7 principii cât o viață. Așa cum a fost făcută și lumea. Doar că eu nu îmi dau nicio zi liber. De la fericire.

De curând. Un om drag îmi atrăgea atenția că nu sunt ceea ce scriu. Că este un fel de ipocrizie. Și că nu este corect față de cei care citesc și au încredere în mine.

Da, are dreptate într-o oarecare măsură. Recunosc faptul că nu sunt tot timpul ceea ce scriu. Că am și eu momentele mele în care cad. În care sunt umană. Slabă. Vulnerabilă. În care nu îmi recunosc și nu îmi accept puterea. Lumina. Divinitatea.

Nu mă scuz pentru asta. Nu mă învinovățesc pentru asta. Este firesc și așa. Dacă aș trăi precum budiștii, într-un spațiu sigur și curat (energetic și nu numai), probabil că aș fi capabilă să fiu conectată non-stop la divinitatea mea. Doar că în lumea asta umană… lucrurile stau altfel.

Diferența o face faptul că acum conștientizez. Momentele. Acele momente în care sunt slabă. Sunt umană. Sunt vulnerabilă. Și îmi dau voie să fiu și așa. Accept. Și nu este o acceptare impasibilă. Sau cu auto-suficiență. Ci este acea acceptare care vine din înțelegere. Înțelegerea naturii mele. În această existență pe acest pământ în aceste vremuri.

O altă persoană dragă îmi spunea că-i place liniștea mea. Și că-i aduc liniște. Și apoi… i-am adus și neliniște. Pentru că nu sunt perfectă. Nu am pretenția de a fi și nici nu îmi fac iluzii că aș putea fi așa continuu.

Iar altcineva îmi spunea: „Pe tine este imposibil să nu te placă cineva! Ești atât de caldă, de pozitivă, de plină de bine!!!”… ehe, ce a mai dat din codiță EGO-ul meu auzind asta! M-am bucurat. Dar apoi am revenit cu picioarele în viață. Aș putea enumera cel puțin trei persoane care mă cunosc și nu mă plac. Doar că asta nu e treaba mea. Am renunțat demult să mai țin cu dinții ca ceilalți să mă placă.

Pentru că am înțeles că cel mai important este să mă plac eu. Să mă accept eu. Și cu bune și cu rele. Și când sunt minunată și când nu sunt. Și când trăiesc exact ceea ce scriu și când nu. Și le mulțumesc cu toată recunoștința oamenilor dragi din viața mea care îmi spun adevărul lor despre mine!

Știu că este adevărul lor. Și părti din el sunt și ale mele. Și le iau ca atare. Unele se potrivesc asemenea unor piese perfecte de puzzle în viața mea și în ceea ce sunt. Altele, nu. Sau nu încă :). Dar oricum ar fi, niciodată nu voi accepta să mă mai creez pe mine și realitatea mea despre mine după cum mă văd unii și alții. Oricât de importanți ar fi acei oameni pentru mine. Și oricât de bune ar fi intențiile lor.

Pentru că eu am ales. Am ales să îmi trăiesc viața după câteva principii simple. Pe care le-am citit, le-am învățat, le-am înțeles și le-am integrat ființei mele. Aceste principii nu sunt imuabile. Definitive sau irevocabile. Sunt ceea ce mi se potrivește acum. Ceea ce simt și gândesc. Ceea ce mă face să percep evoluția mea. Ca ființă, nu ca persoană.

1. IUBEȘTE ȘI CAUTĂ SĂ TRANSFORMI TOT CE POȚI ÎN IUBIRE. Este primul principiu. Esențial. De bază. Și chintesența a ceea ce sunt. Când ți-e bine, e simplu să transformi în iubire. Dar când nu ți-e bine…? Așa m-am întrebat pe mine. Și mi-a fost simplu să găsesc răspunsul în Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu este iubire. Și eu nu cred că Dumnezeu ne judecă. Nici aici, nici acolo. Doar ne iubește. Și atunci când nu mi-e bine… mă întreb de ce Dumnezeu mi-a dat libertatea de a alege asta. Și caut să văd care este partea de bine din tot răul care îmi este. Și găsesc această parte întotdeauna. Mai devreme sau mai târziu. Cu durere sau cu bucurie. Cu suferință sau cu plăcere. Căutarea asta a binelui din rău nu e simplă. E cu frustrare și efort la început. Uneori chiar cu lacrimi. De acceptare. Și-o să fiu foarte deschisă. Trauma puternică de la nici 14 ani. Despărțirea sfâșietoare de prima iubire. Moartea bunicului meu. Apoi momentul când eu însămi am trecut pe lângă moarte la propriu (o complicație medicală). Divorțul. Toate sunt experiențe nu doar dureroase, ci tulburptoare de-a dreptul. Cum poți să găsești ceva bun în toate astea??? Poți. Dacă vrei și te lași în credința iubirii lui Dumnezeu, poți. Fiecare experiență a trasformat ceva în mine. Transformarea produsă de unele nu a fost ceva bun. Pentru că nu înțelegeam. Dar atunci când înțelegi, transformi și transformarea. Doar să îți dorești. Și să crezi. Necondiționat.
2. IARTĂ ȘI LASĂ ÎN SPATE TRECUTUL. E atât de important! Vital, chiar. Pentru că dacă nu o faci, te ții pe tine prizonier. În trecut. În ceva ce oricum nu mai poți schimba. N-ai cum să evoluezi când ești în trecut. E ca și cum aș încerca azi ca ieri să am rochia roșie pe mine. Evident că nu am cum. Pot să aleg să îmi treacă ziua de azi gândindu-mă și regretând că nu am avut rochia roșie ieri sau pot să aleg să îmi pun azi rochia roșie și să trăiesc ziua de azi. Așa e și cu viața. Când ești în trecut, nu ai cum să fii prezent. Să faci lucruri în prezeent. Lucruri care să conteze. Care să te facă să-ți fie bine.
3. ACCEPTĂ ȘI MERGI MAI DEPARTE. Acceptă că unele lucruri nu sunt în puterea ta. Nu poți să schimbi oamenii sau vremurile. Poți schimba doar ce ține de tine. Te deranjează că e iarnă? Că unii oameni sunt răi? Că este corpuție? Dacă poți schimba ceva din toate astea, schimbă-le. Dacă nu, acceptă și mergi mai departe. Acceptă așa acum accepți că astăzi este luni, 21 noiembrie 2016. Ar fi ilogic să te enevezi sau să te superi că astăzi este luni, 21 noiembrie 2016, nu? La fel de ilogic este să te stresezi că este corpuție sau iarnă. Că există oameni răi sau sărăcie în nu-știu-ce colț de lume. Nu este nici o diferență. Pentru că atâta vreme cât nu poți schimba TU asta, nu ai de ce TU să te stresezi sau să te enervezi.
4. DECIDE CE VREI ȘI MERGI PE CALEA ACEEA. Indiferent ce spune lumea. Nu ai cum să fii mulțumit de viața ta sau de tine dacă nu știi ce vrei. E ca și cum te urci în mașina și pleci. Fără o destinație concretă. Și te trezești la munte. Ori ție îți place la mare. Dar dacă nu îți propui unde vrei să ajungi, nu ai cum să fii mulțumit cu locul în care ajungi. Deci, stabilește ce este important pentru tine și fă-ți din asta visuri. Apoi pune acestor visuri un deadline și fă-le un plan de acțiune și vor deveni obiective. Ca să nu te trezești la munte în loc de mare 🙂
5. DĂ-ȚI VOIE SĂ GREȘEȘTI. Ah, cât de greu mi-a fost mie cu asta! Cum să greșesc? Eu? Cum să îmi dau voie? Nu se poate!!! Ba da, se poate. Și am aici două abordari din care să alegi. Una este că dându-ți voie să greșești, înveți. Chiar dacă nu îți iese, e mai bine decât să stai cuminte în cutiuță și să nu faci nimic. Cealaltă abordare mi se potrivește mie mai mult. E așa: NU există greșeală. Nimic nu e greșit. Totul este experiență. Ceea ce consideri greșeală, judeci cu mintea de după. După ce ai văzut consecințele. Sau ceea ce nu știai înainte. Pentru mine nu există conceptul de greșeală. Dar revenind la cealaltă abordare, poți alege să te simți vinovat că ai greșit și asta să te țină în trecut, să îți destabilizeze încrederea și multe altele. Sau poți alege să accepți că puteai să faci altceva sau altcumva și să mergi mai departe fără a repeta „greșeala”.  Orice alegi, dă-ți voie. Oamenii care au succes sunt cei care și-au dat voie să greșească. Și apoi, chiar dacă au greșit, și-au îndretat greșeala și au continuat să facă lucruri. Și Ford a greșit prima dată. Și a doua oară. Și cine știe de câte ori. Ca și Einstein. Și mulți alții. Care nu au renunțat, ci și-au dat voie să greșească. Până când le-a ieșit.
6. TRĂIEȘTE „OUTSIDE THE BOX” ȘI FOCUSEZĂ-TE PE CEEA CE ESTE IMPORTANT PENTRU TINE. Prin prisma a ceea ce fac, văd și simt că mulți oameni sunt nefericiți cu viețile lor. Majoritatea se plâng. Se victimizează. Se revoltă. Se mint. Nu o spun peiorativ. Nu-i judec. Doar îi observ. Și apoi mă observ și pe mine. Am și eu momente când mă comport așa. Rare și scurte. Pentru că aleg să ies din cutie. Să nu merg cu mulțimea. Să îmi trăiesc viața. Frumos. Cât de frumos pot. Mă provoc să fac asta. Pentru că asta este important pentru mine. Nu este important să văd știrile de la ora 5. Și nici de la ora 7 sau 8. Și nici să știu ce mai face sau fură unul sau altul. Și nici câte războaie mai sunt prin lume. Important este să stau cu fiica mea și să facem lego. Sau să dansăm. Sau să scriu. Să muncesc cu pasiune. Să iubesc. Să gândesc pozitiv. Să mă bucur de viață. De oameni. De tot ceea ce mă bucură. Pentru că în acea ultimă clipă din viață, când aproape voi închide ochii, nu o să îmi amintesc nici știrile de la ora 5 sau 7, nici cât au furat politicienii și nici ce războaie au fost prin Irak. Ci vreau să am filmul vieții mele cu secvențele care au contat pentru mine. Alături de oameni dragi. Plină de viață. Iubitoare și iubită. Pentru că în fiecare clipă îmi creez aceste secvențe. Și aleg să le creez așa cum vreau să mi le amintesc atunci, în ultima clipă.
7. DĂ-ȚI VOIE SĂ FII TU ȘI SĂ TE BUCURI DE CĂLĂTORIE. Fiecare ființă este minunată așa cum este. Eu sunt. Tu ești. Oricine este. Focusează-te pe ce este frumos în tine și caută să pui în practică acel frumos cât mai des. Te vei simți bine cu tine. Din ce în ce mai bine. Și-ți va fi din ce în ce mai bine. Uită-te la tine ca la o mină de aur. Dă la o parte sterilul și caută-ți aurul. Scoate-l la lumină. La lumina ochilor tăi, în principal. Acceptă să vezi acest aur. Și nu te scuza când oamenii văd că e și mult steril. E firesc așa. Nu există mină doar cu aur. Dar există mine în care aurul zace îngropat. Nu fi o astfel de mină. Caută-te tot timpul. Și bucură-te de căutare. Căutarea aceasta înseamnă viață. Înseamnă o călătorie minunată. Chiar dacă te mai împiedici și cazi. Și te doare. Ridică-te și continuă. Asta au facut și fac cei care reușesc în viață. Dacă alegi doar să te plângi și să stai pe loc, nu mai e călătorie. Dar e și asta o alegere. Și nimeni nu are dreptul să te judece că o faci. Nici măcar tu însuți.

Ehe, aș mai avea multe alte principii de scris. Dar mă opresc la acestea. Sunt cele mai importante pentru mine. Nu îți sugerez nimic. Doar ți le-am împărtășit. Și toate sunt trăite. Evident, nu continuu. Așa cum zicea acel om drag din viața mea. Nu sunt tot timpul ceea ce scriu. Dar conștientizez fiecare moment în care nu sunt și mă readuc pe drum. În călătoria asta minunată numita viață.