și „clienta” se apucă să înșire. Cât poți să scrii despre asta? Ore întregi. Pentru că oamenii sunt complecși. Poate îți scapă să menționezi că vrei „să nu sforăie noaptea” sau „să nu mă sărute dimineața înainte să se spele pe dinți” sau „să nu ude baia când își face duș” 🙂 .
Dincolo de glumă, oamenii sunt complecși. Foarte complecși. Lasă listele interminabile. Dorește-ți și atât. Lasă loc pentru că nu știi cum te va modela viața sau ce ar putea să îți scape ca detaliu. Poți să spui simplu: „să apară în viața mea femeia cea mai potrivită pentru mine” sau „bărbatul cel mai potrivit pentru mine” și atât. De restul are grija Dumnezeu și Universul. Dacă ai și tu credința că așa va fi. Și nu te îndoiești. Și nu te îndârjești.
La fel e și cu momentul. Uneori ne dorim acum. Sau în ziua x. Sau în situatia y. Lucrurile nu stau așa. „Acum” este nerealist de cele mai multe ori. Nu poți să bați din palme și să se întâmple. Nu există baghete magice. Și pentru fanii metafizicii și a cuanticii, nu există nici măcar timp 🙂 .
Iar cu ziua sau situația este la fel. Nu poți să știi ce va fi în ziua x sau în situația y. Tu privești „din papucii” de azi. Cu ceea ce știi azi. Mâine poate fi altfel. Poți alfa ceva care să îți schimbe perspectiva. Tu ești deja altul/alta mâine. Nu structural schimbat, dar uneori viața este atât de surprinzătoare încât se poate ca mâine să vezi gri ceea ce azi erai sigur 100% că e alb imaculat.
Așa că, iată lecția nr. 2: decât să îți dorești ca în ziua x, în situatia y, să se întâmple „cutare”, mai bine întreabă-te pe tine de ce îți dorești asta? De fapt, ce îți dorești cu adevărat? Ce ține de tine ca să se întâmple? Ce poți tu modela/schimba/transforma la tine ca să ajungă să se întâmple acel „cutare”?
Și încă un aspect. Cel mai important, chiar. A învăța cum să îți dorești înseamnă ca dorința ta să țină doar de tine. Atunci când îți dorești ceva ce ține și de alții… șansele sunt aproape zero. Doar în mintea ta sunt mai mari. Dar nerealiste.
De multe ori dorințele sună de genul „să facă x cutare lucru”, „să se întâmple așa și pe dincolo”, adică sunt cu „să fie”, „să se facă”, „să se întâmple”. Neasumate. Delegate altora sau situației. Sau norocului 🙂 .
O dorință realistă este despre tine și numai despre tine. Despre ceea ce tu poți, vrei, simți, gândești. Să fii, să faci, să ai. Nu trebuie să fie despre alții. Alții care să fie, să facă, să aibă. Sau să nu aibă 🙂 . Atunci când este despre alții, încalci liberul arbitru al lor.
Iar o altă perspectivă este că atunci când dorința ta are legătură cu alții, ești, de fapt, sclavul lor. Știu că nu îți place cum sună, dar asta este realitatea. Pentru că înseamnă că ai așteptări de la ei, că-i condiționezi sau că le ceri ceva. Iar asta este numai în puterea lor, nu a ta. Deci: ești sclavul lor.
Când dorința ta ține doar de tine, atunci tu ești stăpânul. Stăpânul tău și al dorinței tale. La tine sunt toate cheile și toate secretele. De tine depind toate.
Cândva, mi-am dorit foarte mult să fiu cu un anume „el”. Doar că era atât de multă frică, încât am devenit obsedată de ideea că dorința mea s-ar putea să nu se îndeplinească. Ofeream foarte mult. Atât de mult încât am început să sufoc. Cu „dovezi”. Cu prezența mea. Cu gesturi. Focusul era cu totul pe el, dar nu acel „el” privit obiectiv. Ci pe acel „el” care îmi era mie sursă de ce îmi doream eu. Îl vedeam prin lentilele fricii mele. Făceam totul prin aceste lentile. Și îmi scăpa exact esențialul: să îl văd pe EL. El, cu propriul lui liber arbitru. Și evident că a plecat 🙁 . Dar eu am învățat.
Sigur ți s-a întâmplat și ție. Să faci tot ce ține de tine. Cu gânduri și intenții bune. Și totuși să nu iasă. Pentru că uiți să te vezi și din perspectiva celuilalt. Ori asta contează. Ca atunci când faci un cadou. Nu iei ce îți place ție, ci ce îi place celeilalte persoane. Asa e și cu iubirea. Nu oferi ceea ce vrei tu să primești, oferă ceea ce vrea celălalt. Știind ce vrea celălalt. Și ținând cont de liberul lui arbitru.
Deci, lecția nr. 3: dorința ta este numai despre tine, despre ceea ce poți și vrei tu. Numai așa ești stăpânul dorinței tale.
Cam așa e cu dorințele. Învață cum să îți dorești atunci când vrei ceva. Nu e o rețetă universală, așa cum îți spuneam. E doar un fel de „așa nu”. Că sigur nu va funcționa. Ți-o spun din experiență proprie și din experiențele altora.
Dorește-ți detașat, cu flexibilitate și fii stăpânul propriei tale dorințe 🙂 .
