L-ai invatat inca de mic, cand ti se tot spunea ca trebuie sa inveti ca sa meriti premiul intai sau sa ti se cumpere ceva. Apoi, de-a lungul copilariei, adolescentei, tineretii si chiar si varstei adulte, ai tot auzit parinti, profesori, indrumatori, colegi, prieteni sau alti “oameni mari” spunandu-ti despre a merita sau conditionandu-ti tot felul de lucruri cu “merit”.
Sa te intreb de cate ori te-ai auzit pe tine insuti spunandu-ti ca “meriti” sau “nu meriti” una sau alta? Inutil. Crede-ma, indiferent ce varsta ai, deja ti-ai spus-o de prea multe ori. Si nu meriti asta 🙂 – evident, glumesc.
Uite, eu nu cred in “merit”. Acest “merit” este un fel de limitare fara sens. Nu meriti nici un lucru si nu meriti nici un sentiment, traire, emotie, implinire, orice. Nu meriti nimic. Si aici nu glumesc deloc.
“Merit” este ca un fel de unitate de masura. Asa ai invatat. Si asa te comporti. Pui unitatea de masura ca sa vezi daca ai ajuns atat de departe sau mare sau destept sau bogat ca sa “meriti” cate ceva: un salariu anume, o casa, o masina anume, tot felul de lucruri.
Iar cel mai nociv este “meritul de iubire”. Sau de apreciere. Sau de respect. Pui unitatea de masura si concluzionezi: “nu merit eu o asemenea femeie/barbat”. Sau “nu merit sa ma iubeasca”. Ei, na, pe bune???
Si n-am sa zic acum nici “ba meriti!”. Pentru ca nu exista nici un merit. Vrei, iti doresti real si autentic ceva, faci tot ceea ce tine de tine, actionezi, bagi si ceva efort (mai mic, mai mare, dupa caz) si gata! Ai! Caci nu-i vorba despre nici un merit. E vorba doar despre vreau, pot, fac si am. Sau sunt. Atat. Restul este balast. Autolimitare. Autoingradire. A ta. Invatata de la altii. Devenita tipar de comportament.
Dumnezeu nu ne iubeste pentru ca meritam. Ne iubeste si punct.
Copilul tau nu te iubeste pentru ca meriti. Te iubeste si punct.
Asta ai de invatat, de fapt. Sa te iubesti si punct. Fara nici un merit. Cand o vei face real, autentic, il vei elimina pe “merit” din orice. Vei fi si vei avea. Punct. Nu meriti nimic.
Hai sa iti mai dau un exemplu scurt. Cand daruiesti ceva, nu o faci pentru un merit. Daca este merit, atunci nu mai este dar, ci este, pur si implu, judecata. Ai pus unitatea de masura si ai comparat. Nu ai daruit.
Iar in filozofia mea de viata, iubirea este in primul rand, daruire. Mai intai a ta, ca om, ca suflet si spirit. Apoi, a unor sentimente, trairi, chiar si lucruri uneori. Dar fara merit. Fara unitati de masura.
Copilului ii dai viata nu pentru ca merita, ci pentru ca este. Il alaptezi nu pentru ca merita, ci pentru ca asa este firesc. Il ingrijesti nu pentru ca merita, ci pentru ca este firesc. Ii cumperi haine nu pentru ca merita, ci pentru ca asa este firesc.
Si atunci, cand creste… de ce sa-l conditionezi cu “merit”? Care este logica? Daca vrei sa obtii ceva de la copilul tau, nu-l conditiona cu valoarea lui ca fiinta si nici cu iubirea. Uita de regula asta.
Uita sa te conditionezi pe tine cu “merit”. Pentru totdeauna. Pentru ca “meriti” 🙂
Pentru ca sa intelegi ce inseamna in adevar merit si pentru ca il pomenesti atat de des si de usor “ca pe ceva de apucat ” pe Dumnezeu am sa te rog incerci sa intelegi urmatorul text:
Suferiti pedeapsa: Dumnezeu Se poarta cu voi ca si cu niste fii. Caci care este fiul pe care nu-l pedepseste tatal?
Dar, daca sunteti scutiti de pedeapsa, de care toti au parte, sunteti niste feciori din curvie, iar nu fii.
Ca sa nu cauti acest text el se afla in Bilie in cartea Evrei in capitolul 12.
Si acest text e doar varful icebergului, o parte din ce se vede si intelege si un copil de gradinita.
Pentru restul poti cititi toata Biblia si daca Dumnezeu iti lumineeaza calea vei intelege cat de departe esti de adevar.
Dar stii ce e cel mai trist?
Career, Executive & Life Coach, Senior Trainer, Mentor, Senior Human Resorces Consultant, Co-author
Asta de unde pana unde? Adica daca ai pretentia asta macar atunci cand deschizi gura sau te apuci sa pui pe hartie ceva sa se simta macar o litera din atributele pe care ti le dai tu sau ti le confera altii mai naivi ca tine intr-o lume relativa in care habar nu mai avem ce inseamna un cuvant sau altul.
Multumesc de comentariu si de opinie. Interesant este ca… e foarte simplu, comod si safe sa critici sub anonimat. De asta se intampla ceea ce se intampla in jurul nostru zi de zi: dintr-un exces de ne-asumare a responsabiltiatii 🙁 …pentru ce facem, pentru ce spunem… Eu, cel putin, daca imi asum sa fac anumite afirmatii, o fac in nume propriu si imi asum ca pot gresi, pot face erori din neatentie sau nestiinta. Si nu mi-e greu sa recunosc 🙂 Doar ca imi place sa o fac autentic. Fata de persoane autentice, nu care se protejeaza de un anonimat comod 🙂
Iarta-ma dar nu sunt anonim iar daca doresti sa dezbatem pe tema aceasta ai adresa mea de e-mail si putem comunica.
Cum adica nu esti anonim? Nu vad inca un nume. O adresa de mail nu este un nume…
La urma urma nici nu mai conteaza. Cineva spunea : in cercul vostru stramt de legi, norocul va petrece. E site-ul tau, poti sa faci ce vrei cu aceasta discutie, oricum regulile depasesc cu mult esenta in lumea de azi si implicit asta se vede din plin in modul tau de abordare.
Daca postul meu te-a deranjat, desi cuvintele care iti contraziceau afirmatiile nu erau ale mele, imi cer iertare si din partea mea poti sa stergi de pe site comentariile si raspunsurile la acest post.
Noapte buna!
Imi pare sincer rau ca renunti. Atat de usor. Eu am lasat publice comentariile si nu le voi sterge decat daca vor contine cuvinte obscene sau jigniri. Deci asta deomnstreaza mai mult decat logic ca nu m-a deranjat postarea ta. Nu cred ca m-am contrazis cu absolut nimic 🙂
Ti-am cerut doar sa spui cine esti pentru ca mi se pare ipocrit sa faci comentarii/critici sau orice altceva sub anonimat. Asta nu este o regula. SI chiar daca ar fi, ar fi plina de esenta. Esenta insemnand ASUMAREA responsabilitatii 🙂
Si mie mi se pare ipocrit sa traiesti cu impresia ca nu esti un anonim intr-un astfel de mediu. Sau ce crezi tu ca loredanavladareanu sau e-mail-ul si link-urile din pagina de contact sau fotografiile sau numele si prenumele in acest mediu se asociaza cumva cu persoana ta? Sau vrei sa te trezesti intr-o dimineata cand intrand pe propriul tau site sa vezi ca ai de fapt alt nume si alta adresa de e-mail si alte link-uri catre site-urile de socilaizare si sa nu mai poti schimba nimic ca sa intelegi ca in mediul acesta virtual si daca esti cu adevarat cine spui ca esti esti tot un anonim. Ce ceritutdine are oricine intra in acest mediu ca orice afirmatie facuta aici apartine in realitate celui caruia ii este atribuita? La chirurgia plastica de astazi pot sta eu in fata ta dar dupa chip sa fiu un anonim de pe starda. Puteam sa fiu Bogdan, Marius, Florin, Calin, Catalin sau cum as mai fi vrut dar cu ce eram mai putin anonim? Deci despre ce asumare discutam?
Dar aici inchei.
Its such as you read my mind! You seem to grasp a lot about this, such as you wrote the ebook in it or something.
I believe that you just can do with some % to pressure the message house a bit,
however instead of that, that is excellent blog. A fantastic read.
I’ll certainly be back.