Iubesc căldura. Iubesc, de fapt, vara. Probabil tocmai pentru că sunt născută iarna J. Dar cum înaintea verii este primăvară… o ador! Că știu ce-i urmează. Și este așa, într-un fel, așteptarea aceea plăcută. Pe care o știi. Așa e în viață și când aștepți orice lucru frumos despre care știi că inevitabil se va întâmpla să fie.
Și-am ales să vorbesc astăzi de 1 martie despre asta pentru că… noi cu toții avem și ierni și primăveri și veri și toamne în viețile noastre. Uneori simțim răceala din sufletul pustiit de iubire și parcă ne este iarnă. Alteori simțim ploaia rece și tristă a unei despărțiri ori a unui eșec și parcă ne este toamnă prin suflet. Dar! Dar! Avem și primăveri în care ne înflorește totul prin viață când sărutul de dimineață este ca prima rază caldă, iar atingerea lui sau a ei este ca adierea aceea plăcută cu miros de flori în copaci. Și avem și veri în care iubirea și bucuria ne umple și alergăm către ea, către el ca și cum nisipul ne-ar frige tălpile.
Și nu de puține ori întâlnesc oameni care parcă și-au uitat primăverile și verile din suflet. Nu critic și nu judec. Doar mă doare un colț de suflet să-i văd așa. Și durerea asta trece când văd că încă mai au puterea să-și amintească atunci când dau deoparte carapacea pusă pe suflet de teama că vor fi iar răniți și le va fi viscol prin viață.
Ehe, câte toamne și ierni am mai avut și eu prin viață! Unele parcă nu se mai sfârșeau… iar altele parcă mă lăsau asemenea copacilor… fără frunze și cu crengile înghețate. Și nici eu nu știam cum mai arată atunci primăvara. De vară… nici vorbă!
Știi, când și-e sufletul pustiit… lasă-l la iernat. Pune-l în hibernare și lasă-l să stea acolo cât o fi să-ți fie. Iar dincolo de metaforă, atunci când nu ți-e bine prin viața ta, lasă-te să fii așa cum ești. Cu cât te încrâncenezi mai mult, cu atât ții mai departe de tine bucuria.
Degeaba-ți dorești sau spui că meriți, dacă nu crezi și nu simți că așa este. Universul ăsta funcționează ca un bumerang și nu are cum să îți dea ceva ce tu nu transmiți. Dacă tu transmiți tristețe sau încrâncenare, tot asta vei primi.
Când nu ți-e bine, conștientizează. Lasă-te să nu-ți fie bine. Și gândește-te doar așa: ce am eu de învățat din asta? Știi ce se întâmplă când faci asta? Pur și simplu faci shift-ul. Automat ieși din încrâncenare. Este ca și cum brusc vezi că paharul, oricât de gol, tot mai are câteva picături pe fundul lui. Sau dacă este chiar gol-goluț, întrebarea „ce am eu de învățat de aici?” este ca și cum te-ai duce și l-ai umple.
Când nu ți-e bine, este pentru că ești în EGO. Nu în suflet, nu în iubire. Te cerți și poate chiar Îl cerți pe Dumnezeu că nu ți-e bine.
Când te întrebi autentic „ce am eu de învățat de aici?” deja faci primul pas de a ieși din EGO. Și cum am scris de multe ori, ca să îți vină întrebarea asta să ți-o pui autentic, amintește-ți că Dumnezeu te iubește. Și dacă te iubește, nu îți dă suferință. Suferința este a ta. Este felul în care mintea ta interpretează ceea ce trăiești. Nu Dumnezeu ți-o dă. EL te iubește și orice încercare grea ți-ar da, o face pentru că știe că poți să o depășești. Și să înveți din ea. Să înveți să fii din nou iubire. În iubire.
Dacă vrei primăvară, ia o gură de iubire. Adică amintește-ți că Dumenzeu te iubește. Că viața asta, așa cum este ea chiar acum, cu bune și cu rele, cu zâmbete și cu lacrimi, este darul pe care l-ai primit. Plin de iubire.
Și mai amintește-ți că totul este ciclic și într-un echilibru perfect în viața asta, în lumea asta, în Univers. Dacă astăzi ți-e iarnă prin suflet, va veni inevitabil primăvara. Mai devreme sau mai târziu. Doar de tine depinde când. De cât de mult vrei să îți fie iar primăvară. Dacă rămâi în tristețe, în furie, în frustrare, în neaccpetare… va fi o iarnă luuungă. Dacă vrei să ieși, fă efortul. Nu mai aștepta sau spera că vine din altă parte. Nu-i face pe alții responsabili să îți aducă primăvara. Tu și numai tu o poți aduce. E doar alegerea ta.
Dumenzeu te iubește. Amintește-ți și respiră. Ia o gură de iubire și-ți va fi cât vrei tu de primăvară.
