Am crescut și am trăit cu toții alături de părinți care nu au știut să ne învețe să ne valorizăm pe noi înșine. Care nu au știut ce este iubirea de sine. Care nu au putut să ne dea acea încredere și siguranță de sine venită din interiorul nostru.
Nu o spun peiorativ. Nu-i judec pe părinți. Este doar o realitate pe care nu avem decât să o recunoaștem și să o lăsăm deoparte. Ei, părinții nu au știut sau nu au putut asta… nu din vina lor, ci pentru că așa au fot vremurile. Într-o societate în care zeci de ani individul nu conta, ci doar „gloata”, evident că nu aveau cum să ne învețe ceva ce nici ei nu cunoșteau.
Și afirm asta cu ferimitate pentru că iubirea de sine, încrederea în sine și auto-valorizarea sunt înotdeauna teme pe care cei cu care lucrez in programe individuale de coaching ajung să și le pună ca obiective sau provocări. Toți. Fără excepție. În programele de coaching, fiecare își descoperă propriile bariere, propriile convingeri limitative și propriile soluții. Însă, de multe ori apelez și la metafore. Și iată una care are impact major.
Deci: cum să te detașezi de ceea ce spun alții despre tine? Uite, imaginează-ți că ești într-o cameră alături de 20 de persoane. Mai mult sau mai puțin cunoscute. Apoi, imaginează-ți că fiecare persoană are pe ochi o pereche de ochelari cu lentile colorate. Fiecare, altă culoare. Roșu, verde, albastru, portocaliu, violet, negru, maro, etc. Și toți te privesc.
Dacă ai întreba pe fiecare în ce culoare te vede, ți-ar spune că ba roșu, ba albastru, ba portocaliu, ba violet și așa mai departe. Au dreptate sau nu? Evident că au dreptate. Ei, prin lentilele lor colorate așa te văd și asta spun despre tine.
Dar tu ce culoare te vezi? Culoarea pe care o ai, corect? Deci: felul în care te văd ei te schimbă cu ceva pe tine? NU. Poți spune că ei nu au dreptate? NU. Atâta vreme cât au lentilele colorate pe ochi, au dreptate. Ca și tine, de altfel.
Ei, în viața reală, aceste lentile colorate există și nu pot fi date jos. Aceste lentile colorate înseamnă propria personalitate și propria experiență de viața a fiecăruia. Adică, fiecare persoană, ca și mine, ca și tine, privim lumea, viața, oamenii, întâmplările, situațiile, totul prin propriile noatre lentile colorate. Filtrăm totul prin personalitatea noastră și prin experiența proprie de viață.
Și acesta este motivul pentru care eu nu cred că există obiectivitate 100%. Aceste lentile nu ai cum să le dai jos. Poți să le ștergi, poți să le cureți, dar nu ai cum să le dai jos. Poți, însă, să dai credibilitate 100% celuilalt. Și chiar dacă tu prin lentilele tale îl vezi albastru, să iei de bun faptul că el îți spune ca este portocaliu. Dar si pentru asta ai nevoie de multă detașare.
Așadar, atunci când cineva îți spune ceva despre tine, conștientizează: acea persoană te privește prin propriile lentile colorate, care sunt de altă culoare față de ale tale. Și tu și el/ea aveti dreptate. Dar asta nu înseamnă să crezi ceea ce îți spune. Ce poți face, însă, ca să vezi dacă este cazul să crezi sau nu ceva?
În primul rând, este nevoie să cunoști foarte bine acea persoană. Poate că totuși lentilele ei sunt asemănătoare cu ale tale. Dar asta trebuie să cunoști în timp. Mult timp. Abia când îi știi cu claritate culoarea lentilelor, vei putea să iei ceva din ce îți spune.
Apoi, îi poți cere argumente pentru ceea ce îți spune. Argumente concrete. Fapte, acțiuni, nu doar senzații, sentimente. Pe care tu să le treci prin filtrele tale și să vezi dacă îți sunt potrivite.
Și atenție: nu contează cât de importantă este acea persoană pentru tine. Simplul fapt că este importantă, nu înseamnă și că te poate privi obiectiv. Uite, mama mea. Este una dintre cele mai importante persoane pentru mine. Doar că și ea mă privește prin lentilele ei. Și chiar mai mult: lentilele ei sunt impregnate cu dragostea ei de mamă, cu ceea ce își dorește ea pentru mine, cu sentimentele și visele ei, cu îndoielile și temerile ei… iar toate acestea îi colorează și mai mult lentilele.
Iar acum fă și tu acest exercițiu cu tine. De fiecare dată când simți să spui ceva despre cineva, amintește-ti că și tu ai propriile lentile. Diferite de ale celuilalt. Nu te aștepta să te creadă. Și nu o mai lua personal dacă nu te crede. Nu pentru că nu are încredere în tine, ci pentru că personalitatea și experienta lui/ei de viață sunt altele decât cele pe care le ai tu. Nu mai ține cu dinții să îți impui părerea. Nu pentru că nu ai avea dreptate, ci pentru că tu vezi așa lucrurile. Și tu și cealaltă persoană aveți dreptate, în felul vostru.
Iar dacă trebuie să luați o decizie în care aveți opinii diferite, amintiți-vă de existența lentilelor și căutați o soluție. Oricât de mult ați vrea să credeti ca aveți dreptate, așa este :).
