Gandul meu pentru tine, astazi: iubeste si bucura-te, OM FRUMOS <3 ! Bucura-te de fiecare moment, indiferent cum ar fi el. Chiar daca, poate, nu este cel mai fericit, ai convingerea ca daca ti-a fost dat sa-l traiesti este pentru ca tu sa inveti ceva si sa fii cu un pas mai aproape de visele tale.
Convingerea asta o am de mult timp, insa ideea de a scrie astazi despre asta mi-a venit dintr-o chestie pe care o face facebook-ul. Un fel de “remember”: iata ce faceai anii trecuti in data de 15 mai. Mi-a placut tare mult astazi sa vad ca…
… acum 3 ani postam fotografiile care imi plac si ma descriu cel mai bine pe mine ca atitudine profesionala. La vremea aceea inca eram alaturi de TACK, care a insemnat primul meu pas in afara statutului de angajat. Si, desi nu a fost usor, am “invatat” ceva ce stiam, dar inca nu acceptam: ca pot sa imi urmez visele, facand lucrurile asa cum cred si vreau eu.
… acum 2 ani lansam “Conversatiile autentice”. Adica cel mai important pas in a transforma visele mele in realitate. Atunci am pornit alaturi de Alina, dar conjunctura a facut sa nu ramanem impreuna in acest proiect. Si l-am continuat singura mult timp dupa. Intamplator sau nu, chiar ieri povesteam cu cineva despre asta si… mi-e tare dor de “conversatii”, asa ca ma gandesc sa-l reiau 🙂
… si tot acum 2 ani, oameni frumosi care credeau in mine si in ceea ce faceam, erau alaturi de mine. Asa cum sunt si astazi multi, unii mai vechi, altii mai noi. Si tuturor va sunt recunoscatoare!
… acum 1 an continuam sa merg catre visele mele, pas cu pas, alaturi de alti oameni frumosi 🙂 . “Intalnirile de Networking” mi-au adus multe lucruri frumoase: oameni noi, colaborari profesionale interesante si o prietena de suflet. Va sunt recunoscatoare, Dana si Miha >3
… si tot acum un an postam ceva care rezoneaza profund in convingerile mele de viata: ia-ti timp tu cu tine insuti ca sa iti poti auzi sufletul, spiritul si mintea.
Abia cand incepi sa te asculti cu adevarat doar pe tine, departe de tot ce inseamna ceilalti, poti sa te indrepti catre visele tale, stiind autentic cine esti si ce vrei.
Si revenind astazi: imi sunt recunoscatoare mie si lui Dumnezeu pentru minunatia vietii mele! Sunt recunoscatoare oamenilor din viata mea, cei care au fost, sunt si vor veni, indiferent cum, cand si in ce fel. Stiu ca fiecare vine pentru ca eu sa invat inca o lectie frumoasa.
Si iti sunt recunoscatoare si tie, OM FRUMOS, oricine ai fi, ca existi. Stiu ca asta poate suna cam ipocrit pentru multi, dar mai stiu si ca fiecare cuvintel pe care il scriu acum aici vine din adancul meu ca fiinta, autentic si profund.
Astazi imi traiesc viata pentru mine si asta inseamna libertatea de a fi. Si, ca-ntr-un paradox ciudat, mai inseamna ceva: inseamna sa daruiesc tie tot ce sunt. Nu am descoperit roata si nici apa calda, dar am descoperit de ceva timp ca iubirea inseamna libertate.
Iubirea fata de tine insuti inseamna sa te cunosti si sa te accepti asa cum esti. Si sa te bucuri de fiecare “varianta” a ta din fiecare moment din viata ta.
Si abia cand te iubesti pe tine cu adevarat, ii poti iubi pe ceilalti autentic. Neconditionat. Daruindu-te lor fara sa astepti nimic in schimb.
De aceea, gandul meu pentru tine in fiecare clipa este sa inveti sa te indrepti catre scopul major al tau, ca fiinta umana. Asta este lectia cea mai importanta pe care eu am invatat-o in coaching: fiecare om are 3 scopuri.
Primul scop este unul general uman, valabil pentru orice om: iubirea fata de sine si fata de ceilalti. Si nu este doar o lectie din coaching, ci este ceea ce spunea si Isus.
Apoi urmeaza scopul vietii proprii si cel al perioadei din viata in care te afli.
Dar, ca-ntr-o logica fireasca, atingerea scopului general, cel de a te iubi pe tine si pe ceilalti, este pasul cel mai important in a avea viata minunata pe care ti-o doresti. De aceea inchei spunandu-ti iar si iar:
Ai grija de tine, OM FRUMOS , iubeste si bucura-te!