Atunci când intrăm într-o nouă relație, totul este aproape magic. Și așa și trebuie să fie 🙂 . Simțim fluturașii din stomac doar gândindu-ne la el/ea, ne vorbim din priviri, îl admirăm (sau chiar divinizăm) pe celălalt, petrecem mult timp împreună, ne împărtășim sentimentele, îl apreciem și-l lăudăm pe partener (în față sau când povestim celor dragi despre el/ea), ne ținem în brațe în fiecare clipă posibilă, ne ținem de mână cu drag, facem dragoste cu dor și cu pasiune, îl sprijinim oricâand are nevoie, îi facem mici cadouri sau surprize fără un motiv anume… și totul este magic 🙂 .
Și timpul trece, relația capătă iar și iar noi valențe, începem să ne cunoaștem, atât pe noi înșine, cât și pe celălalt și ușor-ușor unele din cele spuse mai sus pot să se mai diminueze sau se transformă. Și asta nu înseamnă că iubim mai puțin. Nicidecum. Ci doar că iubim și ne exprimăm iubirea în felul nostru. Specific fiecăruia. Așa cum îi este personalitatea și experiența de viață.
Adică, la începutul unei relații, folosim toate cele cinci limbaje de iubire: cuvinte de apreciere/laudă, timp petrecut împreună, daruri, servicii, contact fizic. Atunci când suntem îndragostiți, așa curge firescul. Cu timpul, însă, începem să ne exprimăm iubirea în felul în care am fost educați. Și folosim unul sau cel mult doua limbaje.
Dacă în copilărie, de exemplu, am văzut că părinții își exprimau iubirea într-un fel anume, tendința va fi ca și noi să folosim același limbaj. În familia mea, am văzut tot timpul că părinții mei se ajutau reciproc și își făceau tot timpul servicii. Și acum încă mai am imaginea cu tatăl meu împăturind alături de mama sărmăluțe 🙂 . Iar pe mama și acum o aud întrebându-ne dacă este bună mâncarea (adică laude, cuvinte de apreciere). Așa am învățat eu să îmi exprim iubirea fiindu-i de ajutor partenerului meu. Reacționez instantaneu la “ajută-mă să”. Și asta se vede și în profesia pe care o am 🙂 .
Este foarte important să conștientizezi despre tine în ce fel obișnuiești să îți exprimi iubirea. Fie că este față de partener sau față de copil ori alte persoane dragi ție. Pentru că atunci când știi asta și împărtășești și partenerului, învățați împreună să vă oferiți dovezi de iubire. Și chiar dacă simți sau știi că partenerul te iubește, adevărul este că avem nevoie și de confirmări. Pentru că viața nu este făcută doar din gânduri și sentimente, ci și din acțiuni. Din comportamente care exprimă gândurile și sentimentele noastre. În fapte concrete.
Și dacă acum esti parte a unui cuplu, ai ști să îmi spui cu exactitate care dintre cele cinci limbaje de iubire este cel principal al partenerului tău de viață? Dacă știi, te felicit! Dar să fii si sigur-sigur că acela este. Nu doar ți se pare a fi. Dacă nu știi, află-l. La o simplă “google”-ire găsești multe teste care îți vor spune asta. Sau pur și simplu, întreabă. Luați-vă un ceai sau o cafea și puneți-vă de vorbă despre voi. Sau, având în minte fiecare că există cinci limbaje de iubire, întrebați-vă reciproc: “Tu cum îți dai seama că eu te iubesc? Din ce gesturi înțelegi asta?”
Îți spun sincer că eu am avut surprize când am făcut-o la un momendat. Și asta nu ține neapărat de cât de mult îți cunoști partenerul de viață, ci este posibil ca iubirea voastră să fie una profundă și matură, de oameni adulți, care știu în adâncul sufletului că se iubesc și nu au nevoie de dovezi. Cu toate acestea, îți sugerez să faci exercițiul. Pentru că nu știi cum viața vă va lua în vâltoarea ei și te vei trezi într-o bună zi întrebându-te: “Oare mă mai iubește?”
Ei, bine, atunci când apare întrebarea aceasta… este clar un semn că nu mai stați bine cu comunicarea sentimentelor voastre. Și nu ma refer aici la comunicarea neapărat verbală, ci orice tip de comunicare. Și acum probabil că deja ți se derulează în minte momentele acelea când deja te-ai întrebat, în cadrul relației actuale sau unei alte relații din trecut, dacă te mai iubește. Și chiar dacă sufletul tău îți spunea că te iubește… parcă ceva nu era ok. Ei, exact acel ceva înseamnă că s-a întâmplat ceva cu modul în care vă exprimați iubirea.
Gary Chapman, autorul cărții “Cele cinci limbaje de iubire” spune că rareori se întâmplă ca limbajul pe care-l vorbim să fie același cu cel din care înțelegem iubirea. Adică, este posibil să vorbesc engleza, dar să vreau să mi se vorbească în germană 🙂 . Uite, spre exemplu, cum mi se întâmplă mie: îmi exprim iubirea prin servicii și secundar prin cuvinte de apreciere. Dar când vine vorba despre modul în care înțeleg că sunt iubită, limbajul principal sunt cuvintele de apreciere și secundar contactul fizic.
Și nu este nimic nefiresc să existe diferențe între modul în care îți exprimi iubirea și modul în care înțelegi că ești iubit(ă). Pentru că primul se învață, adică mai mult se copiază încă din copilarie, din ceea ce vedem la oamenii dragi. În timp ce al doilea ține de personalitatea noastră, a fiecăruia. De nevoile noastre specifice.
Gary Chapman dă în cartea sa tot felul de exemple edificatoare. Și se referă atât la cupluri tinere, cât și la cele cu multă experiență de viață împreună. Tot din experiența mea îți împărtășesc că am ajuns să pun capăt multor relații din acest motiv: nu mă simțeam iubită. Chiar și finalizarea celei mai lungi relații din viața mea… tot asta a avut la bază.
Și am realizat că uneori chiar dacă iubim, este posibil să nu putem folosi acel limbaj de care are nevoie celălalt. Exact asta am trăit eu. În relația de care îți spuneam, lipseau exact cuvintele de apreciere și contactul fizic. Și îi spuneam asta. Regulat, din timp în timp, când ajungeam la o stare de frustrare de nesuportat. Doar ca el pur și simplu nu putea. Bine, la început, nici nu a dat importanță, este adevărat 🙁 . Însă, deși insistam și îi explicam în fel și chip, pur și simplu nu era construit așa. Chiar dacă mă iubea. Doar că mă iubea și își exprima iubirea în felul lui. Care nu era și al meu. Evident că nu doar asta a dus la finalizarea acelei relații. Lucrurile au fost mult mai complexe… dar și asta a contat destul de mult.
Și ca să merg și mai profund, punând și explicații psihologice și spirituale, nevoia mea de cuvinte de apreciere are la bază exact ne-iubirea mea față de mine însămi, iar nevoia de contact fizic are la bază un eveniment traumatizant din adolescența mea. Și vă împărtășesc aceste aspecte intime din viața mea pentru ca să înțelegeți că dincolo de tot și de toate, în iubire căutăm ceea ce ne-a lipsit. Așa cum spun de multe ori, atunci când alegem să intrăm într-o relație, este pentru că acea persoană ne hrănește niște nevoi. Și asta nu înseamnă că iubirea este condiționată, ci că fiecare caută omul alături de care să se simtă complet. Fără nevoi sau lipsuri. Care să-i dea libertatea de a fi el însuși sau ea însăși, cu toate bunele și relele 🙂 .
Provocarea, însă, vine exact din ceea ce spuneam în primul paragraf. Adică, la început, ne exprimăm iubirea prin toate cele cinci limbaje de iubire. Și este firesc să ne îndrăgostim și să simțim că și celălalt este îndrăgostit tocmai pentru că ne hrănește toate nevoile folosind toate limbajele. Însă, despre iubire cu adevărat vorbim abia când trece perioada aceea de început. Și când rămân clare nevoile fiecăruia. Abia atunci putem sta de vorbă despre cât de iubit(ă) mă simt.
Sau, cum spuneam într-o altă scriere, degeaba speli tu vasele dacă eu am nevoie să îmi spui cât sunt de frumoasă 🙁 . Lasă naibii vasele alea, ia-mă în brațe, sărută-mă, spune-mi că sunt frumoasă și că mă iubești și voi spăla eu zece mii de vase fără să-mi pese! 🙂 Voi da și cu aspiratorul, voi face casa-lună și voi face și vreo cinci oale de mâncare! Doar să știu că sunt iubită. Că doar de asta ești aici, lângă mine. Din iubire. <3
