Fără frică și fără EGO. (sau despre cum mi-am petrecut sfârșitul vieții… viața în sclavie)

Mi-am inceput anul ALTFEL. Mă simt un om mai curat, mai frumos, mai bun… și chiar dacă nu pare corect gramatical, știu că vei înțelege când spun că mă simt un om mai autentic. De fapt, mă simt cu adevarat iubită și iubitoare. Îmi simt și îmi văd sufletul plin de iubire.

Și nimic din toate astea nu le spun din EGO, nu le spun cu mândrie sau cu infatuare. Le spun așa cum le simt. Le spun pentru că, iarăși fără vreo urmă de EGO, știu ca se poate. Și undeva în mine vreau să crezi și tu că se poate. Se poate să simți minunăția asta a vieții. Care, de fapt, înseamnă miracolul iubirii lui Dumnezeu. Cu cât ești mai aproape de Dumnezeu, cu cât Îl simți mai adânc și mai autentic în tine, cu atât viața este ceea ce El vrea să fie: un mod de a experimenta IUBIREA, BUCURIA, FRUMUSEȚEA, ZÂMBETUL, FERICIREA și ÎMPLINIREA. În toate formele lor, în toate timpurile și spațiile în care îți dai voie să fii și să simți că ești.

În esență, realitatea a tot ceea ce spun este că mi-am început anul fără frică și fără EGO. Am experimentat ce înseamnă să mă las condusă de ceea ce Dumnezeu a ales să îmi arate. Am ales să mă las să fiu fără prejudecăți și tipare. În mod firesc, conform pattern-urilor mele bine înrădăcinate de 39 de ani, aveam tendința să fac același scenariu frumos. Ca orice om, de revelion. Cu haine frumoase, mâncare, muzică, prieteni. Cu aceeași cupă de șampanie și urături și pupături. Unele reale, autentice, altele de complezență și politețe. Cu aceeași bănuți puși bine prin buzunare (sau după caz, sutiene 🙂 , că rochiile elegante nu prea au buzunare) și mimând sau mințindu-mă cât de bine îmi este ca să îmi fie și tot anul așa: cu bani și stare de bine. Bulshit!!!

Anul ăsta nu am avut nici bani prin sutien și nici rochia elegantă, nici cupa de șampanie și nici zâmbetul fals.

Am avut haine în care să mă simt bine, chiar dacă voi recunoaște fără ipocrizie că îmi pregătisem și hainele conform patternului vechi. Și chiar le-am îmbrăcat. Dar el mi-a arătat că nu sunt eu aceea. Aceea pe care o vede el. Mie îmi plăcea imaginea din oglindă și-n hainele alea. Că, vorba aceea, patternul lucrează. Dar am decis să am încredere. Și nu te gândi că am făcut-o ca să-i fac lui pe plac, ci ca să experimentez. Un alt EU. Un EU în care să mă simt bine dincolo de pattern. Un EU care vrea să fie lipsit de atașamente.

Apoi, am avut încredere că nu banii din sutien mă vor face să am bani în anul care începe, ci propriile mele convingeri interioare. Și a funcționat atât de bine, încât abia peste multe ore de la miezul nopții am conștinetizat că nu am avut nici un leuț asupra mea la numaratoarea inversă.

Și nici nu ne-am sărutat fix la 12 noaptea. Dacă îmi amintesc bine, nici măcar nu eram unul lângă altul. Eram cu Mara de mână. Ne-am sărutat ceva mai târziu. Și nici nu am băut clasica șampanie. Așa, și?

La naiba cu toate programele și patternurile!!! Nu vreau să fiu sclava unor reguli impuse arhetipal. Nu mai vreau să fiu sclava nimănui. Nici măcar a mea, d’apăi a unor reguli sociale!!! Vreau și îmi dau voie să fiu liberă. Liberă de orice atașament. Liberă de orice condiționare. Dumnezeu nu are reguli. Nu funcționeaza pe principii și formule. Dumnezeu iubește. Oricât, oricând, oriunde. Și atât.

Știu că voi fi criticată de mulți pentru ceea ce scriu acum. Și iar spun că nu e nici infatuare, nici EGO, nici nesimțire sau indiferență. Nu îmi pasă. Pur și simplu. Pentru că nu îmi mai dau voie să îmi pese. Fiecare e liber să vadă viața cum vrea și să și-o trăiască cum vrea. E atât de liber pe cât își dă voie să fie. Și nu o spun peiorativ. O spun ca o realitate în sine. Doar că mie nu îmi mai pasă. De critici și de opinii.

Nu îmi sunt autosuficientă. Nu despre asta vorbesc. Ci despre delimitare. Despre individualitate asumată. Și responsabilitatea aferentă acestei delimitări. Eu sunt eu. Am sentimentele mele. Am ideile mele. Am principiile mele. Am individualitatea mea. Și o las să fie așa cum este. Așa cum sunt. Așa cum Dumnezeu mă vrea. Liberă.

Iubirea autentică este în primul rând această libertate asumată. Cu Adevăr și cu Bine. Adică nu o libertate în care fac ce vreau și nu țin cont de nimeni și de nimic. Ci o libertate în care eu știu cine și ce sunt și o libertate în care le permit și celorlalți să fie cine și ce vor. Doar că nu le permit să îmi invadeze propria liberate și nici eu nu o invadez pe a lor. O libertate în care funcționeaza doar Legea Iubirii și a Binelui Suprem.

Vrei să mă critici, critică-mă. Vrei să mă iubești, iubește-mă. Vrei să nu știi de mine, fă-o. Fă exact ce vrei. Nu pentru că o zic eu, Doamne-ferește! Că nu am nici un drept să o fac. Ci doar că așa gândesc. Și chiar dacă nu aș zice-o, tu tot ai face ceea ce vrei. Și ai gândi exact așa cum gândești. Și ai simți exact ceea ce vrei să simți. Doar că eu decid să mă delimitez așa cum îmi dictează Legea Iubirii și a Binelui Suprem.

Ziceam cândva, nu demult, că trăim într-un Univers sistemic și suntem interconectați. Nu mă contrazic. Ci spun doar că această interconexiune are anumite funcții. Când îți înțelegi și îți asumi individualitatea și libertatea, îți creezi funcțiile de conexiune cu ceilalți în baza acestei Legi a Iubirii și a Binelui Suprem. Adică dăruiești iubire necondiționat oricând, oricum, oriunde, oricui. Și lași să vină către tine iubire. Și când ceilalți îți trimit altceva decât iubire, răspunzi tot cu iubire. Iar asta este partea cea mai grea. Pentru că aici este partea în care EGO-ul se trezește și se răzvrătește. Și zice bătând cu pumnul în masă: Cine ești tu să îmi dai asta??? Cum îți permiți așa ceva??? Cine te crezi??? Cine mă crezi???

Nu sunt nici Dumnezeu, nici Isus. Sunt un om simplu care a funcționat 39 de ani prin EGO și din când în când prin Iubire. Și știu că voi mai avea momente în care EGO-ul meu se va trezi și se va răzvrăti. Doar că acum am convingerea puternică în mine că vreau să trăiesc în Legea Iubirii și a Binelui Suprem. Și că eu decid cum să răspund. Eu decid dacă permit EGO-ului meu să îmi dicteze acțiunile și răspunsurile. Sau dacă fac shift-ul către Iubire.

Nu este sacrificiu și nici martirizare. Nu e “întorc și obrazul celălalt”. Nu e “îmi port crucea”. Că nu sunt Isus. Este doar o înțelegere a faptului că ești liber să faci ce vrei. Că sunt liberă să fac ce vreau. Că eu decid când, cum, unde și cine. Și nu am nimic special. Sunt un om simplu, ca și tine. Și tu poți să faci la fel. Singura condiție, dar absolut singura este lipsa fricii. În lipsa fricii ești cine ești cu adevărat.

Suntem sclavii prejudecăților, preconcepțiilor, pattern-urilor, regulilor, normelor, principiilor, sistemului doar pentru că ne este al naibii de frică!!! Și toate aceste prejudecăți, preconcepții, pattern-uri, reguli, norme, principii, întregul sistem social de conviețuire a fost creat tocmai pe baza legilor EGO-ului.

Omului care pare că nu-i este frică, dar trăiește în EGO și este în esență plin de frici inconștiente, este omul care devine antisocial. Sufletul lui a fost rănit și răneste la rândul lui nu din răutate, ci pentru a se proteja de a mai fi rănit. Cu crime, violuri, furturi, agresivitate de orice fel. De fapt, el se apără. Și de ce se apăra un om? Pentru că-i este al naibii de frică! Pentru că nu permite Iubirii și lui Dumnezeu să se manifeste. Își lasă mintea să-l conducă, nu inima.

Frica nu este în inimă, în suflet, în spirit, ci este în minte. Învățată arhetipal. Menținută de educație. Educația de acasă, de la școală, din societate. Din sistem. Un sistem care te vrea sclav. Ca să te conducă. Ca să te facă să faci ceea ce vrea el să faci. Din nevoia de putere, nu de Iubire. Și nu judec și nu o spun peiorativ. Este o realitate. Creată de mii de ani. De neschimbat de azi pe mâine macrosocial. Dar de schimbat microsocial. Adică la nivel de individ. Apoi răspândită, în alte sute sau mii de ani, asemeni unei epidemii.

Nu știu dacă va fi asta posibil. Dar știu că vom veni iar și iar să experimentăm ca suflete în trupuri până când fiecare va ajunge să trăiască în Legea Iubirii și a Binelui Suprem. Adică în Dumnezeu. Și asta este misiunea mea: să trăiesc în această lege și să o răspândesc în jurul meu. Atât cât Dumnezeu îmi va permite. Așa să fie și așa este. Amin.